Pe cand isi exercita mandatul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, Romania a "trecut" o Rezolutie referitoare la colaborarea forumului global cu organizatiile regionale.
Ideea diplomatiei romanesti a pornit de la convingerea ca tema e de bun-simt, ca nu-i va irita pe membrii permanenti ai CS si ca are sansa de a imbunatati conectarea agentiilor onusiene la realitatile regionale/locale din care e compus marele puzzle global.
E foarte adevarat ca, dupa WW II, retelele internationale s-au dezvoltat excesiv si n-au stiut sa evite paralelismele. Jungla siglelor organizationale n-a mai fost defrisata de cateva decenii, cu urmarea ca numai tribul expertilor mai stie sa supravietuiasca in densul ei hatis. Instantele locale si regionale actioneaza pentru multiplicarea instrumentelor de cooperare la propriul lor nivel. ONU tine pasul cu ele, dar nu face decat sa ia nota de aparitia unor noi actori, fara sa aiba, de fapt si de drept, capacitatea de a-i controla.
Putem spune ca aceasta efervescenta "creatoare" tradeaza intensificarea bataliei pentru legitimitate internationala dupa incheierea razboiului rece, dupa reforma avortata a marilor "corpuri" traditionale si dupa cresterea riscului de anarhie pe care evolutiile recente - de tip 9.11 sau reinceperea razboiului israelo-arab - au generat-o.
In batalia pentru legitimitate au intrat, de vreo 10 ani, si ONG-urile internationale. Actorii neguvernamentali si-au sporit influenta pe masura ce forta statelor s-a diluat. Trusturile media, multinationalele si ONG-urile cu acoperire globala sunt principalii concurenti ai statelor-natiuni: ele au pretentia de a interveni in diferite tari si chiar o fac tot mai des, recurgand la mijloace nu neaparat ortodoxe.
Concurenta e minunata, dar este ea oare loiala in lipsa oricarui cod de conduita general acceptat? Am toate indoielile in aceasta privinta. Insurectia simbolica a actorilor nonguvernamentali este traducerea politica, dar neoficiala, a complexului de vinovatie pe care statele lumii l-au dobandit in secolul XX, secol al violentei "legitime", exercitate pe baza unui brutal monopol etatist. Dupa Auschwitz si Kolima, opinia publica din intreaga lume suspecteaza statele - chiar si pe cele democratizate intre timp - de orice oroare posibila. Crimele din trecut devin astfel scuze pentru debilitarea moralmente justificata a puterii statale, indiferent de manifestarile acesteia. Statele se simt inca vinovate de tot ce au patronat in epoca totalitarismului rosu sau brun. Dar asta nu inseamna ca actorii nonguvernamentali sunt neaparat "baietii buni" dintr-un western. ONG-urile globale au devenit deja prea influente, prea ierarhizate, prea birocratizate si prea autonome pentru ca actiunea lor sa transpuna, cap-coada, agenda societatilor civile de pe oricare meridian. Exista riscul ca acesti leviathani plini de fonduri si de interese uneori instrumentalizate sa vampirizeze societatea civila, preluandu-i "sangele" pentru a face cu ajutorul lui "perfuzii" (ideologice) straine de ceea ce se numeste "binele comun".
Fireste ca nu propun instituirea unei politii a ONG-urilor. Destule fac o treaba excelenta si ii ajuta pe oameni pe plan material, moral sau juridic. Pe de alta parte insa, ma intreb si eu, ca "simplu cetatean": cine le controleaza de fapt? Si in fata cui raspund ele atunci cand Cauza pentru care lupta imi este pasata fara sa fi fost consultat?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
