O expozitie artistica desemneaza, in mod traditional, spatiulsi timpul in care niste obiecte de arta (picturi, desene,fotografii, sculpturi, instalatii, video, sunete, performances)intalnesc un public. Expozitia curenta este inteleasa, indeobste,ca o antologie artistica temporara, spre deosebire de expozitiapermanenta. Exista expozitii de grup si expozitii individuale,expozitii itinerante, expozitii tematice, iar expunerea se poateface fie in institutii specializate (muzee, centre artistice), ingalerii private (unde operele pot fi achizitionate) sau in locuri acaror destinatie principala nu este nici prezentarea, nici vanzareade arta (restaurante, baruri, holuri de intreprinderi, primarii,teatre etc.). Practica expozitiilor de arta dateaza din 1673, ancand Academia regala de pictura si sculptura din Franta a deschisprima sa expozitie semipublica de opere artistice. A fost inceputulunui tip special de expozitie regulata, in care orice artist isiputea oferi operele spre expunere.
Ar trebui poate inteles din acest detaliu ca o expozitie, deorice fel ar fi ea, prilejuieste nu doar intalnirea dintre publicsi opera, ci si un dialog intre artist si publicul sau. Expozitianu este doar o sucursala a catharsis-ului, ci si un act decunoastere, de clasificare si de evaluare. Expozitia reprezintasemnatura unui artist sau o colectie de semnaturi. Este o carte pecoperta careia, inainte de titlu, este trecut numele autorului(autorilor).
Am pus laolata toate aceste informatii (fastidioase, fara doarsi poate, pentru multi dintre citirorii nostri), doar spre aexprima nedumerirea, flagranta, pe care mi-a suscitat-o recentulSalon de arte vizuale (Salonul de iarna), organizat in holul si laetajul intai al Palatului Sutu de catre UAP si Andrei Romocean(expozitia este deschisa pana in data de 21 ianuarie, a.c.). Oexpozitie ampla, cu multe si variate (pana la incongruenta)lucrari. Poate insa ca primul criteriu de coercoeziune al unuiSalon de acest tip este chiar diversitatea, asa incat sa nu cartimprea tare. Ce deranjeaza si martirizeaza intelegerea noastra estefaptul ca mai mult de jumatate dintre exponate nu au titlu si oeticheta care sa precizeze numele autorului. Iata un, sa zicem,Mircea Roman. Dar o fi chiar Mircea Roman sau vreun emul? CostinIonita, un sculptor de mare talent, prezent cu o piesa statuaradramatica, si-a lasat, siret, cartea de vizita la bral personajuluisau (vezi foto 2). Daca asocierea este aici hilara, in cazul luiDaniel Craciun, care a revenit cu pixul peste eticheta tiparita,lucrurile nasc perplexitate (vezi foto 3). E oare vorba despre workin progress? Sau a venit autorul la umbra noptii sa schimbe titlulsub lovitura unei inspiratii de moment? La ceilalti, trebuie merspe bajbaite: recunoastem un Bradean (chiar daca atipic, in sensulrecursului la o ironie pe care nu i-o stiam - figura centrala atabloului este o bovina solemna, asezata intr-o posturauman-cogitativa - vezi foto 4), un Breza plin de astutie sifascinat de detaliul fantast (vezi foto 5), un Horatiu Malaele culinie pura, agila si sigura (foto 6) si o sumedenie de sculpturi(segmentul cel mai consistent al expozitiei) in care, alaturi de"lemnele" robuste ale unui Alexandru Papuc (foto 7) sau dejaevocatului Costin Ionita, rapesc privirea, prin spectacularulcromatic, Mihai Topescu (foto 1), Dumitru Cozma (foto 8) sauCatalin Udrea (foto 9). Pentru ceilalti, al caror blazon nu aintrat in heraldica recunoscuta si recognoscibila, trebuie saghicim. De fapt, expozitia asta este: un imens quiz, o saradafrumoasa cu creatori anonimi, anonimi plini de har, care facvizibila vistieria de creativitate din spatiul plasticii romanestiactuale. Nu e cam putin pentru un Salon de arte vizuale lainceputul mileniului III?
Vise acvatice si tristeti colinare
Caminul Artei. La parter, tablouri in stiluri diferite, cumarimi si tematici variate. Poate fi o colectie cu vanzare a uneigalerii UAP. De fapt, e o alta expozitie care sufera de aceeasimeteahna ca si aceea de la palatul Sutu. Nu stim cine sunt autorii,ce titluri poarta tablourile. Daca la precedenta puteam recunoasteniste "griffes", aici ceata este totala. Intrebare timida, sprelamurire, adresata doamnei (amabila, prevenitoare), care pastorestesimezele. Aflu ca este vorba despre niste oferte picturale alecelor mai recent admisi membri in UAP. Sa fie primiti!
La etaj, sub acelasi acoperis institutional, descopar, insfarsit, o expozitie care isi merita numele. Ecaterina (Tina) Popa(n. in 1942), doamna din Dealul Malului (Valcea), si-a deschisprima personala la Bucuresti, dupa zeci de participariexpozitionale in alte colturi ale tarii si in strainatate(personale in Franta, Belgia, Austria, China, Germania...). Oartista cu o activitate prodigioasa, atat in sensul propriilorcautari picturale, cat si in acela al promovarii generoase atalentelor reale din breasla: domnia sa a initiat, patronat siorganizat, in circa sase editii, simpozionul national de pictura"Dealul Malului", tabara de creatie si spatiu de dialog critic cuun profil singular in peisajul nostru cultural, pentru care si-apus la dispozitie atat resursele de ingeniozitate cat si proprialocuinta.
Aici, la Caminul Artei etaj, Tina Popa a alaturat cateva dintrecreatiile ultimilor ani (foto 10 - 12) . O stranie senzatie deconfort (dupa intalnirea cu catalogul de sala) vine sa completezeaerul echilibrat al sintezei si ideea de durabil artistic alexponatelor. Fara sa fie sofisticata la nivelul expresiei, ea pareca detine, precum maestrii stravechi, secrete de fabricatie. Nu lanivelul prafului care compune culoarea, nici al ductului, ci alcompozitiei, care, credem, reprezinta singurul subiect (chiar si inpanzele figurative) al tablourilor sale. Culorile, adesea pufoasesi evanescente ca la Redon, se straduiesc parca sa captureze nistevise dinainte de trezire. Iar ochiul mintii care le vede si apoi leasterne pe suport material e agitat de un REM pregatit sa devinanostalgic. Viziuni acvatice (care, prin tehnica decalcomaniei,evoca miscarea in ralenti a unor plante de adancime) seintersecteaza cu fulguratii abstracte ce aduc in memoriesimfonismul cromatic autumnal al dealurilor valcene. In toatelucrarile, culoarea se misca (si, poate, aici se afla de punctulintalnire al tuturor creatiilor Tinei Popa), are ritmul sipulsiunea unui organism de sine statator, sugereaza mobilitateaviului (unde "viu" poate insemna si tremurul vantului si lunecareaapei), dar si teama de incremenire care, probabil, ii face pepaleontologi sa-si imagineze fosilele ca pe niste adieri aleposibilului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
