Broderii cu milioane de mărgele, bijuterii de lemn, cojoace cusute manual. Adevărate comori a descoperit în casele meşteşugarilor romani un designer francez ajuns în ţara noastră în urmă cu câţiva ani. Inspirat de poveştile lor, de arta tradiţională românească, de lumea satului, Phillipe Guillet a stilizat creaţia artizanilor români şi a urcat-o pe podiumurile de modă, visând la ziua în care marii creatori ai lumii le vor cere să le împodobească creaţiile.
Inspirat de zgardanele maramuresene, de romani si de romance, de motive culturale si de traditiile noastre, un francez a avut ideea sa reinvie mestesugurile populare si, mai mai mult, sa le dezvăluie intregii lumi. E in Romania de patru ani, si de atunci descopera comori. Ascunse in colturi de tara, in case vechi, in mainile ultimilor artizani romani pe care, desi ii stim cu totii, au uimit o lume întreagă doar pentru că un strain a indraznit sa viseze să-i facă cunoscuţi.
Phillip, al saptelea copil al familiei Guilet, si-a dorit sa faca dans. Din cauza ca era prea inalt, n-a fost acceptat de Opera din Paris, astfel incat, la sfatul unuia dintre fratii sai, a ales sa devina stilist. "Am dat examen si am plecat in vacanta si pe plaja desenam. O femeie care era langa mine m-a rugat sa-i arat desenul. I l-am aratat. Nu stiam atunci cine e. Mi-a spus ca se numeste Carla Fendi si m-a intrebat daca sunt de acord sa lucrez cu ea la divizia de accesorii a colectiei." In anii 70, Karl Lagerfeld, actualul director de creatiei al casei Chanel, era cel care se ocupa de linia de accesorii de la Fendi. Impresionat de talentul lui, Lagerfeld, i-a propus sa lucreze cu el la Paris. Din acel moment, tanarul designer intra in contact cu mari creatori de moda, iar pentru unii dintre ei ajunge sa lucreze: Dona Karan, Thiery Mugler sau Jean Paul Gaultier.
In urma cu cinci ani, Phillpe a ales sa lase in urma glamourul parizian si sa se mute la Bucuresti, preluand functia de director cultural al Ambasadei Frantei in Romania. In lumea modei pariziene e un personaj cunoscut. Li Edelkoort, una dintre cele mai influente persoane din lume in lansarea de tendinte, il primeste in atelireul sau din Paris ca pe unul de-al casei. Artista se arata rar publicului larg, insa marii designeri stiu ca e o forta. Ca imaginatia ei ne dicteaza ce vom purta peste un an, doi sau trei.
Phillipe si-a pus la bataie toate resursele si cunostintele pe care le are la Paris ca sa-i ajute pe mestesugarii romani. Iar ei au pus umarul pentru ca el sa porneasca cel mai ambitios proiect de haute couture la care a lucrat, 100%.ro. Dupa luni intregi de cercetare, discutii cu mesterii, si ore lungi de munca in atelier, francezul a reusit o spectaculoasa punere in scena a traditiilor si mestesugului romanesc. Inspirat de sunetul razboiului de testut, de cantecul popular si de mestesugul traditional, Phillipe a luat Romania la picior si a descoperi artizani, cu bucuria celui ce descopera comori.
Una dintre primele opriri a fost la Sapanta, in Maramures, locul unde oamenii rad in fata mortii. In cimitirul vesel, pe fiecare cruce e sculptat mestesugul pe care-l stapanea cel ce s-a dus. Chiar la intrare aflam ca Stan Gheorghe a fost mare fauritor de case din lemn si a crescut frumos doi copii. Pe crucea unui cioplitor in lemn sta scris: "Aici eu ma odihnesc, Stan Gheorghe ma numesc, cat am trait pe pamant, tare din greu am muncit, ce cu ochii am vazut, ale mele maini au facut, casuri mandre frumusele, si acum stau oamenii in ele. Si doi copii am avut, de omenie, i-am crescut cum mie mult mi-o placut, pe-a lor mama s-o mangaie, ca sa aiva bucurie, pana la mine o sa vie." Iar despre Irina Diacului vor sti cu toti ca, dupa ce a ramas vaduva, a testut covore si cergi ca sa-si creasca copiii.
In fiecare casa gasesti mesteri populari, care, dincolo de bani, averi si faima, se incapataneaza sa nu lase arta lor sa dispara. Tot cergi de lana face si Maria Zapca, femeia care tese la razboi inca de dinainte de a sti sa scrie si sa citeasca. A invatat totul de la mama ei, celebra in sat pentru cergile si paturile care pastreaza culoarea naturala a lanii. Lucreaza de zor ca sa termine o comanda mai speciala venita din partea lui Phillipe. Pentru el are o mare valoare. Desi a calatorit peste tot in lume, doar la noi a gasit ceea ce cauta. Fuiorul de lana, razboiul, si broderiile lucrate manual. Bunica e constienta ca arta ei aduce prea putini bani. Nici n-ar sti cum sa schimbe asta, desi aude deseori strainii spunand ca ceea ce iese din mainile ei e unic. Nora se duce uneori la targuri si-si vinde munca cu bani putini: pentru un covor de lana, cerga cum se numeste la ei, cere 100 de lei, iar pentru un stergar testut in razboi, intre 20 si 50 de lei. Nu sunt multi cei care cumpara, insa cu siguranta le stiu valoarea. "Strainii trebuie sa se ocupe de noi", spune Maria Zapca. Undeva intr-un colt, pe o bancuta, pe un scaun, nu se gaseste cineva sa puna un gand, nu numai vorbe, si sa se ocupe de adevaratii mesteri populari? Ar trebui sa fie cineva care sa le poarte de grija mesterilor populari adevarati, sa nu fie lasati ca oile pierdute prin padure.
Cel ce-a adunat oile pierdute a fost Philip. La cateva luni de la intalnire, avea sa-i adune pe toti sub acelasi acoperis. Pana atunci, Mariei Zapca i-a cerut sa-i brodeze niste fasii cu motivele pe care le-a gasit pe un ou incondeiat cu margele. Opera ei avea sa se regaseasca mai tarziu pe pliurile unei spectaculoase fuste de matase.
De la Maria Zapca, Filip a pornit mai departe spre casele ultimilor cioplitori in lemn. Cei ce lasa in urme celebrele porti maramuresne, crucile sculptate sau fusul cu zurgalai. Lor, Phillipe le-a cerut aproape imposibilul. Sa transforme lemnul in bijuterii.
In comuna Barsana, il gasim aplecat asupra unui trunchi de copac pe Ioan Barsan. Lucreaza cu migala sa faca dintr-o bucata de lemn un lant. Ioan Barsan se lauda cu multe premii pentru munca lui. Isi poarta creatiile pe la targuri si de multi ani astepta ca cineva sa dea un semn ca nu va lasa ca arta lor sa moara.
Marea durere a tuturor artizanilor nostri este ca sunt convinsi ca muncesc parca in zadar. Ca mestesugul lor nu e apreciat la adevarata lui valoare. Iar asta simte poate cel mai acut batranul Pop, celebru cioplitor de cruci, unul dintre cei ce-a invatat ultima generatie de sculptori secretul scrierii tradiţei in lemn. Batranul mester sculpteaza o cruce de lemn. O va vinde unor oameni din satul vecin cu 15 milioane de lei vechi. Stie ca e prea putin pentru toata migala din ultimele saptamani, dar in intelepciunea lui e constient ca macar asa tinerii nu-si vor uita traditiile. Fiul lui, Petre Pop, care ii duce arta mai departe, lucreaza de zor la fusele cu zurgalai in miniatura, pe care francezul se gandise le transforme in tocuri pentru pantofii colectiei.
N-au facut averi si nici nu mai spera ca vor face. Uneori, la targuri, castiga mai putin decat taxa de participare pe care o platesc, dar se gandesc ca isi plimba lucrarile prin expozitii. Si iata ca pana la urma un francez le-a remarcat.
Dupa ani in care au asteptat un semn ca arta lor merita promovata, artizanii romani au defilat cu munca lor pe podiumul de moda.
Un designer francez, cu viziune, le-a transformat arta in obiecte vestimentare spectaculoase cu care spera sa atraga atentia marilor creatori de moda ai lumii cu care a colaborat in trecut.
A fost nevoie de un strain sa ne arate noua, tuturor, ca avem o comoara pe care refuzam sa o exploatam.
Intr-un alt colt de tara, in Bucovina, in curtea casei sotilopr Nicolica, se lucreaza de zor. Francezul le-a cerut cojoace brodate cu margele. Sunt casatoriti de 62 de ani. Singuri au invatat sa brodeze pe piele si toata viata au trait din asta. Le vand cu 25 - 30 de milioane de lei, iar in ultimii ani clienti le-au fost romanii plecati la munca in strainatate, care de sarbatori se intorc la traditii. Cojoacele lor au fost trimise cateva luni mai tarziu la Bucuresti si pregatite pentru a fi aratate lumii intregi.
In cautare de arta romaneasca, Philip a intalnit-o pe Eva Thanhofer, ale carei maini tricoteaza rochii sau pulovere. Ei i-a cerut sa-i faca o piesa pretioasa din casmir.
Piesele de rezistenta ale colectiei au plecat insa din casa Virginiei Linul pe care Phillipe a cunoscut-o intr-un sat din Bistrita. Nu i-ar fi trecut Virginiei Linul niciodata prin cap ca broderiile ei cu milioane de margele pot sa nasca o vesta de toreador. Si nici toreadorilor ca ar putea imbraca ceva ca la noi, la Bistrita.
Marea piesa a colectiei este vesta de toreador facuta de Virginia. A fost inspirata de centurile pe care le poarta femeile in zona Bistrita. Virginia si-a transformat casa intr-un muzeu al portului popular, si a facut din dragostea ei o afacere. Pentru ea muncesc astazi mai multe femei din sat, care vin zilnic la poarta ei si cer de lucru. In magazinul ei, un costum popular se vinde cu cateva milioane de lei, iar un brau brodat cu flori colorate costa 60 de lei. Clentii ei sunt mai ales membri ai ansamblurilor populare. Mireasa colectiei a fost imbracata cu fetele de masa Reghina Ditiu, din Valenii Socutei, Maramures. Si-a imaginat o rochie de mireasa, facuta din mai multe fete de masa, inspirat de imaginea regasita intr-un album de arta la Paris.
Dupa tot ce-a trait in ultimele luni, Phillipe spune ca are are planuri mari cu Romania. Cu oamenii ei, cu arta populara, cu istoria noastra. Si-i imagineaza pe Karl Lagerfeld, Jean Paul Gaultier si pe altii care dau tonul in moda, privind spre arta romaneasca pentru ca mai apoi sa foloseasca in colectiile lor mainile de aur ale mestesugrarilor nostri. Iar tinerii sa fie astfel incurajati sa duca aceasta arta mai departe.
Lena, Ecaterina, Anca, Irina, Constantina, Alina. Sunt numele date de francez pieselor din colectie, nume romanesti de defilat cu ele pe marile podiumuri ale lumii. Si, odata cu ele, de mana mestesugarii nostri: taran si manechina, traditie si moda, valoare romaneasca scoasa in lume.
Reportaj difuzat de Protv in emisiunea "România, te iubesc!" din 29 aprilie 2012
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
