De ani buni de zile, imi ocup timpul cu transpunerea unor texte dintr-o limba intr-alta. Inceputa mai mult in joaca, aceasta ocupatie s-a transformat cu vremea intr-o meserie. O practic cu migala si pasiune, chiar daca nu am atins cine stie ce culmi. Imi place sa cred ca ceea ce imi iese de sub mana e un lucru serios. Am invatat si as putea spune ca invat in continuare capcanele, trucurile, ispitele, dar si solutiile inerente unei astfel de aventuri, dupa cum sunt perfect constient ca la fiecare noua intreprindere ma pasc alte si alte provocari si ascunzisuri.
Ideea de joc nu m-a parasit; astfel, cand traduc un roman, o poveste, incerc sa aflu cat mai multe despre autor, sa-i citesc cartile anterioare, sa consult opinii critice si ecouri de presa, dar niciodata sa citesc dinainte volumul cu care ma confrunt. Imi asigur astfel doza necesara de surpriza, cu riscul de a schimba din temelie tot ce facusem, de a reveni la urma asupra intregului text, pentru a-i reda unitatea si intelesul deplin. La inceput nici nu-mi trecea prin gand ca as putea purta vreun dialog, in afara de cel abstract, ideal, cu autorul. E drept ca, in cazul unor clasici, problema era exclusa. Asa ca am fost uimit cand, la o intalnire cu unul dintre romancierii de succes pe care tocmai il tradusesem, acesta mi-a spus, cu un vag aer de repros: "Esti singurul traducator al cartilor mele care nu mi-a scris si nu m-a sunat ca sa-mi ceara lamuriri!". O astfel de relatie mi se parea exclusa din plecare. Aici intra probabil in actiune si subconstientul meu de om care traise mult timp intr-un loc cu granite de netrecut, obsedat de corespondenta interceptata si de telefoanele ascultate. Mai aveam sa aflu ca exista pe lume si autori mult mai pretentiosi, care isi verifica la sange traducatorii platind consilieri care sa se pronunte asupra produsului inainte de aparitie, iar altii, si mai nazurosi, condtioneaza editarea inclusiv de acceptarea copertei. Traducerea devine astfel nu numai un contact aproape secret al omului cu textul din fata, ci o intreaga lume a intrepatrunderilor, pe care nici nu am banuit-o, nici nu pretind ca o cunosc foarte bine.
Pe vremuri nu tocmai indepartate, traducatorul era un fel de om din umbra, numele nici macar nu ii aparea pe coperta interioara a cartii, ci undeva pe la caseta redactionala, cat mai pitit. Iar de multe ori nu aparea deloc. O multime de scriitori interzisi "esuasera" in traduceri ca sa castige o paine si se impacasera cu anonimatul sau acceptau de voie, de nevoie sa-si puna munca sub semnatura unei "celebritati" agreate de regim.
Lucrurile s-au schimbat, fara doar si poate. Chiar daca nu i se recunoaste inca pe fata statutul de "recreator", talmacitorul este acum la vedere, uneori apreciat si laudat, alteori suportat ca un rau necesar. Iar la recentul Bookfest, am avut chiar placerea sa vad autori importanti din alte tari facand front comun cu cei care i-au adus mai aproape de publicul de la noi si laudandu-le efortul, talentul si abnegatia. Ceea ce prin gazetele noastre literare nu prea intalnesti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
