Sala "Constantin Brancusi" de la Palatul Parlamentului are dimensiuni impresionante. Mircia Dumitrescu a reusit sa o umple: mai intai cu lucrarile sale, mai apoi cu public. In ziua vernisarii expozitiei lui, sala era arhiplina. Nu stiu daca am mai vazut la vreo alta manifestare atata public. A venit lume din toate mediile (am zarit chiar si cativa politicieni), dar majoritatea au dat-o colegii de breasla ai lui Mircia, de toate varstele. Curiozitatea a fost pe masura salii - imensa. Era prima personala a artistului in Romania dupa 35 de ani!
Ca om, Mircia Dumitrescu este jovial, bonom si petrecaret. In sensul ca stie sa se bucure de viata, ca are si ca isi face repede prieteni. Niciodata grabit, dar vesnic vorbind despre marile lui proiecte. Multi au fost tentati (unii mai sunt si acum) sa creada ca acestea vor ramane doar proiecte.
Au vazut deseori la companionii lui Mircia un zambet condescendent la adresa entuziasmelor artistului (entuziasmul fiind chiar felul lui de a fi), mai ales ca omul nici nu exceleaza in modestie. El spune transant ce va face si de ce este atat de important ceea ce va face, finalizand orice discurs cu optimistul "O sa-i belim, batrane!".
Si, chiar daca nu este un grabit, totdeauna Mircia vine de undeva, cu suluri, carti, machete, CD-uri, si totdeauna ar mai avea drumuri de facut.
Desi nu impresioneaza cu statura sa, Mircia da impresia unei forte iesite din comun si unei energii debordante. Probabil ca si de aceea colegii sai au fost coplesiti de amploarea expozitiei lui. Ba mai mult, cu toate ca a umplut sala cu lucrari, expozitia a dat impresia ca este produsul unei drastice selectii, ca vedem doar un esantion - profund, semnificativ - care semnaleaza o opera de dimensiuni uriase, variata ca forme, diversa ca tehnici, cu multiple materiale folosite, dar unitare, fiecare exponat purtand inconfundabil pecetea unui stil si a unei viziuni in care il recunosti pe Mircia Dumitrescu. Gravura, grafica, sculptura (in lemn si bronz), grafica de carte, ilustratie de carte, grafica si machete artistice de reviste, amenajari de standuri de carte - iata in ce s-a exprimat Mircia Dumitrescu, dar in dimensiuni si cantitati de-a dreptul colosale.
Caracteristica artistului este dezvoltarea de proiecte ample. Gandeste la scari impresionante si are puterea de a duce pana la capat ceea ce a inceput. Vreau sa amintesc aici doar "Caietele Eminescu", un proiect la care au visat Iorga, Perpessicius, Calinescu, Noica si prin care s-ar fi editat in intregime si fara nici o interventie (de ordonare sau de selectie) manuscrisele eminesciene, punandu-le la dispozitia cercetatorilor intregul material - fabulos - al poetului si ferindu-le astfel de degradare. Colaborarea cu Academia Romana, inceputa in 2005, in ciuda unor oprelisti si a unor piedici artificiale, dar si in contra multor sceptici, e pe cale sa aiba un final fericit: reeditarea manuscriselor eminesciene. Gratie unei formule novatoare, propuse de Mircia Dumitrescu, editarea ofera eminescologilor un material aproape identic cu cel original, prin tehnica de facsmilizare.
Alaturi de colosala intindere si de indrazneala dusa pana la uluire in conceperea unor opere, cultul cartii particularizeaza portretul artistic al lui Mircia Dumitrescu, acesta fiind "mai aproape de poeti decat de pictori" (cum spune academicianul Eugen Simion). Mircia insusi recunoaste ca are mai multi prieteni in lumea literara si muzicala decat in cea plastica. De altfel, prietenia cu Nichita Stanescu - transformata ulterior intr-un cult pentru Nichita - este punctul sau de reper, pentru ca de la poet a invatat plasticianul multe taine de a vedea lumea, de a relationa cu ea si de a pune in acord cuvantul cu imaginea. "In fiecare carte caut tonul", spre a o putea prelungi si nu doar pentru a o ilustra. In ciuda fascinatiei si a respectului teribil pe care il arata cuvantului, Mircia Dumitrescu nu inceteaza sa proclame suprematia imaginii asupra verbului. Nu numai ca teoretizeaza acest lucru, dar el se vede si cu ochiul liber in intregimea operei sale. Mircia lucreaza cu imaginea exact asa cum poetul lucreaza cu cuvantul. Ba mai mult, lucreaza in tridimensionalitatea ei, asa cum spune Pavel Susara, facand "translatia de la perspectiva bidimensionala (2D) la cea tridimensionala (3D)" intr-o maniera care incanta ochiul. Negrul sau animalele sale fantastice, liniile aproape pure, geometrizate, ale desenului si figurile terifiate si terifiante obtin un efect puternic, eliberator asupra privitorului.
Cred ca este un moment de varf al plasticii romanesti aceasta expozitie a lui Mircia Dumitrescu. Daca n-o marturiseau, in schimb toti cei au participat la vernisaj aveau exprimata pe chip uluiala. Expozitia era cu adevarat coplesitoare. Este randul criticii de specialitate sa se pronunte pe masura evenimentului si sa-l aseze pe Mircia Dumitrescu in dimensiunea unui coplesitor artist roman.
Este foarte bine ca expozitia a parasit Bucurestiul, aflandu-se acum la Constanta. Am inteles ca va mai fi prezentata si in alte orase.
Romanii - care nu mai vazut o personala Mircia Dumitrescu de 35 de ani - trebuie s-o vada si sa se bucure de ea ca de-un mare fapt artistic al unui foarte mare artist.
Acest material este ilustrat cu imagini preluate din albumul Mircia Dumitrescu, publicat de Institutul Cultural Roman, cu un Decalog pentru Mircea semnat Nichita Stanescu si un text introductiv al lui Ioan Buduca
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
