S-a nascut intr-o familie de targoveti dintr-un orasel de pe malul Dunarii. Dar bunicii lui veneau, cu turmele lor de oi cu tot, din marginimea Sibiului. Au capatat pamant in Dobrogea proaspat alipita tarii sub Carol I. Au trait si s-au inmultit.
Pentru ca era cel de-al saptelea nascut, i-au spus Septimius. Dupa cum cea care i-a urmat a fost botezata Octavia. La incheierea primului razboi mondial, averea se cam risipise, asa ca traiul nu era prea indestulat. Dar pentru ca, desi venit mai la urma, Septimius era primul baiat din familie, s-au hotarat sa-l dea la carte, asa cum praslea a fost menit carierei militare, pentru ca nu mai aveau cu ce sa-l tina prin scoli.
In timpul razboiului, toata familia se refugiase la Braila, iar Septimius plecase sa-si faca liceul la Iasi. Ulterior, a urmat cursurile Academiei Mihailene, cum se chema pe atunci Universitatea, si si-a luat diploma de inginer. Apoi, la Bucuresti, impreuna cu alti tineri de varsta lui, a stabilit linia modei si si-a razbunat adolescenta de lipsuri printr-o viata mai pe gustul lui, ca angajat al inca tinerei Societati de Telefoane. S-a specializat ulterior in instalatii de gaz metan si s-a insurat cu o fata frumoasa, dar greu acceptata de liota de cumnate ramase fete batrane. Cand lucrurile pareau sa urmeze un fagas normal, a venit cel de-al doilea razboi mondial si cumplitele rasturnari de valori de dupa incheierea lui.
Prima bucurie pe care i-a adus-o noul regim a fost inchisoarea. A fost acuzat de agitatii politice si trimis la "reeducare". Motivul pare acum ridicol. Fusese propus de muncitori lider sindical in fabrica din Medias unde lucra, iar noua putere voia ca alegerile sa se desfasoare la sediul partidului inca firav, nu in mijlocul oamenilor. Atat. Nu a stat prea mult dupa gratii, destul insa pentru ca fiica mai mare sa nu-l recunoasca, iar el insusi sa nu-si vada al doilea copil decat dupa eliberare. Si sa pastreze o stranie prudenta tot restul vietii. Tinicheaua inchisorii l-a urmarit mult timp si i-a urmarit si copiii prin scoli. Cand a facut cerere de reabilitare, la multi ani dupa, i s-a aprobat nu pentru ca ar fi fost inchis pe nedrept, ci fiindca avea doi copii minori si se "comportase corect in detentie".
I s-a atarnat si alta eticheta: originea nesanatoasa. Era fiu de chiaburi, alta amenintare pentru studiile copiilor. A facut contestatie: la data instalarii regimului "democrat-popular", parintii sai nu mai aveau mai nimic, iar tatal ii murise chiar inainte de terminarea razboiului. I s-a dat si aici satisfactie, primaria comunicandu-i ca a fost trecut de la categoria "chiaburi" la cea de "fosti chiaburi". Cu toate acestea, a trait intr-un echilibru uluitor, cu un simt al umorului si o lipsa de partinire aproape de neinteles. A murit pana sa implineasca 70 de ani, chinuit de o boala lunga si lipsita de mila, dar a dus-o cat a putut pe picioare, cu discretie si demnitate. E curios cum pot duce unii o viata exemplara nestiuti de nimeni.
Zilele acestea s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui. A fost tatal meu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
