Ziarul de Duminică

Viitorul educaţiei/ de Ziarul de duminică

Viitorul educaţiei/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

04.04.2013, 23:50 80

Salman Kahn

O singură şcoală pentru toată lumea

Să regândim educaţia

Editura Publica

Traducere din limba engleză de Irina Henegar. În „O singură şcoală pentru toată lumea”, Khan îşi descrie viziunea revoluţionară asupra viitorului educaţiei şi, pentru prima oară, ne invită să citim uimitoarea istorie a Khan Academy. În paginile cărţii, veţi afla, printre altele: de ce elevii şi profesorii sunt victimele unui sistem viciat, inventat în Prusia cu două secole în urmă; de ce tehnologia va umaniza sala de clasă şi va accentua rolul profesorilor; cum şi de ce ne vom permite să plătim profesorii la fel de bine ca pe alţi profesionişti; cum putem readuce creativitatea şi interacţiunea umană în procesul învăţării; de ce ar trebui să fim optimişti în legătură cu viitorul educaţiei.

Aducând o perspectivă obiectivă asupra istoriei educaţiei, Khan explică originile crizei şi ne arată de ce o întoarcere la învăţarea prin asimilare succesivă, abandonată în secolul trecut şi recuperată cu ingeniozitate prin instrumente de tipul Khan Academy, poate fi cea mai bună şansă de a oferi, acum, fiecărui copil, o educaţie de clasă mondială. O singură şcoală pentru toată lumea este mai mult decât o soluţie, ea reprezintă un îndemn pentru o educaţie gratuită, universală, globală şi o explicaţie a modului în care o idee simplă, dar revoluţionară, ne poate ajuta să atingem acest ţel.

„Am luat contact pentru prima oară cu Sal Khan şi Khan Academy la fel ca mulţi alţi oameni – folosind aceste instrumente extraordinare alături de copiii mei. Viziunea şi energia lui Sal Khan faţă de modul în care tehnologia poate transforma radical viitorul educaţiei sunt contagioase. Khan este un adevărat pionier al integrării tehnologiei în procesul învăţării. Mă bucură faptul că, prin această carte, mult mai mulţi oameni îl vor cunoaşte pe acest inovator revoluţionar.” -  Bill Gates, cofondator şi preşedinte Microsoft

„O singură şcoală pentru toată lumea dezvăluie potenţialul uriaş al educaţiei virtuale de a susţine reuşita oricărui copil – nu doar în şcoală, ci şi în modelarea viitorului lumii.” Eric Schmidt, preşedinte executiv Google

„Pasiunea şi spiritul inovator al lui Sal Khan remodelează tehnicile de învăţare ale milioanelor de elevi din lumea întreagă... o carte esenţială pentru orice persoană care se dedică progresului educaţiei cu scopul de a ajuta elevii de pretutindeni să dobândească abilităţile şi cunoştinţele necesare succesului în şcoală, carieră şi viaţă.” -  George Lucas, regizor şi fondator The George Lucas Educational Foundation

 

Salman Khan s-a născut şi a crescut în Metairie, Louisiana, fiu al unor imigranţi din India şi Bangladesh. Înainte să înfiinţeze Khan Academy, a lucrat ca analist de fonduri speculative, specialist în inginerie la Oracle şi consultant pentru câteva start-up-uri în Silicon Valley. Khan deţine un MBA de la Harvard Business School şi trei licenţe în matematică, inginerie electrică şi automatizări-calculatoare de la MIT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO