Ziarul de Duminică

Simularea politetii

13.10.2006, 16:55 24

Gabriel Andreescu ar trebui mentionat in manualele de literatura la capitolul Cum nu se polemizeaza.
In presa literara sunt tot mai rare cazurile in care autorii se contrazic politicos. Cei mai multi dintre ei practica impolitetea sau simuleaza politetea (ceea ce este si mai dezolant).
Un vesnic simulant este Gabriel Andreescu, care ii contesta, acru, pe unii intelectuali de elita prefacandu-se ca respecta regulile unei discutii civilizate. Maestru al insultei ceremonioase, el crede ca isi creeaza un alibi inatacabil nefolosind cuvinte deocheate. Dar aceasta abilitate nu convinge, asa cum nu convinge parfumul cu care se da o persoana nespalata.

In revista Timpul din Iasi (nr.9/sept. 2006), Gabriel Andreescu publica articolul De ce nu-l invidiez pe domnul Plesu, drept replica la presupunerea facuta de Gabriel Liiceanu ca actiunile de denigrare a lui Andrei Plesu de catre Gabriel Andreescu se explica prin invidie. Respingand aceasta ipoteza, Gabriel Andreescu nu face decat s-o confirme, intrucat il jigneste inca o data, in mod incorect, pe Andrei Plesu (care se bucura de admiratia multor oameni lipsiti de complexe). In aceasta noua rabufnire de elitofobie, Gabriel Andreescu insista, in stilul sau intortocheat, cu o grosolanie inutil si strident literaturizata, asupra faptului ca adversarul sau de idei este... gras:
"Ma simt foarte bine in corpul meu. Alerg cate 3-5 km si imi iau astfel portia mea de extaz. De ce as dori sa ma aflu atunci in pielea domnului Plesu?
Sunt vegetarian si auster, nu ajung si nu am ajuns niciodata sa imi pierd cumpatul nici in fata 'carnaciorilor de Plescoi', nici in fata 'branzeturilor rascoapte'. Austeritatea face ca fiecare felie de pepene pe care o consum sa mi se para o intalnire cu paradisul. Paradisul, fara tablete dupa ospat. Trei boabe de strugure ma bucura cum nici Gide nu-si imagina cand le-a trecut printre Fructele pamantului. Iata de ce nu as schimba papilele mele cu cele ale paltiniseanului aparat cu fidelitate de Gabriel Liiceanu."
Nu ne-am mira ca, in viitor, Gabriel Andreescu sa atace si alte parti ale corpului lui Andrei Plesu, in afara de papile. Deocamdata, se dovedeste nepoliticos chiar si fata de propriii sai copii, pe care ii evoca, melodramatic, intr-o disputa straina de ei: "Am doi copii, si acesta este unul dintre motivele mele de fericire. Unde sa mai incapa invidia fata de Andrei Plesu?"
Gabriel Andreescu ar trebui mentionat in manualele de literatura la capitolul Cum nu se polemizeaza.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO