Vast program! - vorba generalului. Nu l-au terminat nici batranii, daramite tinerii de pana la 35 de ani (pe care-i promoveaza Atelier 35). Dar, daca tot veni vorba de ganditorii mai in etate decat entuziastii de pe Selari nr.13, n-ar fi rau sa amintim doar doua nume din uriasa lista a celor care au tinut mortis sa ne sacaie cu singuratatea lor fara de margini. Primul ar fi Octavio Paz, poet, eseist si diplomat mexican, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1990. O gandire creativa ce a bifat destule doctrine (marxism, suprarealism, existentialism, budism, hinduism) si care spunea despre tema sa predilecta: "Singuratatea este cea mai profunda realitate a fiintei umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur". Alta dimensiune umana, pe langa toate celealte care-l separa de animal, precum constiinta, relativul, gelozia, dorul si inca vreo cateva pe care le stim cu totii, fara indoiala (doar oameni suntem!). Iar al doilea este melancolicul nostru national, acela care-i scria, pe o carte postala, prietenului Constantin Noica: A quoi bon quitter Coasta Boacii? - cea mai sfasietoare chestiune din spatiul nostru ancestral, dupa Tristele si Ponticele. Deci, Cioran constata ca: "Singuratatea melancolicilor are o semnificatie mult mai putin adanca; ea are uneori chiar un caracter estetic". Vasazica, e un "spiel" aici. E musai sa fii melancolic, pentru ca singuratatea sa te ude doar pana la piele. Nu pana-n maduva oaselor. Ceva cabotinism de intretinere nu strica! Mai mult, inganandu-l pe scepticul izbavit din 21 rue de l'Odeon, luam aminte ca solitudinea raspandeste in acest caz si un pic de aroma estetizanta.
Si iata-ne ajunsi unde voiam: fotografiile Elizei Zdru de la Atelier 35*! "Cred ca fotografia ca mijloc de expresie mai mult sau mai putin artistic este poate cea mai potrivita instanta care sa exploreze aceasta tema - prin instantaneul care fura momentul fugitiv in care singuratatea devine vizibila, dar si prin compozitia premeditata", spune artista, insistand pe ideea de planificare. De aceea, cred ca Eliza Zdru, spre a obtine din singuratate maximum de efect estetic, si-a propus numai s-o exploreze. Nu s-o si traiasca. Deci, din punct de vedere cioranian, e o melancolica. Fotografiile ei nu sunt o radiografie a sistemului osos al solipsismului vazut dinauntru, ci mai degraba o hermeneutica a acestuia. O masa rotunda pe tema: Ce-ar fi daca?... Personajele ei nu sunt singure, desi le rapun pustiul si spatiul imens. Ele sunt in primul si-n ultimul rand creatii (ale naturii, ale ochiului artistei, nu conteaza!). Pe de alta parte, fireste insa ca meritul este eminamente al autoarei. Fiindca a avut inspiratia, prezenta de spirit si spontaneitatea de a fixa acest efemer.
Eseurile Elizei Zdru sunt un melanj de cazino. Ea stie ca e singura (da satisfactie mexicanului!), dar, in acelasi timp, prefera, asa cum singura declara, sa "fure", la modul sublim, singuratatea. Hotiile junilor sunt uneori pasabile. Dar la batranete ce-o sa faca?...
Eliza Zdru, I walked the world alone, fotografie, Atelier 35
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
