Poate ca ar trebui sa incep cam asa: "Din frageda copilarie, leganat de versurile rostite seara cu glas invaluitor de bunica, am inceput sa scriu poezii...". N-am sa incep asa.
Am povestit mai demult cate ceva despre debuturile mele succesive, dar in cea mai mare parte ratate. Ar mai fi de adaugat unele lucruri despre gradul de receptare printre cei apropiati. In anii mei mai tineri, imi chinuiam prietenii, obligandu-i sa-mi asculte ultimele productii. Nu toti se lasau pacaliti. De bine, de rau, in familie lucrurile stateau altfel. La o masa mai intinsa, am profitat de prezenta numeroasa a neamurilor si m-am lansat in recitare. Speram ca macar legaturile de sange imi vor asigura triumful public. S-a lasat o tacere jenata, fiecare isi cauta de lucru cu tacamurile ori cu paharul, pana cand linistea a fost sparta de o matusa in varsta, care a rostit cu o voce sovaielnica: "Ii buni, Dan, si chiar rimeaza!". Mi-am inghitit amarul, mai ales ca verii de-o varsta cu mine si-au insusit replica si au folosit-o in cele mai nepotrivite ocazii.
Cand mi-a aparut prima placheta, am oferit-o cu mandrie neamurilor si m-am ales cu incurajarea altei matursi: "Bravo, draga, bine ca le-ai pulicat. Daca tot ti-ai pierdut vremea sa le scrii...".
Nici mai tarziu nu am avut parte de aprecieri mai de suflet. M-am dus la o mica sindrofie in casa unor vechi prieteni. Ce sa le duc? Totdeauna i-am invidiat pe pictori. Una e sa te prezinti cu ditamai tabloul frumos inramat si alta sa scoti din geanta o brosura bicisnica, una care nici macar nu ocupa un loc mai acatarii in rafturi. Gazda m-a privit cu suspiciune: "Ce, te-ai apucat si tu de poezie ca primul-ministru?". Tocmai aparuse volumul de versuri semnat de premierul de atunci, Radu Vasile.
La sfarsitul anului trecut, ma aflam la cenaclul, altadata celebru, "Apozitia" din Munchen, unde, la sugestia mereu tanarului prieten Pavel Chihaia, am citit alaturi de el cateva poezii razlete. Atmosfera era buna, s-a creat chiar un moment de mister sarbatoresc, mai ales ca amandoi aleseseram, printr-o stranie coincidenta, cam aceeasi paleta de tonuri difuze, cu ecouri din prima tinerete, cu ingeri si nouri, ba chiar si cate o traducere (doar poetul tradus diferea). Dupa ce clipa de gratie s-a imprastiat, niste domni venerabili din asistenta au inceput sa recite o serie interminabila de epigrame despre tristetea tranzitiei si poltroneria politicienilor. Atitudinea lor era vehementa, nivelul scriiturii amintea izbitor de "Urzica" (nota pentru cei mai tineri: este vorba de revista de "satira si umor" din timpul comunismului, in care erau pusi pe coji de nuci sabotorii, chelnerii si frizerii care luau bacsis, chiulangiii de la fabrica etc.).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
