Ce cumplita repetabilitate... Taraitul prelung si subtire, cat scancetul unui greieras speriat, venind parca din lumea visului mototolit in bezna maloasa, sparge nemiscarea tacuta. Sunetul devine metalic pana la insuportabilitate. Intinzi mana, ce se balabaneste ca o cobilita purtata pe un umar nesigur, gloduros, si sugrumi izbavitor soneria ceasului desteptator. Trebuie sa te trezesti si sa carpesti viata cu inc-o platitudine efemera. Si ieri a fost la fel, si alaltaieri... luni, marti, miercuri... ianuarie, februarie, martie... Mereu este la fel. Pleoapele se dezlipesc anevoie de mangaierile cernite peste noapte de craiesele somnului. Se zbat, deja obosite, in lumina sticloasa a zorilor ce contureaza realitatea confuza, inghitind iluzii nevinovate. Ramane doar gustul lor dulceag-salciu si amagirea zadarnica iti sporeste tristetea. Dimineata asta te strange, e taioasa si rece, o doreai altfel, dar nu ti s-a dat dreptul sa alegi. Esti obligat sa traiesti ce ti se ofera, precum condamnatii pe vecie. O recluziune cu gratii invizibile. Nu prea ai alternative si singura smecherie e sa rezisti in picioare, indiferent de loviturile primite de la destin. Castiga numai bunii incasatori, ceilalti se caznesc sa supravietuiasca in genunchi ori pe burta, aidoma ramelor baloase; martorii propriei lor neputinte. Si fricii necuprinse, gelatinoase. Te ridici cu dificultate din pat, unicul loc in care nu concepi infrangerile, si pasesti agale, sovaitor, printre edecurile ce-ti recompun trecutul. O inghsuiala de amintiri, unele uscate, altele dureroase, cateva fericite, toate, la urma urmei, de prisos, caci, la ce-ti foloseste prizonieratul nostalgiilor? In fata oglinzii zaresti acelasi chip. Nici nu-i observi zbarciturile sapate de framantarile neostenite. Privirea si-a pierdut cutezanta, impertinenta. S-a molesit, s-a blegit, intr-o zilnica sfortare de inteleptire. ("Aflati ca adevarata intelepciune - scrie Giovanni Papini - nu are de-a face cu fericirea, ci mai curand cu moartea.") Odata, irisii de sub sprancenele albite acum demolau mituri si infruntau Cerul. Curajul din ei s-a scurs incet, pe nesimtite, si a umplut orbitele cu goliciunea batranetii nevolnice. Gesturile stiute ale igienei matinale, o vorba de complezenta aruncata celor din jur, prinsi in aceeasi mecanica existentiala, si gata cu spatiul domestic. Pe strada si la birou aceleasi figuri, aceleasi ipocrizii, lasitati, minciuni, ticalosii... nimic nou... si setea, si foamea, si pofta... O rutina blestemata si sufocanta, care are insa un imens avantaj: posedandu-te clipa de clipa, te impiedica sa-i vezi splendida hidosenie. Rar, foarte rar, apuci sa te dezmeticesti si atunci te ingrozesti atat de tare, incat reintri grabnic in cardul monoton. Luciditatea nu slujeste decat sinucigasilor si tiranilor. Nimeni nu are chef de schimbari. Ici-colo, idealistii tacaniti isi inchipuie ca omul e curat, generos si perfectibil. Bietii de ei vor sfarsi amarnic, fie pe rug, fie ghilotinati, fie in pragul nebuniei si, rareori, crucificati. Gloata si-a creat un sistem agresiv-impenetrabil de protectie si control, ca nu cumva prostia sa se tulbure si s-o ia razna. O goana bezmetica intre nevoi si trufia smintita, in care aproape totul este permis, daca te afli cat mai sus posibil. Puterea nelimitata, discretionara, scuza orice exces care o conserva intarind-o, il legifereaza si-l propovaduieste ca virtute. Si pentru ca omenirea sa-si piarda definitiv inocenta originara (alta iluzie a noastra?), a fost inventata moneda. Dracul si-a facut un calcul simplu, necrutator: cu aur cumperi totul, asa ca omul s-a transformat in marfa. Si "marfa" circula, slava Domnului!, tradand, santajand si conspirand intruna, atenta la marimea contului bancar.
Seara se prelinge unsuroasa pe zidurile delabrate ale orasului sulfuros. In intunericul vascos se tarasc aiurea singuratici ca si tine, contabilizandu-si ratarile. Lipit de telecomanda, al carei accesoriu esti, consumi violenta cu hardaul. Si politicaraia nerusinata, interesata sa adune laolalta, in serbari umilitor-vulgare, norodul prapadit. ("Ridicolul semenilor mei - marturiseste Papini -: ei numesc sarbatori si petreceri aceste rabufniri de turbare colectiva, care ranesc urechile, strica stomacul, tulbura creierul, omoara somnul si inmultesc bolile de nervi".) Inchizi televizorul, apoi telefonul, alta tiranie a modernitatii, si adormi contorsionat, amanand verdictul implacabil pana maine, cand taraitul prelung...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
