Viata petrecuta in lumea arhivelor, a bibliotecilor mari si a depozitelor de manuscrise, periodice si carti vechi lasa urme inconfundabile pe chipul cercetatorilor. Fata li se impregneaza de o paloare galben-cerata, privirile le sunt usor buimace sau dau de inteles ca nu pricep nimic din ceea ce vad in imediata realitate. Trupul lor se masifica usor-usor, pierzand din elasticitate, dobandind o moliciune de amintire traita in voluptate. Lumina zilei pare a le produce o mare tristete: ceea ce se contura ca fiind viu si palpabil in sala de biblioteca se destrama si dispare. Cartea in care vor aduna rodul cercetarii lor de ani de zile nu va fi decat o palida copie a realitatii pe care au trait-o, simtit-o, pipait-o in timp ce rasfoiau ziare vechi, insemnari zilnice scrise de mana, epistole oficiale sau particulare.
Scufundarea in lumea aceasta, mirifica si in acelasi timp periculoasa, a altor vremi si, mai ales, a culiselor ei din viata zilnica produce un fel de refuz al prezentului. Nu stiu cat de bine li se potriveste poetilor expresia "a fi cu capul in nori", cunoscand eu multi poeti bine ancorati in freamatul pragmatismului social si mai putini dintre aceia care sunt rupti de el, dar am vazut multi cercetatori atat de dusi in lumea aia a umbrelor, incat nu au nici cel mai banal simt practic. Bunul meu prieten Ioan Lacusta este un argument al afirmatiei mele: ajuns in 1972, dupa absolvirea facultatii, la Magazin istoric, a ramas acolo pentru a primi, dupa 34 de ani de munca, un salariu pe care l-ar refuza si-un nescolarizat. Dar pe "mesterul", cum ii spuneam in facultate, nu l-am auzit niciodata vaicarindu-se, nu l-am simtit cu o zdramita de invidie sau cu o inflexiune vindicativa in glas. Dumnezeu probabil l-a asezat intr-un loc care se potriveste firii sale pentru ca asa l-am si cunoscut la inceputul studentiei mele, in 1970: bland, asezat, cu o maturitate protectoare si intelegatoare fata de cei din jur. Semana - prin fata-i alba, cu mustata mica, neagra (care in decursul anilor ba a fost, ba a disparut) si parul negru dat peste cap - cu Labis. Motogan de la Varfuri - din inima Apusenilor -, absolvent de liceu pedagogic si apoi de filologie bucuresteana, atragea atentia atat pe holurile facultatii, cat si la cenaclul Junimea prin bonomie si blandete. Il numesc bun prieten desi nu cred ca am zabovit vreodata la taifasuri, nu ne-am incurcat drumurile prin alte zone decat cele literare, dar atunci cand ne-am intalnit am avut senzatia reconfortanta, luminoasa ca ne continuam o discutie de ieri, ca daca este ceva stabil in lumea asta ravasitoare prin surprizele schimbarii la fata a multora dintre semenii nostri asta este intelepciunea cu care rezista oricaror feluri de schimbare.
Egal cu sine si cu cei din jur, niciodata grabit - a debutat tarziu, pe la 30 de ani, a scris si a publicat fara presiunea timpului, nu s-a inghesuit sa ia fata si sa revendice un loc pe masura talentului sau, privind chiar cu detasare si reactiile adverse, si aprecierile la excelentul sau roman Dupa vanzare. Cu aceeasi tacuta si discreta fervoare s-a adancit in cercetarea istoriei noastre, acoperind-o cu darea la iveala de documente, marturii "mai mult sau mai putin stiute", dupa cum zice el cu modestie, de la nasterea Romaniei moderne pana spre zilele noastre. Este acest demers "incercarea mea scriitoriceasca de a citi veacul de istorie a romanilor de la Unirea din timpul lui Al.I. Cuza si pana la instaurarea si impamantenirea comunismului in Romania. (...) Intr-un ansamblu nebulos, de proiecte literare neimplinite, multe dintre aceste marturii urmau sa-mi foloseasca la un roman pe care tot il inchipui: 1939. Romanul unui an tragic pentru Europa, dar si pentru Romania. Atunci, cred eu, destinul Romaniei Mari s-a frant. Incepuse, de fapt, sfarsitul democratiei continentale, faurite cu atatea framantari de state si popoare timp de un secol si jumatate".
Timpul iluziilor (Ed. Curtea Veche, 2006) reuneste note si insemnari mai putin cunoscute ale unor oameni care-au trait istoria in intimitatea ei, daca nu cumva au si scris-o: G.T. Kirileanu, Al. Lascarov-Moldovanu, N. Iorga, Al. Iacovachi, Savel Radulescu, Emil Panaitescu, in intervalul 1919-1945, adica acel timp al iluziilor "trait intr-o Romanie ea insasi definitiv disparuta".
Pentru multi dintre cititori, cartea va aduce surprize colosale, pentru ca intre ceea ce a retinut marea istorie si ceea ce este mica istorie sade colosala diferenta dintre principii si existenta: istoria zilnica s-a scris din orgolii mari sau marunte, din intrigi, pasiuni si simt al posesiunii, ca sa nu zic al imbogatirii. Multe personaje istorice se demitizeaza vazute de aproape, multe marete fapte se vor dezeroiza prin omenescul care le-a impins de la spate. Este o materie mai degraba epica decat istorica, fapt care, probabil, l-a fascinat pe prozator: "Aceasta carte nu se vrea una de istorie, cum nici altele pe care le-am publicat pornind de la experienta mea in lumea arhivelor si bibliotecilor nu s-au dorit. Este o carte despre viata celor care ne-au precedat, care ne-au inchipuit si poate chiar ne-au asteptat".
Nu stiu cand isi va duce proiectul romanului 1939 la indeplinire, dar, cu bonomia si darnicia caracteristice, Ioan Lacusta pune si in mana altora un pretios material documentar. L-ar fi putut pastra pentru sine: este munca, este ideea lui de a cerceta in arhive o epoca asupra careia s-au revarsat de multe ori idealismele noastre. Dar daca ar fi fost egoist, meschin cu aceste comori, Ioan Lacusta n-ar mai fi fost el insusi.
"Chapeau bas, maitre!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
