Giuseppe Culicchia este un scriitor italian tanar. S-a nascut in 1965, la Torino, a publicat pana acum paisprezece romane, traduse in multe alte limbi, si a obtinut un mare succes cu primul sau roman, din 1994. Cel de fata a aparut in 2004.
„Tara minunilor", Edotura ALLFA, este o carte admirabila si surprinzatoare. E povestea unor adolescenti dintr-un sat din apropierea orasului Torino care incearca sa scape de plictisul oraselului in care invata si in care nu se intampla nimic. Principalii eroi sunt, sau incearca sa fie asemenea punkistilor. Dar toate cate se petrec se petrec in anul 1977, unul important pentru viata italiana, motiv pentru care autorul chiar insereaza la final o cronologie, iar pe parcursul actiunii se fac referiri frecvente la situatia generala: in acel an s-a nascut fenomenul punk, a aparut formatia „Sex pistols" care a insultat-o pe regina Marii Britanii intr-un concert, Abba inregistreaza succes dupa succes, filme de enorm impact, dar total diferite, invadeaza piata („Taxi Driver" , „Emmanuelle"si „Elvira Madigan"), Berlusconi a intrat in politica, Cicciolina a inceput sa-i excite pe italieni, Brigazile Rosii s-au aratat a fi un pericol real pentru democratie si au comis mai multe asasinate, mari manifestatii de protest s-au succedat in toate provinciile italiene, politia a tras in manifestanti iar comunicatele ulterioare vorbeau de sinucideri s.a. – pe scurt o tara supusa violentei.
Personajul principal, de paisprezece ani, penduleaza intre un bunic care a participat la Rezistenta in timpul celui de-al doilea razboi mondial (singurul adult lucid si pozitiv, refugiu pentru erou), o mama bigota care intretine un amor condamnabil cu preotul caruia i se confeseaza, un tata muncitor apatic, un coleg si prieten anarhic si neofascist, profesori obsedati si cantonati in trecutul lor de protestatari (anul 68), dar care nu-i mai inteleg pe adolescenti, o iubire fara speranta pentru o fata mai mare, o sora iubitoare care pleaca la Universitate, de unde ii trimite scrisori calde prin care il ghideaza in relatiile cu fetele. Scoala „are aerul unei inchisori speciale din alea pe care ni le arata la televizor"; punkistii sperie lumea cu „parul lor numai tepi si gecile lor cu tinte si ghetele amfibii enorme si pantalonii scotieni plini de fermoare"; bunicul incearca sa-l convinga de faptul ca „nimic nu justifica moartea unei persoane; pentru ca fiecare persoana este intreg universul."; iar un film ca „Taxi driver" il impresioneaza atat de mult incat e convins ca „eram in fond ca taximetristul ala".
Cartea surprinde momentele in care totul se schimba in jurul eroului si el insusi e pe cale sa devina barbat intr-un mediu distrus de modernizare si industrializare (e antologic episodul cu stejarul la care adolescentul medita - "Ce plictiseala. Aici nu se intampla niciodata nimic. Ca sa nu ma plictisesc, ma duc pe pajisti. La stejarul meu." - distrus de inaintarea implacabila a unei noi autostrazi). Prietenul eroului, baiatul rau cu limbaj vulgar, imbracat in fiecare zi cu un alt tricou cu mesaje belicoase, drogat aproape zilnic, e la fel de sentimental, iar sub masca lui se ascunde o timiditate asemanatoare. Finalul surprinzator, pe care nu-l dezvaluim, il transforma cu totul pe adolescent, ii explica furia si viitorul probabil nihilism („Ii urasc pe toti. Ii urasc pe toti. Ii urasc pe toti.")
Romanul este foarte bine scris, tonul nu e deloc dramatic, personajele si scenele se retin.
Dar despre „Tara minunilor" mai trebuie spus un lucru: este una dintre foarte rarele carti din ultimul an extrem de bine traduse. Se cunoaste de departe mana filologului Serban Stati, semnatar a numeroase traduceri din italiana (acum si alaturi de sotia sa) si care, cu vreo patruzeci de ani in urma, publica un admirabil eseu despre literatura italiana („Amiaza fantastica"). Poate ar trebui sa recidiveze.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
