Tema acestui mic articol a aparut pe neasteptate, in urma unei banale intrebari adresate unui bun prieten: "Cum te simti la '47?". Raspunsul lui a fost prompt: "Ca'n '57 !". Desi este nascut prin '60. Dar ce mai conteaza? La halul in care traiesti, te poti simti la 47 de ani ca'n '57, desi te-ai nascut cu trei ani mai tarziu. Exista un acut sentiment al timpului diluat, tern si etern deopotriva, care-ti da senzatia unei perpetue invartiri in cerc, unde trecerea anilor este lipsita de semnificatie si consistenta istorica si afectiva.
I.D. Sirbu a scris prin anii '80 ca supravietuiesc "aceia care mai au acces la cate un mic secret de stat, iar restul traiesc aidoma mustelor". La inceputul anilor '30, Emil Cioran a definit si el aceasta stare de diluare a timpului: "Nu este deloc comod sa te fi nascut intr-o tara de a doua mana" unde nu exista decat "doua categorii de oameni: cei sarmani, din care era alcatuita mai toata tara, si cativa sarlatani, cativa paraziti, care exploatau mizeria celor dintai". De fapt chiar si in generatia lui din perioada interbelica, "multi romani marturiseau zilnic ca Romania este ultima tara din lume", si discutau "la nesfarsit de soarta unei tari fara de soarta", doreau cu strangere din dinti ca tara lor sa fie mai mult decat o fictiune deoarece, daca ar fi ramas asa, insasi vietile lor, ale celor putini si lucizi, s-ar fi prabusit in fictiunea timpului diluat. A unui timp in interiorul caruia, desi ai sentimentul ca inaintezi in cronologia varstelor, te simti ca in secolul al XVIII-lea, desi calendarul te fixeaza undeva in mileniul al III-lea!
De ce se intampla asa sau cum a inceput sa existe acest bizar paradox istoric, de frontiera flexibila si greu de fixat in termeni clari si definiri dorite? Timpul diluat este mai grav decat o "cadere in timp" de care vorbea Emil Cioran. Timpul diluat este asemenea unei magme din care nu mai poti scapa, iar putreziciunea sufleteasca este inevitabila in ciuda perseverentei.
Este greu sa fixezi in istorie desfasurarea timpului diluat. Primul geamat trebuie sa se fi auzit probabil prin secolul al XVII-lea, iar racnetele au strabatut tot veacul al XVIII-lea cand Giovanni Bartolomeo Frontali descoperea inspaimantat tarani ingropati de vii pentru a se ascunde de plata taxelor. Dupa cateva decenii, un calator francez descoperea in Valahia o masa de robi cu aspiratii terne, prinsi intr-un timp aflat dincolo de putinta de intelegere: "Ce le pasa lor care este numele stapanului? Ceea ce stiu ei este ca traiesc ca sa munceasca, ca sa plateasca, sa sufere si sa taca".
Realitatea actuala a timpului diluat este aceea ca "traim asiatic si ne judecam dupa norme europene" si nu-i de mirare ca un om rafinat, la 47 de ani se simte ca'n '57, desi s-a nascut in '60.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
