Născut în România cu paisprezece ani înainte de începutul veacului XX, şi-a făcut descoperirile, legate toate de hormoni, la Paris, între anii 1925 şi 1940. În anul 1937 Academia de Ştiinţe din România l-a invitat să-i fie membru.
Acest volum de Collected Papers conţine zece comunicări, toate tipărite de Académie des sciences de Paris în publicaţia ei oficială, intitulată Comptes rendus. Rezultatele comunicărilor au fost cele unsprezece Brevete, eliberate înainte de al doilea război mondial de trei ţări diferite: Franţa, Germania şi Statele Unite. Impactul internaţional a fost puternic la vremea aceea, dat fiind că Georges Sandulesco era primul în lume care descoperea existenţa unui al doilea hormon sexual (V. extrasele de presă din volum, care sunt mai mult decât edificatoare). Lucrările ştiinţifice, documentele personale şi fotografiile publicate, însă, nu ne pot spune cine a fost Georges Sandulesco cu adevărat.
La numai douăzeci şi şase de ani, Georges Sandulesco termina la Sorbona studiile de Chimie Generală, Chimie Aplicată şi Chimie Biologică. Era anul 1922. Cel dintâi război mondial se încheiase. Acesta a fost anul marilor realizări în toate domeniile, umanist precum şi ştiinţific.
Prin urmare, şi-a făcut toate descoperirile la Paris. Ele s-au răspândit peste tot în lume. Azi, la 33 de ani de la moartea lui, a venit vremea ca Academia Română şi endocrinologii din România anului 2011 să-şi îndrepte atenţia către importanţa cercetării lui pentru lumea întreagă de-a lungul celor 70 de ani care s-au scurs până în prezent.
Volumul Georges Sandulesco, Endocrinolog de frunte poate fi consultat şi descărcat începând cu data de 23 august 2011 de pe adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/sandulesco-chemist.html
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels