Ioan Stanomir
Camera obscură
Vis, imaginaţie şi bandă desenată
Editura Cartea românească
Explică autorul:
„Volumul de faţă este o încercare de a explora un spaţiu cultural a cărui diversitate intelectuală poate părea surprinzătoare unora. Privită condescendent, ca un gen capabil de a furniza delectare doar publicului tânăr şi «infantil», banda desenată/proza grafică rămâne un teritoriu rareori cercetat în mediul cultural românesc.
Cu excepţia lui H.R. Patapievici (cel care i-a dedicat lui Corto Maltese pagini memorabile în Zbor în bătaia săgeţii), a lui Ion Manolescu (teoreticianul, articulat şi vizionar, pledând pentru demnitatea acestui gen ignorat de mainstream), a lui Dodo Niţă (cel mai redutabil dintre istoricii benzii desenate româneşti), Mircea Mihăieş (cel care a publicat o serie de texte magnifice închinate aceluiaşi Corto Maltese) ori a lui Mihai Iacob, contribuţiile sunt mai degrabă marginale şi ocazionale. După lichidarea ciudatului experiment ideologic al Cutezătorilor, banda desenată a încetat să mai fie un obiect central în peisajul culturii populare postbelice. Cunoaşterea prozei grafice anglo-saxone şi francofone din ultimele decenii este incompletă şi superficială. Textele unui Alan Moore, precum Vdela Venaetta. sau seriile de creaţii ale lui Stan Lee ori Frank Miller au un regim privilegiat, toate beneficiind de impactul ecranizărilor, mai mult sau mai puţin fidele suportului originar.
Camera obscură are în centrul ei o parte din producţia de bandă desenată din mediul continental european şi din cel latino-american. Autorii selectaţi aici sunt belgo-francezi, italieni şi argentinieni. Opţiunea exclude, aşadar, fascinantul continent nord-american din care se hrăneşte tradiţia prozei grafice. Alegerea în favoarea acestui decupaj are o dublă motivaţie: biografică şi intelectuală. Aparţin unei generaţii pentru care banda desenată a însemnat, înainte de toate, contactul cu o revistă uitată astăzi, dar a cărei semnificaţie în epocă nu poate fi subestimată - Pif. Acesta este parcursul iniţiatic pe care nu îl pot ignora în momentul în care încerc să identific jaloanele acestei experienţe care duce la naşterea paginilor de faţă.
(...) Cartea de faţă este şi o modestă încercare de a aduce un omagiu unei linii de sensibilitate intelectuală care îşi are în Hugo Pratt exponentul ei cel mai ilustru. Aflat la graniţa dintre spaţii şi epoci, postmodern şi decadent, Hugo Pratt lasă ca moştenire maturizarea simbolică şi vizionară a prozei grafice. Pe acest drum îl urmează Milo Manara, cel împreună cu care Hugo Pratt va semna câteva texte dominate de aceeaşi poezie indicibilă care este amprenta stilului său.
Dino Battaglia şi Attilio Micheluzzi sunt două alte nume ce se adaugă acestei tradiţii deja ilustre a prozei grafice italiene. Textele lor cresc în marginea tradiţiei literare şi picturale occidentale, evocând linia postmodernă a ficţiunii. (...)
Cartea de faţă cartografiază, parţial şi nostalgic, câteva dintre insulele ce locuiesc pe întinderea unui ocean al imaginaţiei. Ea este, în cele din urmă. o invitaţie la călătorie şi o poartă care se deschide către această grădină secretă a benzii desenate.
Post-scriptumul adăugat acestei serii de eseuri este încercarea de a da trup ficţional acestei admiraţii resimţite faţă de geniul prozei grafice. Am imaginat, pe marginea celor două texte, un exerciţiu apocrif care se inspiră din lecţia borgesianâ a lecturii infidele a tradiţiei. Cum ar arăta o nouă aventură a lui Tintin? Şi care ar fi sunetul pe care literatura l-ar putea da seriei de vise în care se afundă, hipnotizat, Corto Maltese? Tentativă pe jumătate literară, pe jumătate îndrăgostită, paginile ce închid acest proiect sunt parte a marelui vis pe care îl visăm, în clipele în care închidem banda desenată, iar privirea ni se înalţă, melancolică, spre cer.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
