Multa vreme timpul a fost imobil. Se scurgea, desigur, dar nimic nou nu aparea sub soare, nimic nu facea ca ziua de azi sa se deosebeasca de cea de ieri, ori de alaltaieri. Apoi, in modernitate, s-a pus in miscare, intr-o miscare din ce in ce mai navalnica, mai vijelioasa, intr-o miscare ce parea sa aiba un scop pe care noi, fiinte rationale, il puteam deslusi si la care noi, fiinte active, contribuiam prin ceea ce faceam. Fiecare clipa scursa, de o calitate mai buna decat cea dinainte pentru simplul motiv ca era inca un pas facut in directia telului, era noua: in ea murea ceva ce nu mai trebuia sa fie si aparea ceva din ceea ce avea sa fie. Ne-o spune si publicitatea: noua formula de detergent, cea inventata astazi, face sa dispara petele ce pana si ieri pareau sa reziste la orice.
Or, nemaicrezand in zeii modernitatii ("progres", "istorie", "politica", "ratiune"), renuntand la telurile mobilizatoare inventate de Lumini, societatile postmoderne, afirma Michel Maffesoli in Clipa eterna*, au inaugurat o noua atitudine fata de timp: l-au suspendat, au facut ca clipa sa dureze o vesnicie.
In vise, spune sociologul, individul "explodeaza", iese din din temporalitatea lineara si rationala a activitatii diurne. La fel se intampla si in cele ale colectivitatii. Visele societatilor postmoderne fac din cotidian o "nisa", "un refugiu in care revenim atunci cand viata ne-a ranit, sau cand constrangerile de ordin politic, economic sau profesional devin prea puternice". Retragerea dintr-o lume sociala si economica perceputa ca fiind din ce in ce mai ostila, retragerea in cotidian este, conform lui Maffesoli, "o forma redusa de moarte acceptata", un "mod homeopatic de a-ti trai moartea de zi cu zi".
Pentru Maffesoli, instalarea in cotidian este vizibila in ritualizarea activitatilor rutiniere, in constiinciozitatea cu care indivizii de astazi isi indeplinesc, clipa de clipa, rolul atribuit de societate. "Repetitia rituala, rutina cotidiana sunt (...) moduri de a exprima si de a trai intoarcerea mitului si, prin aceasta, de a se sustrage unei temporalitati prea marcate de utilitate si linearitate. In fiecare din aceste cazuri, individul, istoria si functionalitatea sunt inglobate intr-un fel de eternitate traita zi cu zi."
*) Michel Maffesoli, Clipa eterna. Reintoarcerea tragicului in societatile postmoderne, Editura Meridiane, 2003, 160 p., traducere de Margareta Talaban, prefata de Ioan Dragan
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
