Este un truism faptul ca orice taxonomie poate fi rasturnata sever de nastrusnicia hazardului. Astfel incat cea mai logica si corecta cauza a unui efect sa para a fi intamplarea. Singur orgoliul creatorului (cu ambitia sa, fara masura, de a participa la constructia Formei universale!) este cel care forteaza liberul arbitru. Efort care, repetat, cade din nou in coerenta. Adica, intr-o alta taxonomie. Personala. Ca o perpetua si sarguincioasa mecanica a revenirii. Altfel spus, artistul e mistuit in fiecare clipa de dorinta de a descoperi macar un fior de totdeauna in sentinta pe care scrie niciodata. Dar niciodata el nu reuseste sa afle ce este durabilitatea. Cat tine ea. Si atunci, se invarte!
Cercul. Acesta este arhetipul lumii reconstruite de Cogealac la ICR*. In acest cerc el asambleaza un univers ambitios si, totodata, rece, cerebral, aflat sub un permanent control sinaptic. Ca o placere fara dorinta, o existenta fara durata sau o frumusete fara vointa. Totul e de la sine. Viziunile sale se vor un succedaneu al eternitatii (ambitia, nu-i asa?!), desi invatatii pretind ca cel ce vaneaza vesnicia esueaza in singuratate. Dar Cogealac evita cu eleganta aceasta capcana, apeland la o siretenie. Trucul la care recurge el este miniaturizarea. Segmentarea pana la minutie a cotidianului. O descompunere vicleana. Iar efectul este benefic pentru el. Atomizarea solitudinii. Pentru ca, daca te uiti cu atentie (deci trebuie sa te apropii mult de tablourile sale!), artistul este inconjurat cu frenezie de sute de farame, de graunte de umanism ce palpita. De la femei iubite si oameni surprinsi in tihna interiorului casei, pana la biserici, gradini, himere, ograzi si animale. Toate poarta pecetea unei lumi mai mult decat originale. Lumea lui Cogealac.
Nimic nu da peste rascoala din acest cerc. Circumscrierea e perfecta. Fiecare detaliu este slefuit cu migala si pus la locul lui, sfant. Printr-o ordine prestabilita de cablajul neuronal al creatorului. De aceea, din acest punct de vedere, s-ar putea crede ca ea, lumea aceasta, e otioasa. Plana. Artificiala. Ar obosi prin precizie. Nimic mai fals! Fiindca, daca te dai doar un pas inapoi, viziunea bidimensionala se efaseaza, cercul incepe sa se roteasca si devine sfera. Aici cred ca sta marea stratagema prin care trufia creatorului nu ne mai pare deloc contondenta. Extragerea privirii din dicteul automat si, printr-un astutios fenomen de homotropism fertilizant, transformarea ei intr-o veritabila lucrare trofica. Ochiul stapanului ingrasa...
Dar Cogealac tot nu ne lasa noua placerea victoriei. Procedeaza prezumtios la o noua provocare. El pune cercul sa pulseze. Sa oscileze, ca un pardalnic pendul de intretinere a atentiei. si ne invita, cand apropiindu-ne, cand departandu-ne, sa adunam singuri fragmentele risipite, urmand invitatiile mieroase ale tratatului sau de recompunere. O stimulare in plus. Si nu ne deshama decat atunci cand atingem, in fine, lumea imaginata de el. Lumea lui Aurel Gheorghiu Cogealac.
Ba, mai mult decat atat, ne obliga sa plecam si cu ea in cap!
*) Aurel Gheorghiu Cogealac, Lumea lui Cogealac, pictura, Institutul Cultural Roman
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
