Toamna se lasa, domoala si maiestuoasa, peste campia neteda a Dunarii, despicata, langa Turnu Magurele, de apele tulburi si pline de vartejuri ale Oltului.
Cobora asa, dintr-o data, din frunzarele plopilor nevricosi si zvelti ca trupurile zanelor basmice. Luneca printre ramurile salciilor planse de aprehensiuni nestiute si musca, putin cate putin, din miezul Soarelui, pana ce-l vindeca de fierbinteala. Satula de dumicatii incinsi, toamna se cuibarea apoi nepasatoare in miristile putrezinde sau in brazdele campului de-un negru untos si adasta sa fie devorata de iarna vifornica. Dar nu era o asteptare resemnata, ci una amestecata cu involburari aprige si pareri de rau fugoase, venite, parca, de la o femeie parasita.
In copilarie, sosirea toamnei ma intrista profund si multa vreme n-am fost in stare sa gust cum se cuvine primenirea multicolora a naturii si moliciunea luminii galbui-piezise. Copilul de demult, pitit in barbatul ce sunt, iubea devastator caldura si nesfarsita zi de vara, cu bogatia ei de sunete si fosnete vii, irepetabile. Adora atingerea gadilicioasa a pamantului sub talpa goala, batatorita de dezmierdarile taranii fine ori ferfenitita de ogoarele tepoase, abia secerate. In talpa desculta simteam fiecare anotimp cu emotie neprefacuta. Primavara, cam din martie-aprilie, azvarleam in odaie incaltarile si plecam sa cuceresc lumea cu picioarele goale. Pe pielea cruda am aflat mangaierea pamantului reavan, inca aburind, impestritat de feluritele ganganii, dintre care gargaritele acelea ros-negre ma induiosau inefabil. Ieseau din crapaturile intunecoase, se porneau de-a valma sa caute graunte si zaboveau, imperechindu-se fara fereala, la buza ulucilor din gardurile darapanate.
Si varietatea de ierburi am deslusit-o tot prin senzorii talpilor goale. Grasita era suculenta, avea o senzualitate vegetala ispititoare; bolbora era fragila, tulburatoare, prin sfiosenia discreta, indeosebi cand florile albe, ca niste rochii de mireasa, o impodobeau nuptial; macrisul era viguros, de-o virilitate agresiva, insolenta; stirul era proletar, dar isi suporta cu demnitate conditia modesta; troscotul era matasos, cu o gracilitate solemna; pirul era atos, si, tocmai de aceea, nesuferit... Doamne, o groaza din plantele acelea parelnic nefolositoare si salbatice, pe care candva le-am descoperit calcandu-le in picioarele goale, le-am uitat, pierdute vremelnic in cutele ascunse ale memoriei lenese! Vipia naucitoare a verii le usca, iar vantul secetos, ce spulbera lunca blajina, le scutura si le rupea din solul clisos. Care se zbarcea si se incretea invins, cersind stropii de ploaie binefacatoare. Pamantul se umplea de maracini si palamida si vai de pielea ce le atingea! Coltii lor, ascutiti ca niste ace, se infigeau adanc in carnea frageda si o insangerau. Suferinta era scurta, un vaiet acolo, smuls de durerea taioasa, caci tarana si seva buruienilor strivite de pasii grabiti lecuiau rana, aidoma unei "doftorii" misterioase, facatoare de minuni. Si matasea-broastei din baltile si gropanele cascate dupa inundatii tot cu talpa goala am pipait-o, fascinat de verdele acela lasciv, aproape lichid. Toamna insemna incheierea aventurii mele in necuprinsa vale ce se latea de la marginea satului spre padurile dintre Chichinete si Calnovat, umbroase si mereu nelinistite. Pamantul se racea brusc, itindu-si ostilitatea, si-si lepada pe picioarele desculte lacrimile de bruma, varsate de noptile insingurate si din ce in ce mai friguroase. Paseam pe islazul sterp, dardaind neajutorat, si ma zgaiam chioras la soarele nevolnic, care se tara timid pe cerul spalacit. Cu vara se dusesera si berzele - solii departarilor ce-mi aprindeau imaginatia -, si valea, cu ruptoarea adanca care lua an de an cate-un suflet de copil nevinovat, devenea pustie si melancolica. Doar suieratul prelung al trenului gonind zanatic pe malul bulgaresc al fluviului o scotea, sporadic, din hibernare, dar, in rest, troienele o astupau hapsan, sporindu-i enigmele in imensitatea alb-tacuta. In mutenia ei apasatoare, printre valatucii grosi de ceata, m-am ratacit adesea, inchipuindu-mi ca explorez Antarctica alaturi de eroi legendari. Ma trezea la realitate latratul cainilor sloboziti in curtile taranilor, si numai asa ghiceam drumul catre casa bunicilor. Acum, cand am trecut in a doua parte a vietii, iar ma-marea si tata-mare s-au prapadit de atata amar de ani, nu se mai aud nici cainii reintoarcerii si-mi este dor sa retraiesc candoarea copilariei sub talpile goale, ca odinioara.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
