Palme d'Or-ul obtinut de Cristian Mungiu pentru filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile mi-a dat iluzia, pentru o scurta perioada, ca, in sfarsit, oficialitatile s-au prins cum sta treaba cu cultura: nu e doar consumatoare de bani, ci mai si produce.
Iar printre cele multe produse, uneori cultura are ca rezultat concret un plus de imagine pentru Romania. Sigur ca, pana la urma, am ramas doar cu iluzia ca autoritatile au ajuns la o astfel de concluzie: nu se va schimba nimic nici de-acum incolo, la un eventual nou mare succes pur personal presedintele si primul-ministru vor aplauda si-i vor multumi public celui care va realiza succesul, vor ura bafta culturii pe mai incolo si totul va fi la fel ca intotdeauna. Asa merg lucrurile si, se pare, e prea devreme pentru a ne astepta sa mearga altfel.
Daca insa la nivel national lucrurile merg asa, la nivel local se pare ca mandria se umfla precum o gogoasa si elibereaza diverse nastrusnicii. Dat fiind ca regizorul Cristian Mungiu este iesean, n-aveam cum sa nu urmaresc cu mare curiozitate reactia autoritatilor locale. Asta intrucat, in opinia mea, Iasiul se poate mandri cu unele dintre cele mai inventive autoritati locale din tara. Autoritati care au oferit iesenilor, spre exemplu, o taxa pentru pom ce trebuie platita de tineri inainte de casatorie, pe principiul din batrani: "Sadeste un pom si creste un om", implementat la nivelul comunitatii; autoritati care, ca alt exemplu, obliga orice firma din oras sa plateasca o taxa pentru echipa de fotbal Poli Iasi, fie ca patronii sunt microbisti au ba; autoritati care, ca sa n-o mai lungim, cand vine vorba de cultura, sustin sus si tare ca Iasiul e capitala culturala a Romaniei, dar nu-mi amintesc sa fi sprijinit, vreodata, un proiect de anvergura care sa ateste macar partial acest lucru. Asta in timp ce, spre exemplu, Clujul are cel mai mare festival de film din tara, Sibiul e capitala europeana, iar de Bucuresti nici nu mai are rost sa pomenim in context.
Am asteptat deci reactia autoritatilor "capitalei culturale", iar aceasta, trebuie s-o recunosc, nu m-a dezamagit. Insusi domnul Gheorghe Nichita, primarul Iasiului, dupa ce s-a grabit sa-l faca cetatean de onoare al orasului pe Cristi Mungiu, ceea ce e absolut firesc, a declarat: "Cristian Mungiu este un ambasador al Iasiului si al Romaniei. Putem sa-l sustinem si financiar, daca va avea nevoie. Tot ceea ce face el e un bun public, important pentru Iasi. Oricum, acum filmele se fac cu bani de la stat, de ce sa nu contribuim si noi? Daca ai un regizor de talia lui, trebuie sa-l sustii".
Sa lasam deoparte tocita expresie prin care orice performer este investit, imediat, in functia de ambasador si sa ne oprim putin la partea a doua a declaratiei primarului. Din care mi-a fost dificil sa inteleg cum va putea o primarie sa sustina financiar o singura persoana, fie ea si un regizor care a castigat Palme d'Or-ul. Va face domnul Nichita, m-am intrebat, o filiala locala a CNC-ului, ceva de genul Centrul Iesean al Cinematografiei, care va garanta bani doar filmelor viitoare semnate de Cristian Mungiu? Sau, pur si simplu, Iasiul se va implica, in calitate de sponsor, in filmele talentatului regizor iesean?
Tocmai pe cand ma pregateam sa nu mai carcotesc, spunandu-mi ca orice solutie se va gasi ea este, indiscutabil, buna, fiindca un regizor precum Cristian Mungiu merita fara doar si poate sa fie recompensat si ajutat in proiectele viitoare, am auzit insa continuarea declaratiei primarului Gheorghe Nichita. Din care am dedus ca ii va propune regizorului nostru premiat la Cannes realizarea unor filme documentare, cu ocazia a 600 de ani de la prima atestare a Iasiului: "O sa vorbesc cu el, a spus Nichita. Acum insa cred ca este prins in foarte multe actiuni". Si am priceput, brusc, cum isi propune Iasiul "sa-l ajute" pe Cristian Mungiu. Exact asa cum, odinioara, in vremuri de mai putin placuta amintire, erau ajutati pictorii mai rasariti, poetii cu o imagine mai buna, muzicienii mai talentati: printr-o chemare la "palat" si printr-o "comanda speciala".
Sigur, Cristian Mungiu e liber sa accepte sau nu o asemenea propunere, daca ea va veni intr-adevar. Pana la urma, a accepta sa lucrezi la o serie de documentare nu este nici un fel de pacat. Dar nu despre ce va face Cristian Mungiu vreau eu sa vorbesc aici. Ci despre un mod de gandire al unui primar din europeanul oras Iasi, care nu gaseste altceva mai inteligent de promis unui castigator de la Cannes, ba chiar castigatorului cel mare, decat ca-l "va ajuta" dandu-i de lucru. Intru binele Iasiului si, daca soarta va vrea, si intru binele primarului care a avut initiativa.
Nu-mi mai ramane decat sa le doresc lui Cristian Mungiu si altor artisti veritabili sa aiba cat mai putina nevoie de sprijinul unor asemenea autoritati. Revenind la ceea ce spuneam la inceput, anume ca arta nu e doar consumatoare de bani, ci mai si produce, ma tem totusi ca unii au inteles prea bine acest lucru. Numai ca au dedus in acelasi timp, habar n-am prin ce procese ale mintii, ca principalul scop al artei e acela de produs utilitar...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
