Dacă basmele celor 1001 de nopţi nu mai stimulează poeţii să le pătrundă metaforele (una dintre acestea fiind vasul în care Solomon a ferecat un duh), desigur isprăvile lui Harry Potter pot stârni curiozitatea oricui vrea să afle cum pot fi contracaraţi demonii cu ajutorul îngerilor... şi alte "tehnici" magice. Testamenul apocrif atribuit lui Solomon, în fapt un catalog al tradiţiilor magice, astrologice şi medicale antice, "un mozaic de credinţe iudaice şi creştine, de aluzii livreşti la Biblie, de figuri mitice aparţinând fondului păgân grec şi de reflecţii cosmologice tipice mediilor filozofico-mistice din antichitatea târzie" a fost tradus în română din greaca veche de Ştefan Colceriu, clasicist care, deşi foarte tânăr, a introdus şi a adnotat deja mai multe cărţi biblice în cadrul proiectului Septuaginta, precum şi Cartea XVII din Plinius, Naturalis Historia. Studiul introductiv documentat şi clar, într-o limbă română bogată şi expresivă, din care nu lipseşte umorul, e o reducţie a dizertaţiei doctorale a autorului.
Totul începe cu povestea unuia dintre meşterii lui Solomon care, lucrând la zidirea primului templu de la Ierusalim, e ajutat de rege să învingă demonul care-l chinuia noapte de noapte, înjumătăţindu-i tainul şi puterile. Cu ajutorul inelului fermecat trimis de Dumnezeu, prin arhanghelul Mihail, Solomon îl prinde şi-l ia la-ntrebări nu numai pe vinovat, ci şi alţi vreo cincizeci de demoni, care sunt puşi la muncă... silnică, să trudească la înălţarea templului. Deşi foarte repetitivă, povestea nu e lipsită de farmec, mai ales când Solomon devine curios "dacă sunt şi femei printre ei". (Ne amintim că însuşi Solomon şi-a "smintit inima" la bătrâneţe, devenind idolatru datorită însoţirii cu - prea multe - femei din alte neamuri - 3 Regi 11:4). Îi e adusă demoniţa Onoskelis, "care avea înfăţişarea foarte frumoasă a unei femei bine făcute la trup, dar cu picioare de catâr", întruchipare saturniană (ulterior, sunt aduse şi alte două demoniţe). Întrebată pe unde hălăduieşte, răspunde că prin stânci, peşteri şi prăpăstii, iar la întrebarea de unde se trage, limbajul e curată poezie: "M-am născut dintr-o voce fără vreme, care se numeşte ecoul cerului, răsunetul pe care îl lasă plumbul în materie. I-am spus: Cu ce astru hălăduieşti? Şi ea a zis: Cu luna plină, pentru că mai adesea prin lună umblu. Iar eu am întrebat: Ce înger te răpune? Şi mi-a zis: Cel care e şi în tine, o rege. Şi socotind eu că mi-a zis asta în bătaie de joc, i-am poruncit unui oştean să o lovească, dar ea a scos un ţipăt şi a zis: Doar îţi spun, o rege, că înţelepciunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu mă răpune!" Cea învinsă de Înţelepciune a fost pedepsită să toarcă la cânepa pentru funiile necesare zidirii templului. Pedepse asemănătoare primesc pe rând toate duhurile prizoniere: să taie marmură, să care piatră, să aducă metale preţioase pentru împodobire etc.
Zidirea templului se află deci în miezul acestei scrieri pseudoepigrafice (prilej pentru comentator de a trece în revistă simbolismul centrului sacru, aşa cum a fost teoretizat de Mircea Eliade); însă centralitatea nu e totul: sfinţenia templului depinde de puritatea participanţilor la rit. Arătând (cu temeinică documentaţie) că în Levitic puritate înseamnă ceea ce e întreg, deplin - iar ce e incoerent, mixt, hibrid, nu poate ajunge la sacru - Ştefan Colceriu semnalează "incompatibilitatea evidentă dintre meşterii lui Solomon" (demoni în formă de himere şi animale impure, oameni "neterminaţi") şi sfinţenia templului. Ruina acestuia, datorită zidirii cu ajutorul duhurilor necurate, dar şi decăderea lui Solomon (devenit idolatru) sunt astfel de văzut în paralel.
Dincolo de folosul, să-i spunem, practic al "leacurilor" date în vileg de fiecare demon împotriva sa însuşi - spre a reface armonia universului, ca "ştiinţă a compensaţiei" unind Mintea de sus şi cea de jos - în memoria cititorului rămâne coloristica limbajului. Traducerea lui Ştefan Colceriu, deşi foarte exactă, a păstrat toată creativitatea originalului: "L-am întrebat: Spune-mi, cum puteţi voi să vă ridicaţi la cer, de vreme ce sunteţi demoni? Iar el mi-a răspuns: Toate câte se împlinesc în cer se împlinesc întocmai şi pe pământ. Căci Începătoriile şi Puterile şi Stăpâniile se poartă în zbor pe sus şi (numai ele) sunt socotite demne să intre şi în cer. Însă noi, demonii, obosim, pentru că nu avem loc de stat şi de hodină, şi cădem ca frunzele din copaci, iar oamenilor care ne văd li se pare că suntem stele care cad din cer. Dar nu este aşa, o, rege, de fapt cădem din pricina slăbiciunii noastre şi, cum nu avem de ce să ne prindem, ne prăbuşim ca nişte fulgere pe pământ... Stelele cerului însă au temelii în tărie".
Testamentul lui Solomon. Regele, demonii şi zidirea templului. Traducere inedită din greaca veche şi studiu introductiv de Ştefan Colceriu. Humanitas, Bucureşti, 2010
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
