Teatrul pentru copii produs in Romania este, cu putine exceptii, de foarte proasta calitate, scriam in articolul din numarul trecut, in concluzia Festivalului International "100, 1.000, 1.000.000 de povesti", organizat, pentru al treilea an consecutiv, de Teatrul "Ion Creanga" din Capitala si din al carui juriu (tot international) am facut parte - spre deosebire de teatrul pentru copii produs in lume, care este, atat cat l-am putut "conspecta" in timpul reuniunii, de foarte buna calitate. De unde provine diferenta?
Cauzele sunt, fara indoiala, numeroase si un pic mai complicate decat ar putea sa descopere un investigator ocazional, dar cateva note comune ale reprezentatiilor vazute sugereaza, totusi, posibile explicatii. Ele tin, in primul rand, de starea generala precara a teatrului romanesc in clipa de fata, dar si de atmosfera de ansamblu din societatea autohtona: cand toata lumea e preocupata (sau, mai bine zis, obligata sa se preocupe) aproape exclusiv de bani, scandaluri si sex, dispozitia necesara apropierii de universul fragil si enigmatic al copilariei lipseste ori este, oricum, serios tulburata - iata, imi inchipui, o eventuala sursa a vulgaritatii si prostului-gust care au "distins" majoritatea spectacolelor romanesti din festival. In acest punct, trebuie sa mentionez de indata ca reprezentatiile teatrului-gazda s-au situat la o distanta notabila de "suratele" lor, vadind, cel putin, intentia de a li se adresa micilor spectatori pe tonul adecvat si cu mijloace, de bine-de rau, artistice. A fost, intr-o masura, cazul spectacolului participant la competitie - Tigrisorul caruia ii placeau clatitele, dupa un scenariu "imprumutat" din America (regia: Cornel Todea), unde nu au lipsit, din pacate, iesirile brutale si intonatiile necontrolate, dar unde frumoasa imagine scenica a compensat partial feluritele scapari si i-a adus Ancai Paslaru laurii pentru decor si costume - si a fost, din plin, cazul premierei care a deschis reuniunea: Alba ca zapada, in regia lui Cornel Todea. Prezentat in afara concursului, spectacolul s-a impus prin fantezie, rafinament plastic (scenografia: Viaceslav Vutcariov) si rezolvari inspirate ale binecunoscutelor intamplari, ca si prin tinuta interpretarii actoricesti. Distanta despre care vorbeam a devenit cu atat mai evidenta cu cat in concurs au figurat alte doua versiuni ale aceluiasi basm: una, venita de la Oradea (Teatrul "Arcadia", regia: Sebastian Barbalan) a uluit prin "actualizarile" in acelasi timp inutile si scandaloase ca implicatii (cu atat mai mult cu cat destinatarii lor erau copiii); cealalta, adusa de Teatrul "Luceafarul" din Iasi (regia: Ion Ciubotaru), a cazut in extrema contrara prin maniera dulceag-lacrimogena, ca un scenariu de telenovela, a discursului scenic. Patria-muma a mai fost reprezentata in concursul de la "Creanga" de Regele gol dupa Evgheni Svart (coproductie a teatrelor ploiestene "Toma Caragiu" si "Ciufulici", regia: Lucian Sabados), lung, greu de inteles si cu nepermise alunecari gros grotesti, si de Abu Hasan cel viclean (produs de Figura Studio din Gheorgheni, scenariul si regia: Szilard Dezsi), vioi, simpatic si clocotind de energie, ceea ce le-a adus tinerilor actori harghiteni o mentiune din partea juriului.
Daca, dupa cum se vede fie si dintr-o sumara trecere in revista a titlurilor, teatrul pentru copii din Romania a ramas cantonat, ca sursa de inspiratie, in ultra-banal(izat)a zona a povestilor dramatizate, emisarii lumii din jurul nostru au demonstrat "pe viu" ca, in materie de subiecte, arta scenica destinata juniorilor poate conta pe o imaginatie inepuizabila. Am vazut si la altii dramatizari: la rusii de la Teatrul pentru Tineret din Ekaterinburg (Premiul pentru cel mai bun spectacol), care, condusi de regizorul Viaceslav Kokorin, au adaptat schita Kastanka de A.P. Cehov - despre o catelusa pierduta ajunsa "artista" de circ - cu o asemenea gingasie, forta de expresie si intensitate de simtire incat la final nu doar copiii, dar si adultii suspinau pe-ascuns, ori la coreenii de la Compania BST din Seul, care, in Gamoonjang, au prelucrat scenic o poveste din folclor si au jucat-o cu o daruire iesita din comun, actrita Kim So-ree obtinand Premiul pentru interpretare; in ambele spectacole prevala insa grija pentru sensibilizarea salii fata de mesajul umanist - si omenesc - al scenariului. Dimpotriva, spectacolele adresate copiilor foarte mici urmareau familiarizarea auditoriului, pe de o parte, cu vraja teatrului si, pe de alta, cu "tainele naturii", cu plantele si animalele, cu ploaia, soarele si vantul, cu sunetele si culorile universului in care vor trai cei mai tineri locuitori ai planetei. Fie ca ii invitau pe copii la circ (Loupiotes al companiei franceze Balabik - Premiul pentru regie) ori In gradina (Theatre de la Guimbarde din Belgia - mentiune), fie ca le vorbeau despre Culorile apei (trupa italiana La Barraca - Premiul pentru teatrul adresat copiilor intre 0 si 3 ani) sau despre Doamna Soare si domnul Luna (Teatrul DSV din Bautzen, Germania), artistii izbuteau sa-si trateze micutii interlocutori nu in chip de indivizi subdezvoltati mintal, care nu pricep decat de urlete sau de scalambaieli, ci in chip de fapturi deschise tuturor intrebarilor si uimirilor si carora trebuie nu sa le furnizezi verdicte, ci sa le stimulezi capacitatea de a cauta singuri raspunsuri.
...Ceea ce, oricat ar parea de ciudat, este mult, mult mai greu...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
