Se poarta cu precautie si cu un imens sictir balcanic in ochii lui furati din cer. Detine secretul resemnarii amestecate cu chietudinea. Din scorbura careia nu scoate nasul decat in doua situatii: cand aduci vorba despre fiica lui, Daiana, care traieste la Londra, si cand iti arata fotografii cu ispravile sale de acum douazeci de ani. Imi povesteste ca a vazut la tv, zilele trecute, o emisiune culturala cu interviuri pe strada, despre caricatura. Fiindca o tanara confuza, ca si vremurile noastre, pastra o tacere funesta pe acest subiect, reporterul si-a luat inima-n dinti si a intrebat: "Dar despre Mihai Stanescu ati auzit?". "Nu!...Dar cred ca e un artist mare!". Rade de (se) prapadeste. Adica face prapad cand rade. Nu mustaceste, nu ranjeste, nu schiteaza zambete de complezenta. Bref! nu se-ncurca. Rade pur si simplu. Plenar. Cu tot trupul.
In magazinul lui de pe strada Ion Campineanu nr. 29*, nu ai loc nici sa te asezi ca sa conversezi cu proprietarul. Il intreb ce suprafata are incaperea. "Pai ieri avea cam 16 metri patrati!... Astazi, nu mai stiu, cred ca e mai mica". Parca ar fi Colin din "Spuma zilelor" de Boris Vian. I-a plecat vanzatoarea, alt necaz. Ca atare, a pus un afis in geam: "Caut vanzatoare. Sa cunoasca limba engleza f. bine si limba romana satisfacator". Asa incat, vinde singur, manu propria. Uneori, mai da cate un autograf. In rest, oamenii trec, se opresc, se uita, se amuza, apoi isi vad mai departe de drum. Cine intra, intra la punct fix. "Vreau aia!...Cat costa?".
In spatele lui, rafturile cu celebrele cani Stanescu, inscriptionate hazliu si pe care le gasesti pe biroul oricarui corporatist tanar din office-urile Bucurestilor. "Sef", "Subaltern" (un pic stramba, pozitia ghiocel!), "Cana de tranzitie" (cu toarta in interior), "Make love not coffee", "Cea mai dulce soacra" (in care "acra" este ingrosat), "Omul e suspus greselii". In general, Mihai Stanescu te trimite exact acolo unde nici cu gandul nu te gandesti. In dreapta, marita, celebra caricatura ce a facut senzatie in alte timpuri, aceea cu cei trei oameni, aburcati unul pe umerii celuilalt, care vor sa vada ce e dincolo de un zid inalt. Numai ca, ghinion!, ultimul, cel de deasupra, era orb. Tine foarte mult la desenul acesta. "M-a definit!...Atunci!". Si isi aprinde o tigara subtire, mentolata igienic. Apoi, ceasuri de perete, tot cu inscriptii desucheate, tricouri cu "mascari" intelectuale, albumele sale, o grafica faimoasa cu UE, rochita fetei sale de cand avea sase ani, fotografiata la diferite varste (acum o pastreaza pentru nepoata lui!), o traista pe care scrie "Va multumim ca nu ati cumparat de la magazinul de alaturi" (culmea, alaturi este un "Exchange"!). Si o alta, lipita de geam, "TRAISTanescu". De fapt, esenta.
Mihai Stanescu este o fulguratie frumoasa (poate printre singurele!) din memoria colectiva a unei natii aflate sub jug. Atunci, el, prin desenele sale inteligente, insidioase, subversive (ale caror texte intrasera deja in folclor!), ne-au mai ostoit din suferinta. Caz rar, caricaturile sale circulau pe cale orala. Povestite. Certificat pentru nadejde. Astazi, cu toate ca cetatenii trec pe langa el ingandurati, visand la Spania sau sa o gaseasca pe Elodia, Mihai Stanescu isi duce traiul lui personal, imperturbabil. Si isi asambleaza cu grija noile surprize. Feriti-va, e viu!
*) Mihai Stanescu, utilitare, grafica, trasnai, Ion Campineanu 29
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
