Provinciile noastre continua sa dea poezie de calitate. Ovidiu Genaru, care traieste la Bacau si nu pare a fi strabatut de frisoane la gandul ca nu s-a stabilit intr-un mare centru universitar, contrazice si el teza potrivit careia un poet de talent cunoaste consacrarea literara doar daca, viu sau mort, isi are domiciliul in Bucuresti. Unde mai pui ca autorul "tarii lui Pi" nici nu vine in literatura dinspre zona filologiei sau a stiintelor umaniste. El a fost gimnast de performanta si acrobat. Din fericire, din aceasta prima cariera, scrisul sau n-a memorat decat elasticitatea.
La Ovidiu Genaru, "dogma" provinciei nu e mimata, ci asumata. E vorba insa, paradoxal, de o alta provincie decat cea bacoviana, sau poate ca doar altfel citita. Desi concitadin peste timp cu Bacovia, el imparte putine esente cu acesta, si Eugen Simion vorbeste cu dreptate cand afirma ca "fantasmele sale trec prin spatiul liric Bacovia fara ca poetul sa fie, temperamental si stilistic, un bacovian" (Scriitori romani de azi, IV, Cartea Romaneasca, 1989). Genaru a invatat insa enorm de la "ultimul" Bacovia. A deprins de la maestrul sau paradigma citadina, "burgheza" a dictiei, gustul pentru "mahalali" ("Lord al mahalalei" - asa isi spune poetul) si-i copiaza amuzant (pentru ca Genaru e un spirit tonic) vocea stinsa, acea "sfarseala" continua a intregii fiinte, ca un lung lesin metafizic. A mai deprins gesticulatia desueta dar rasplatitoare prin firescul ei usor ponosit, parfumul lucrurilor mici si muritoare, la care adauga o filosofie personala asupra amorului, in special deliciul relatiei ilicite, extra-conjugale, cu aroma si remuscarile pe care le poate prilejui un asemenea "fruct oprit". In versurile lui nu vei intalni de aceea candoarea pura, ci una mediata, ele dogoresc retinut de o resemnare uimita in fata comportamentului nazuros si imprevizibil al partenerei si a "perlelor" emise de ea, pe care de altfel le contabilizeaza discret, infa(ti)sandu-le de fiecare data in contextul mediului in care au fost debitate. E o tema dificil de instrumentat, in care Genaru, in tandem cu Emil Brumaru, exceleaza. Trebuie spus ca o coerenta stilistica in registru minor si la nivelul structurilor de suprafata e mai greu de sustinut decat una in registru grav si gonflabil in care vehementa si grandilocventa oratorului se hranesc din propria inertie. Poetul e reporterul marturisit al unei "singure" femei (mai totdeauna promisa altuia), o companie oricand disponibila, un "altul" de taina, urmand-o cu pasi vatuiti, aproape nevazut si doar cu ceva mai mult decat o privire. El e perfect constient ca orice exagerare, orice sarja necontrolata in acest climat al efemeridei de provincie, cu hasurari atat de fine, risca sa divulge secretul compozitiei si sa sparga cristalul misterului minim pe care-l instituie. Drept urmare, prezenta eului auctorial e discreta, o simpla escorta, o umbra. Poetul se complace in postura amantului de rezerva, a viorii a doua, a tertului (niciodata cu totul) exclus si scoate, cum se spune, "un ce profit". Cu acest stigmat dulce-amar strabate el "iadul cuvintelor", pentru a iesi - cu orice risc si indiferent ce s-ar fi intamplat intre timp cu viata sa - in luminile rampei. Dar numai el va cunoaste adevarul gol-golut, si un autoportret realist, in lumina cruda a zilei, ne-ar apropia poate mai mult de acest adevar al modelului: "si ca un arbore de vene din vechile tratate/ m-am expus in orasel". In sfarsit, acest outsider cu sange albastru jubileaza deja la gandul victoriei promise, mizand absolut totul pe acea "arriAâ?re pensAée" al lui Lermontov: "al doilea e totdeauna primul".
Intunericul
Ovidiu Genaru
Se casatorea Z. si m-a invitat si pe mine la cununie.
"Vino, ma implora, dar sa fii discret".
Imi gasesc un loc tainic, dupa usa, in umbra; acolo stau cei
cu mana intinsa, cersetorii si orbii.
Nu m-a vazut nimeni, o, nesabuinta a femeilor maritate!
Desi insotita, cand trece, ma atinge delicat cu varful degetelor;
pare ca daruieste un ban saracilor. Si
viitorul ei sot o lauda: "Esti atat de pioasa!"
Ea il saruta, dar cu privirile, peste umarul lui, ma saruta pe mine,
retras in intuneric.
Intuneric, ma vei lega de ea pururi.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
