Ziarul de Duminică

ULTIMA ORA / Daca e miercuri, e Cerbul de Aur

ULTIMA ORA / Daca e miercuri, e Cerbul de Aur
27.08.2009, 15:34 34
 

Festivalul "Cerbul de Aur" va incepe miercuri, 2 septembrie, la Brasov si va dura pana pe 7 septembrie. Preţurile biletelor pe seară pentru 2, 3, 4 si 6 septembrie sunt: categoria A - 70 lei, categoria B - 50 lei, categoria C - 30 lei, iar pentru zilele de 5 şi 7 septembrie - 40, 30 si 20 de lei.

 
Serile festivalului vor fi prezentate de Aurelian Temişan, Delia Budeanu, Mihai Constantin şi Alexandra Tatarache. Ultima seară, cea dedicată folclorului, va fi prezentată de Irninis Miricioiu, producător şi moderator TVR, interpreta de muzică populară Viorica Macovei şi moderatorul emisiunii "Doi care doinesc", interpretul Gelu Voicu.
Juriul Concursului de Interpretare Cerbul de Aur va fi format din: Nuno Figueira (producător la Televiziunea Publică Portugheză), David Lowen (membru in Consiliul de Administraţie al Royal Television Society), Michael Lally (preşedinte CIRCOM), Paula Seling (câştigătoare a trofeului Cerbul de Aur in 2002), Vic Vegeat (chitarist şi interpret vocal), Dida Drăgan (interpretă de muzică uşoară), Alfredo Tisocco (preşedintele Crams Music Italia), Dumitru Moroşanu (preşedintele Modus Production), Ştefan Gheorghiu (preşedintele CREDIDAM), Jeroen Depraetere (fondatorul Academiei Flamande de Televiziune) şi Antero Paivalainen (muzician şi producător al companiei Taurus Music).
Primele trei seri - Evergreen, Pop, Rock - vor fi deschise cu un show asigurat de trupa Sistem şi de Baletul Art Focus International.
Spectacolul din prima seară işi propune să pună in valoare marile voci ale României, care vor interpreta hituri vechi (evergreen-uri), impreună cu orchestra condusă de Ionel Tudor. Piesele au fost alese astfel incât să acopere o perioadă cât mai lungă din istoria muzicii moderne.
Invitaţii români ai concertului de deschidere Evergreen sunt: Gabriel Cotabiţă, Paula Seling, Nico, Nicola, Leo Iorga, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Aurelian Temişan, Monica Anghel, Vlad Miriţă, Delia Matache, Mihai Georgescu, Aura Urziceanu, George Nicolescu şi Doina Spătaru. După concurs, seara se va incheia cu un recital retro susţinut de trupa Hot Chocolate.
Seara Pop ii va avea ca invitaţi pe membrii trupei Holograf, iar in Seara Rock va urca pe scenă formaţia Direcţia 5.
Seara dedicată Finalei Concursului de Interpretare se va incheia cu un spectacol al trupei Vama.
In seara Superstar (6 septembrie) vor cânta Loredana, Steve Vai şi Tiziano Ferro.
Ediţia de anul acesta a Festivalului "Cerbul de Aur" va reuni 24 de concurenţi din 20 de ţări (Armenia, Australia, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, China, Cipru, Estonia, Finlanda, Israel, Italia, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Moldova, Norvegia, Rusia, Spania, Turcia şi Ucraina), la care se adaugă trei reprezentanţi ai României.
Jasmine, Nadine şi The Marker vor reprezenta România la ediţia de anul acesta a Festivalului "Cerbul de Aur", după ce au câştigat preselecţia organizată de TVR.
La ediţia din 2008 a Festivalului Internaţional "Cerbul de Aur", pe scenă au urcat 30 de concurenţi, dintre care 26 din străinătate şi patru din România, iar câştigătorul marelui trofeu a fost tot un român, Răzvan Krivach. Biondo, din Suedia, a obţinut Cerbul de Argint, iar Tony Poptămaş & Desperado au primit Cerbul de Bronz.

Festivalul "Cerbul de Aur" a avut parte de o istorie sincopată, fiind intrerupt in anul 1972 şi reluat abia după 20 de ani, in 1992. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO