Ştiţi bancul: într-o zi, pe nepusă masă, Gheorghe năvăleşte în casă peste Ianoş, cu cuţitu-n mână, hotărât să-şi taie prietenul de-o viaţă:
- Mă, voi l-aţi omorât pe Mihai Viteazu!!
- Gheorghe, şezi blând, asta o fost acu' patru sute de ani!
- No, io amu am aflat!
Aşa şi eu: abia acum am aflat - şi dacă am aflat, trebuie să vă spun şi dv. - că în 2008 un preot şi profesor de filozofie polonez, Michael Heller (foto), a câştigat Premiul Templeton, cea mai înaltă distincţie academică din lume (dar şi cea mai valoroasă, 1,6 milioane de dolari, depăşind Premiile Nobel), pentru o lucrare în care - după cum suna ştirea la vremea respectivă - "demonstrează cum poate fi dovedită existenţa lui Dumnezeu cu ajutorul matematicii", mai exact "nu oferă atât dovezi ale existenţei lui Dumnezeu, cât introduce îndoieli asupra existenţei materiale a lumii"!!
Dacă mergeţi la sursă (http://www.templetonprize.org/previouswinners/heller.html), o să constataţi că subiectul a fost puţin (şi inutil) umflat de către presă, tema cercetării profesorului Heller fiind răspunsul la întrebarea "Are Universul nevoie să aibă o cauză?", ceea ce e şi mai serios, şi mai spectaculos.
Înainte de a spune două vorbe despre remarcabilul polonez (tot ei!), să menţionăm că din juriul din 2008 al Premiilor Templeton a făcut parte pentru prima dată şi o personalitate din România, proaspătul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel - ceea ce face cu atât mai regretabil faptul că s-a făcut atât de puţin caz de această ştire.
Prieten cu fostul Papă Ioan Paul al II-lea (cum altfel!), Michael Heller este profesor de filozofie la Academia Pontificală de teologie din Cracovia, ceea ce nu l-a împiedicat să se specializeze în formule complexe care explică diferite noţiuni şi concepte prin intermediul calculelor matematice.
Lucrarea premiată vizează căutarea unei teorii fundamentale a creaţiei, ducând transdisciplinaritatea până la aducerea religiei şi ştiinţei sub acelaşi acoperiş. Heller a făcut apel la elemente de cuantică, matematică şi cosmologie, între care şi o versiunea personală a celebrissimei ecuaţii Heisenberg.
Atâta timp cât Universul a avut un început, susţine Heller, putem presupune ca a avut un Creator. Dar dacă este nelimitat, nu poate avea nici început, nici sfârşit. El există, pur şi simplu. Profesorul Heller pledează împotriva conceptului newtonian al creaţiei, care presupune un spaţiu şi un timp absolute şi un Dumnezeu care creează energie şi materie în anumite momente. El susţine, în schimb, că teologii trebuie să se întoarcă la doctrina tradiţională, potrivit căreia creaţia Universului s-a produs ÎN AFARA timpului şi a spaţiului.
În felul acesta - mai e nevoie s-o spun? - Heller "împacă" ştiinţa cu teologia. Conform profesorului Karol Musiol, rectorul Universităţii Jagiellonian din Cracovia, "El a reuşit să arate că izolarea religiei de viziunea ştiinţifică reprezintă o chestiune defectuoasa, iar eşecul ştiinţei de a recunoaşte alte căi de înţelegere este o formă de orbire".
Oribire care, iată, e pe cale de a fi vindecată.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
