Raluca Ghideanu este o sculptorita ce refuza politicos salonul, lucrarile ei, mai ales cele din ciclul „O istorie sentimentala", insufletind, in 2004, parcurile Bucurestilor (Cismigiu, Circului, Carol, Herastrau, Tineretului, Plumbuita, National, Titan, Fundeni), dar si ambientand spectaculos cateva statii de metrou. Mesajul lucrarilor ei, cu precadere din metal laminat, dar si lemn, precum „Relaxare", „Eu", „Vise dulci", „Noi doi", desi construit pe un suport viu colorat si contrariant, vine sa incalece unda de pesimism stenic al acestor vremuri in care de foarte multe ori delirul tine loc de apoftegma. Sensul existential (reusit lapidar si, totodata profund!) al meditatiei asupra derizoriului fiintei umane o incarca pe artista cu o responsabilitate consistenta. Pe care ea reuseste de o tine bine legata pe umerii constiintei. Asa incat, contractul ei cu viitorul este semnat, parafat si dat mai departe. Spre eternitatea de serviciu.
Anca Irinciuc,absolventamasterat in pictura la Bucuresti, in 2007, mediteaza mai putin. Cine stie, poate si fiindca originile ei htonice din Moldova de Sus o tin strans legata de ideea de poveste. Din pricina ca basmul o impresoara, panzele sale par aidoma unor rasteluri narative, in care dosarele epice sunt asezate ordonat, dupa marimea si incandescenta intamplarii. De altfel, intregul ciclu de tablouri (desene, tehnica mixta, ulei pe panza) chiar asa se si intituleaza: „Locuri cu intamplari". Fiecare din ele relateaza cate o patanie ce are loc in toposuri diferite, al caror erou principal, de regula un personaj feminin, face ce face si descopera un alt aspect al lumii. Este vorba de un parcurs initiatic fara pretentii romanesti, ci ramas doar in stadiul unui volum de „momente si schite". A carui respiratie epica insa, chiar daca-i lipseste ambitia unei energii integratoare, e ampla.Bogdan Mateias,doctorand in arte vizuale (nu ne putem abtine sa nu observam ca toti cei cinci care expun sunt tineri cu carte multa si cu pierdere de vreme putina!)
muta atractia si interesul pe alt plan. E topit dupa virtual, dupa video art, dupa media performance, dupa tehnica mixta (colaj video&print), dupa arta digitala si proiecte multimedia. Posesor al unui CV impresionant, Bogdan Mateias este cel mai aproape de un summum pe care si l-ar dori in activitatea sa orice artist (in primul rand intelectual, sa fie limpede!). Lucrarile sale incitante de video art si media performance, de arta urbana si digitala, expozitiile personale de pictura, obiect si instalatie, participarea la diverse tabere de creatie, ca si la simpozioane pe aceste teme in Bulgaria, Serbia, Republica Moldova sau Germania, fructifica nu numai polisemia unui spirit creator productiv, dar si samanta de vorba fina si profunda pe seama harului artistic in sine. Fara riscul de a exagera, am indrazni sa spunem ca Bogdan Mateias este, pe langa un artist consacrat, si un filozof civic care proiecteaza actul de creatie in contextul mai larg al culturii. Marturie stau atat conferintele sale („Corpul ca proiect cultural. Provocari teoretice-Replici artistice", „Fenomenul Magura", „Arta, comunitati urbane, mobilizare. Reinsertia sociala a proiectului artistic si arhitectural", „Arta in spatiul public"), cat si premiile obtinute pana acum. Ciclul „Amintirilor..." de la Veroniki cuprinde, pe langa tablouri acrylic/panza, reprezentand portrete de mari dimensiuni, intr-o tehnica a minutiei ce aminteste pe ici-colo de Warhol, ale unor personaje 
ce-i asalteaza memoria (Lisandru, Marilena, Ioan, Octavian...nu stim cine sunt, dar nici nu ne intereseaza, fiindca fac parte din patrimoniul hipermnezic al autorului!), si fotografii-autoportret realizate prin colaj video. Pe orice suport ar fi, insa obsesia memoriei la Bogdan Mateias bulverseaza definitiv prejudecata ca nimeni nu stie ce-i in capul nostru.
muta atractia si interesul pe alt plan. E topit dupa virtual, dupa video art, dupa media performance, dupa tehnica mixta (colaj video&print), dupa arta digitala si proiecte multimedia. Posesor al unui CV impresionant, Bogdan Mateias este cel mai aproape de un summum pe care si l-ar dori in activitatea sa orice artist (in primul rand intelectual, sa fie limpede!). Lucrarile sale incitante de video art si media performance, de arta urbana si digitala, expozitiile personale de pictura, obiect si instalatie, participarea la diverse tabere de creatie, ca si la simpozioane pe aceste teme in Bulgaria, Serbia, Republica Moldova sau Germania, fructifica nu numai polisemia unui spirit creator productiv, dar si samanta de vorba fina si profunda pe seama harului artistic in sine. Fara riscul de a exagera, am indrazni sa spunem ca Bogdan Mateias este, pe langa un artist consacrat, si un filozof civic care proiecteaza actul de creatie in contextul mai larg al culturii. Marturie stau atat conferintele sale („Corpul ca proiect cultural. Provocari teoretice-Replici artistice", „Fenomenul Magura", „Arta, comunitati urbane, mobilizare. Reinsertia sociala a proiectului artistic si arhitectural", „Arta in spatiul public"), cat si premiile obtinute pana acum. Ciclul „Amintirilor..." de la Veroniki cuprinde, pe langa tablouri acrylic/panza, reprezentand portrete de mari dimensiuni, intr-o tehnica a minutiei ce aminteste pe ici-colo de Warhol, ale unor personaje ce-i asalteaza memoria (Lisandru, Marilena, Ioan, Octavian...nu stim cine sunt, dar nici nu ne intereseaza, fiindca fac parte din patrimoniul hipermnezic al autorului!), si fotografii-autoportret realizate prin colaj video. Pe orice suport ar fi, insa obsesia memoriei la Bogdan Mateias bulverseaza definitiv prejudecata ca nimeni nu stie ce-i in capul nostru.Justinian Scarlatescu,desi absolvent (in 2002) de pictura, este sedus si de mai putin conventionalul din fotografie, instalatie, performance, graffiti, bodypainting sau ap-art. Viziunile, atunci cand parasesc panza, au o actiune mai intens psihotropa, deoarece evadeaza din propria inchisoare a mintii autorului si se avanta in turbioanele a ceea ce numim indeobste preajma. Cu tot ce are ea la fel de emotionant si durabil in rebarbativ, ridicol si scandalos sau, dimpotriva, tot atat de efemer in sensibil si induiosator. Apropo de inchisoare! Mi se pare absolut fabulos urmatorul amanunt legat de activitatea artistului. In 2005, el a participat la decorarea altarului Bisericii Catolice „Mio Padre" din cadrul inchisorii(!!) Rebbibia (Roma). Ce poate fi oare mai copios-artistic pentru un creator, decat stradania de a zugravi utilitar-crestin o forma de libertate a spiritului intr-un spatiu din care lipseste tocmai libertatea?! S-ar putea ca, dar nu numai datorita acestui istov, Justinian Scarlatescu sa se fi mantuit deja.
Maria Pop Timaru. Absolventa de sculptura si doctorand in arte vizuale. Prezenta fermecatoare. Care, in fine, dupa ce s-a preumblat prin lume cu aratarile ei
(„Umflatii", „Zeicoteca", „Ingeri", „Urme", „Sculptograma", „De-Constructie", „Reciclari", „Fiare noi", „Omuletzi" ori „La vie en-gros") si a expus la Centrul Cultural Roman din Viena, la Palatul Mogosoaia, la festivalul „Acousmania", la Sala Radio, la Laptaria lui Enache, la Institutul Goethe, la Bistrita, si a mers „Cu Gioconda pe Strasse", ei bine, dupa toate aceste ispravi insomniace, s-a intors la locul de munca. La Veroniki. Unde instalatiile si compozitiile sale, turnate cu o migala sadica in vidul otravitor al acestei existente angoasante, sunt veritabile manifeste pentru ducerea la bun sfarsit a operatiunii de luare in serios a vietii. In fata civilizatiei ce deformeaza ca o tuta simbolul ontic. Cu trei din instrumentele arsenalului ei de tortura semantica (automobil, televizor, malentendu). Macabru de emblematic mi se pare, in acest ultim sens, „Zeul razboiului" (ce guverneaza „neintelegerea"!), unde ironia din celelalte lucrari dispare si lasa loc unei splendide si reusite cumetrii cu disperarea. Vorba poetului: „...Nu rade, citeste-nainte!".
(„Umflatii", „Zeicoteca", „Ingeri", „Urme", „Sculptograma", „De-Constructie", „Reciclari", „Fiare noi", „Omuletzi" ori „La vie en-gros") si a expus la Centrul Cultural Roman din Viena, la Palatul Mogosoaia, la festivalul „Acousmania", la Sala Radio, la Laptaria lui Enache, la Institutul Goethe, la Bistrita, si a mers „Cu Gioconda pe Strasse", ei bine, dupa toate aceste ispravi insomniace, s-a intors la locul de munca. La Veroniki. Unde instalatiile si compozitiile sale, turnate cu o migala sadica in vidul otravitor al acestei existente angoasante, sunt veritabile manifeste pentru ducerea la bun sfarsit a operatiunii de luare in serios a vietii. In fata civilizatiei ce deformeaza ca o tuta simbolul ontic. Cu trei din instrumentele arsenalului ei de tortura semantica (automobil, televizor, malentendu). Macabru de emblematic mi se pare, in acest ultim sens, „Zeul razboiului" (ce guverneaza „neintelegerea"!), unde ironia din celelalte lucrari dispare si lasa loc unei splendide si reusite cumetrii cu disperarea. Vorba poetului: „...Nu rade, citeste-nainte!". *) Provocari contemporane, pictura-sculptura-fotografie-instalatii, Galeria Veroniki Art
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
