Ziarul de Duminică

Solutii culturale

12.05.2005, 20:40 20

Primarul unui oras din Mexic le-a cerut politistilor din subordine sa citeasca cel putin o carte pe luna. Asta pentru a scapa de renumele de inculti, mestecatori de guma la coltul strazii si de acela ca stau cu mana intinsa dupa mita. Probabil ca primarul era exasperat. Si a aflat el ca toate aceste tare ar putea fi vindecate prin lectura.

O fi ceva aici, dar trebuie sa recunoastem ca rareori am vazut politisti cu cartea infundata in buzunar. Nici macar in filme.

Si ce fel de carti vor citi ei? Au de unde alege, desigur, cu atata literatura latino-americana buna. Daca insa unul dintre ei va ataca "Don Quijote", s-ar putea sa-i ia mai mult de un an. Si, daca ne gandim bine, s-ar putea sa contacteze o anumita toleranta pentru neajutoratii care umplu puscariile si sa le dea drumul la toti, considerandu-i victimele cine stie carui vrajitor. Iar apoi sa se intoarca infocat impotriva sistemului. Sau altul sa citeasca "Toamna patriarhului" si sa-i intre in cap ideea unei lovituri de stat. Cartile fac uneori ravagii nebanuite in mintile simple si expuse prea multa vreme la soarele tropical.

N-as fi dat mare importanta acestei stiri, citita undeva pe un colt de ziar, daca n-as fi facut, prin nu stiu ce proces mental, o conexiune cu o masura insolita luata aici, la noi. Anume ca retelele de telefoane erotice sa contribuie de-acum cu un procent de 5% din castig la fondul de cultura. Nu ni se pare, oare, la fel de justificat ca accizele pe tutun si alcool sa alimenteze fondul national de sanatate?

Cine tine neaparat sa-si cauzeze singur, sa faca bine si sa contribuie, ca pedeapsa, la sanatatea altora. Viciile trebuie taxate pentru indreptarea lucrurilor. Doar ca, pe de alta parte, statul stimuleaza cultivarea tutunului, ofera samanta selectata, erbicid si tratatment impotriva daunatorilor, ofera si contracte si un avans pentru lucrari. In ce priveste telefoanele erotice, n-o fi nevoie de incurajari, in afara de reclamele insinuante care, e adevarat, au disparut de la televiziune alungate de CNA, dar mai apar in publicatiile de mare tiraj, ostracizate pe la colturi de pagina. Si, totusi, mai sunt destui care cad in capcana lor, iar cultura le este probabil ultimul lucru in gand, desi, doar formand numarul, ei contribuie, cu sau fara voia lor, cu cinci procente pentru cultura.

Nu stiu cum anume va functiona aceasta directiva, dar numai inchipuiti-va ce figura va face cel care va suna la 8989, cerand "Oltence fierbinti", si i se va raspunde: Aici revista "Ramuri" de la Craiova! Multumim c-ati sunat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO