Cantecul - din care mi-a ramas in minte numai versul "tara te vrea prost" - avea un caracter politic, viza un anume moment si o anume conjuctura politica. Era cantat cu multa patima la manifestatiile de strada si nimeni nu cred ca isi putea imagina ce putere de predictie avea. Sensul era ca, pentru a le merge altora bine, tu, omul de rand, trebuie sa nu stii nimic, sa te lasi manipulat crezand tot ce ti se spune. Intr-un cuvant - pentru a-ti merge bine in tara asta trebuie sa fii prost. Cei care il adoptasera aproape ca pe un imn - deci, niste oameni destepti - habar n-aveau ca isi cantau conditia lor prezenta, dar mai ales cea viitoare.
In Romania se petrec zilnic multe lucruri paradoxale, asa ca nu le poti descifra sensul si pentru ca nu poti zabovi asupra unuia sau altuia: nici nu apuci sa te trezesti din starea de perplexitate in care te-a aruncat ceva, ca altele o mie si mai grozave se bulucesc sa-i ia locul. Un astfel de lucru caruia nu-i gaseam explicatia era frenezia cu care mediocritatile razbesc in viata noastra sociala, politica si culturala, in timp ce oameni bine instruiti, decenti si talentati sunt marginalizati, refuzati - mai mult sau mai putin politicos- si o duc greu. Am crezut ca varsta, educatia, osificarea, poate, a tiparelor gandirii mele imi joaca feste: poate nu am aceleasi criterii de valorizare cu "tobosarii vremurilor noi", poate lumea s-a schimbat atat de mult incat nu mai inteleg eu nimic din ea, poate, Doamne, fereste!, am ramas incremenit in vreun cliseu de judecare a oamenilor, a capacitatilor lor intelectuale si morale. Indoielile mele s-au spulberat insa intr-o frumoasa dupa-amiaza de toamna, cand am citit un articol despre recrutarea fortei de munca, politicile de angajare si promovare etc. Era o chestie foarte stiintifica, daca ma pot exprima asa, pentru ca avea la baza o filosofie a unui sistem, filosofie care - se scria negru pe alb acolo - se baza pe cercetari psihologice, pe studii de cultura organizationala si de eficienta si inca multe altele.
Iar aceasta filosofie era cuprinsa in versul pe care l-am reprodus la inceputul acestor randuri: tara te vrea prost! Adica, nu chiar toata tara, ci firmele, sau, ca sa nu generalizez, multele firme care se feresc sa angajeze "supracalificati", ba, mai mult, aleg in mod deliberat oameni mai putin bine pregatiti in detrimentul celor care dovedesc prea multe calitati si au prea multa calificare. Urmau multe argumente ce pledau in favoarea celor "subcalificati" pentru a ma exprima conform noilor norme ale lui "pollitically corectness", dar stupefiant era ca desteptilor nu li se gasea nici macar unul. Omul supracalificat va avea totdeauna dorinta de a gasi ceva mai bun, deci va pleca imediat ce va gasi un job mai apropiat de exigentele si dorintele sale; omul supracalificat va fi macinat de frustrarea ca nu este folosit la nivelul de sus al capacitatilor sale; omul supracalificat va fi nemultumit cu salariul pe care i-l dai; omul supracalificat nu va munci cu entuziasm si nu va fi atat de loial firmei. Asadar, nici un cuvintel de bine despre omul destept. El face numai belele: nu-i obedient, nu-i e frica de patron, nu-i e teama ca, fiind pe un post care-i excede pregatirea, va fi dat afara oricand, face relatii intre munca, salarizare si profit, stie ce se intampla pe lumea asta si, in general, ce se intampla pe lume. Omul subcalificat va indeplini militareste -"intocmai si la timp" - ce i se cere, se va multumi si va multumi mereu cu/pentru ce-i dai, va trai cu frica in san ca poate fi pus pe liber, va vedea in cel ce l-a angajat micul lui Dumnezeu si marele binefacator. Suntem departe de acele vremi ce-au facut posibila zicala "mai bine cu desteptul la paguba decat cu prostul la castig". Timpurile moderne au sesizat clar ca numai cu prostul poti merge la castig sigur si imediat. E cunoscut faptul ca in interiorul grupurilor ierarhiile administrative nu se suprapun ierarhiilor profesionale. Aceste necorelari sunt generatoare de tensiuni, de conflicte. Probabil ca, spre a le evita, firmele vor sa impuna numai ierarhii administrative, dar cu amendamentul ca este sef nu pentru ca este cel mai destept, ci invers: este cel mai destept pentru ca este seful!
Extrapoland, fara teama de a gresi prea mult, intelegem acum apetenta pentru cultura care nu pune mintea consumatorului pe moate, pricepem insistenta divertismentului simplut, invazia de telenovele, a talk-show-urilor cu personaje exotice, pitoresti. Spre a functiona eficient, lumea romaneasca nu are nevoie de cititori, spectatori sau telespectatori supracalificati. Nu are nevoie nici de ministri, nici de parlamentari, nici de profesori, nici de oameni de cultura supracalificati. Cu ei la locurile ce li s-ar cuveni dupa capacitatile intelectuale si dupa pregatire, sistemul nu ar mai functiona in profitul sigur si imediat. Al cui e profitul? Al firmei! Dar firma e ceva foarte abstract, este genericul sub care se ascund niste oameni foarte concreti. Cultura organizationala reuseste sa-i "anonimeze" in asa fel incat nici macar autorul articolului - un director intr-o firma - nu stie foarte exact pentru cine angajeaza el prosti care sa faca profit. El insusi a fost si este un angajat. Unul dintre aceia care, poate, a fost angajat tocmai pentru ca era un subcalificat - fata de alti candidati, respinsi la concurs -, dar in care s-au vazut calitatile necesare postului: obedienta, loialitate fata de firma, gratitudine fara limite pentru ceea ce i s-a oferit si i se ofera. Dupa patima cu care sustinea cauza subcalificatilor, era un subcalificat pe care si-l doreste orice patron!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
