Cand tata Constandina s-a stins in toamna, dupa ce o visasem plecand la drum cu batu Toma, gatiti si chiznovati ca in tinerete, am simtit cum cariile timpului au mai rontait un pic din viata mea; din cea de inceput, senina si basmica, inmormantata pe veci in clisa manoasa a Islazului.
S-a ispravit o lume neprihanita si martorii copilariei se incapataneaza sa nu raspunda acum strigatelor mele disperate, in singuratatea ostila, alteori cavernoasa, a Bucurestilor. Am ramas intr-o rana fara "tatele", "mumele" si "batocii" nascuti din traditia colturoasa, deloc rafinata, a Luncii Dunarii si, parca, dorul lor ma astupa in ceasurile bezmetice ale prezentului. S-a intamplat ca taranii aceia, nodurosi si nu prea bisericosi, mirosind a sudoare si-a baligar, sa-mi scrijeleasca destinul cu semnul nesupunerii revoltate. Langa ei, mereu aspri si incrancenati, cu apucaturi fudule, certati ba cu vecinii, ba cu Dumnezeu, am invatat sa privesc cerul, un fel de capistere uriasa si rasturnata, si sa dezleg misterul oniric al existentei.
Ma-marea, femeie care nu cunoscuse darul cititului, se innoura rareori, in simplitatea ei bland-naiva. Napadita de vizitele de peste noapte, se lasa usor pe un scaunel cu trei picioare, scobit in trunchiul unui dud umbros, isi despletea cozile lungi si talmacea visele. Torcea moale vorbele, cu pauze aproape nesfarsite, de-mi atatau curiozitatea si sperieura. De dincolo, de la mortii neamului, primise felurite mesaje si nu gasea intotdeauna putinta sa le explice pe toate. Ma uitam la ea ca la un ghioc originar si infailibil, tulburator prin primitivism, constient ca numai asa stramosii mei razbat vremelnicia. Uneori, ma-marea azvarlea pe rogojina 44 de boabe de porumb, pe care le risipea si le strangea laolalta mangaindu-le, intr-un ritual insotit de cuvinte neintelese, rostite in soapta. In jurul ei, batranele asteptau, amutite si cu barbia tremuranda, ca jocul mistic al bobilor sa le aduca in prispa sotii sau fiii disparuti in ultimul razboi. "Muieri proaste si slabe de minte, va pierdeti vremea cu boabele alea si stricati tihna mortilor, neroadelor!", le boscorodea aprig tata-mare, dar degeaba.
La cateva case departare, tusa Ioana pierduse orice speranta ca omul ei, ratacit prin stepa rusa, se va intoarce in batatura casei, desi nimeni n-o anuntase oficial ca barbatu-sau pierise. Unii ziceau, dimpotriva, ca acesta se insurase cu o rusoaica, pe undeva prin Siberia si se alesese cu o ciurda de plozi balai. Altii auzisera ca islazeanul se afla inca in lagar, dar nici macar bobii descantati n-o linistira pe vaduva. Cert este ca tusa Ioana s-a petrecut, sfasiata de lipsa raspunsului izbavitor, dupa ani de amagiri chinuitoare, neomenesti.
Babele si mosii de atunci, zbarciti si imputinati la trup, nu mai sunt, s-au topit in tarana campiei sarutate in pragul diminetilor de vara de ingeri cu zulufi inrourati. I-a inghitit tacerea adanca in care se adapostisera in clipele din urma, incoltiti de Moarte. S-au primenit cu toalele din cuferele de zestre si au deferecat, cu banutii din aluminiu, marunti si rotunzi, Portile Cerului, pentru a se odihni pe tapsanele fumoase. Din norii vesnic miscatori, sufletele raposatilor coboara lin, cat sa-mi terciuiasca somnul, si-mi tin de urat. De Sfantul Nicolae, bunii mei, dusi definitiv, au lunecat pe-o cosita stelara si mi-au sarutat obrajii, cum faceau la fiecare revedere. Sau despartire. M-am trezit in strepezeala zorilor infloriti de gerul iernii intarziate si am cautat in ghetele pregatite de cu seara. Ca si altadata, imi lasasera un varf de busuioc uscat. Si-o amintire infasurata in lacrimi sangerii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
