Trimiterile la Pasarea Phoenix, la Styx, la Cerber sunt pur retorice, lipsite de capacitatea de a emotiona.
In volumul Teatru de Mihai Nedelcu (Ed. Ploiesti - Mileniul III, 2006) sunt incluse trei piese: Maxima libertate. Vis incarcerat in vis, drama ezoterica, 2001, Capcana, poem dramatic in 4 canturi si Saua dracului, drama pastorala. In aceste piese, toate personajele, fara nici o exceptie, vorbesc la fel, si anume teatral. Mai exact, nu vorbesc, ci declama, chiar si cand sunt in intimitate. Luand in considerare subtitlurile, "drama ezoterica", "poem dramatic", "drama pastorala", s-ar putea crede ca acest stil declamativ este justificat. In fond, si personajele lui Shakespeare se exprima adeseori filosofico-metaforic, fara naturalete, astfel incat piesele in care apar pot fi citite (si) asemenea unor ample poeme dramatice.
Problema este insa ca replicile concepute de Mihai Nedelcu n-au nici pe departe frumusetea literara a celor shakespearene. Sunt doar liricoide si incarcate de metafore uzate, aducand aminte de acele ghirlande de flori din hartie creponata cu care se impodobeau salile de bal pe vremuri. In absenta unei justificari artistice, nefirescul replicilor devine de nesuportat.
Iata cum vorbesc doi soldati aflati la un pas de moarte, intr-un episod din piesa Capcana, datat si localizat "1942, noiembrie, 18. Cotul Donului, Kleskaia":
"GRIGORE: Sa invingi clipa... Sa invingi destinul vremelniciei... ia din rafturile memoriei legenda Paserii Phoenix... In propria-i ardere preexista zborul reinaltarii in azur...
MIHAI: ...Simt la piept banutul de argint al vamei... Vaslasul ne asteapta nemiscat pe sterpul mal al Styxului... N-auzi scheunatul Cerberului?...".
Este greu de crezut ca doi soldati, aflati in bataia gloantelor, vorbesc astfel. Iar daca nu e vorba de un razboi real, ci de o proiectie metafizica a razboiului, de ce mai era nevoie de precizarea datei si locului "actiunii"? Pe de alta parte, chiar daca autorul ar renunta la aceasta precizare, replicile imaginate de el tot ar suna fals, pentru ca nu au forta artistica necesara ca sa le transfigureze. Trimiterile la Pasarea Phoenix, la Styx, la Cerber sunt pur retorice, lipsite de capacitatea de a emotiona.
Referirile la dragoste sufera si ele de un declamativism gongoric. Iata un exemplu dintr-o alta piesa, Saua Dracului, despre un barbat varstnic, dar bogat, care vrea sa se insoare cu o tanara:
"SILVESTRU: Ati uitat insa ca parjolul inimii, invrastata de 55 de veri dogorate, ma-mpinge in bratele lui Aghiuta... Pripasilor, tot argintii is mai grei in balanta."
Ca personajul antipatic vorbeste atat de caraghios, mai treaca-mearga. Dar cand si aleasa inimii lui, suava Ileana, incepe sa se exprime asa, simti ca totul e pierdut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
