Vlad Zografi - unul dintre cei mai interesanti dramaturgi romani contemporani, laureat UNITER si jucat cu succes pe numeroase scene de la noi - lipseste in ultimii ani din peisajul creatiei dramatice romanesti. Turul de forta pe care l-a realizat, dinspre filosofie (pe care intentinoase s-o urmeze) inspre fizica si apoi inspre dramaturgie, cu mici halte in poezie si proza, pentru a se opri la Editura Humanitas, nu s-a incheiat insa. In cele ce urmeaza, un interviu sincer, cu un creator paradoxal.
- Omul de editura care ati devenit in ultima vreme il eclipseaza oarecum pe dramaturgul de succes. De cand nu ati mai scris?
- Nu stiu daca il eclipseaza sau nu. O sa ne lamurim cum stau lucrurile cand, peste vreo 83 de ani, un ziarist-arheolog va scrie "Istoria vietii editoriale din Romania de la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI". Nici dramaturg de succes nu stiu daca am fost, oricum, nu asta am urmarit. Pana una-alta, lucrez la o editura si incerc sa-mi fac treaba cat mai bine. Asta e meseria mea. A fost o vreme cand am crezut (probabil cu naivitate) ca as putea trai din scris. Dar au trecut cinci ani, patru luni si trei zile de cand n-am mai scris. Nu pentru ca editura m-ar fi impiedicat, ci pur si simplu pentru ca s-a petrecut un accident care m-a oprit din scris. M-am incarcat cu cat mai multe la editura tocmai ca sa-mi umplu timpul si sa uit ca nu mai scriu.
- Risc sa par indiscreta daca va intreb despre ce accident a fost vorba?
- A fost ceva absolut personal. Nimic altceva n-ar fi putut sa ma atinga in vreun fel. Sunt insensibil la reactiile din afara (poate e un defect, habar n-am). Sunt vaccinat. Desi am debutat tarziu, am avut parte de ceea ce se cheama o critica buna. Nu asta e problema. Orice s-ar fi scris despre mine, eu mi-as fi vazut de drum, pentru ca pur si simplu imi place foarte mult teatrul. E singurul lucru pe care cred ca are cu adevarat rost sa-l fac. Atunci cand scriam teatru, aveam simultan in minte mai multe piese, asa incat, cand am incetat sa mai scriu, am ramas cu vreo douazeci de asemenea piese, care arata ca niste case neispravite si nelocuite, niste ruine. Scriam destul de repede. Fiindca n-aveam timp. De exemplu, am scris "Petru" intr-o saptamana, cand lucram inca la IFA, inainte sa ma angajez la Humanitas, iar celelalte piese le-am scris in cel mult doua saptamani, in concediu. Nu am avut niciodata timp, si tocmai asta mi-am dorit: sa am timp. Nu neaparat ca sa scriu. Pe de alta parte, teatru poate sa scrie oricine, daca stapaneste o minima tehnica. In Anglia si in spatiul anglo-saxon in general, dar si in Europa, exista si in teatru ceea ce se numeste creative writing - adica tehnici de constructie a scenariilor dramatice care pot fi predate unor elevi-scriitori. Multi dramaturgi englezi sau americani sau nemti, mai buni sau mai slabi, scriu un numar mare de piese, mai mult sau mai putin de actualitate, mai mult sau mai putin socante, mai mult sau mai putin sofisticate. Si se joaca, se inventeaza mode. Teatrul se poate fabrica dupa o reteta, iar asta iti poate aduce spectacole, adica bani. Ce ma interesa insa pe mine nu era sa fabric teatru, ci sa creez conditiile ca pe scena sa se nasca teatrul. Era pur si simplu un fel al meu de-a vedea teatrul, de a-l intelege. Si voiam sa-l duc pana in panzele albe.
- Sunteti absolvent de Fizica, dar ati renuntat la acest domeniu pentru dramaturgie. De ce? Nu va placea fizica, sau iubeati prea mult teatrul?
- Eu am avut un drum intortocheat: am facut, intr-adevar, studii de fizica, desi voiam de fapt sa fac filosofie, dar erau vremuri cand filosofia insemna ideologie. Fizica avea avantajul ca era "curata". Pe urma, mi s-a ivit ocazia sa fac ceva care sa-mi lase mai mult timp, nu atat fizic, cat mai ales psihic, si, in acelasi timp, sa nu fie departe de ce ma interesa pe mine. Vreme de trei ani si jumatate, am scris teatru. Ei bine, toata viata pe care am trait-o inainte de a scrie efectiv, toate lucrurile pe care le-am aflat, toate cautarile mele (in sensul cel mai banal si direct al cuvantului) am simtit, mai tarziu, ca m-au dus spre teatru.
- Concret vorbind, despre ce era vorba?
- De exemplu, faptul ca m-a interesat (e un cuvant idiot, dar nu gasesc altul) cosmologia am simtit ca ma ajuta in teatru mai mult decat va puteti inchipui. La fel, istoria. Muzica m-a adus si ea la teatru. Dar mai ales firea mea, metabolismul meu. Una peste alta, totul ma impingea spre teatru. Si imi placea la nebunie sa scriu teatru.
- Cum a fost inceputul?
- De fapt, am inceput prin a scrie poezie, dar am aruncat-o...
- De ce?
- Am aruncat peste 90% din ce am scris. Mi se pare decent. E adevarat ca am scris si proza, care era tot un fel de teatru, dupa cum mi-am dat seama mai tarziu.
- Poate ma insel eu, dar imi pare ca nici in aceasta directie nu ati continuat.
- Dar eu nu am un temperament de prozator! N-am rabdarea sa descriu (si nici sa citesc!) pe sapte pagini un interior somptuos, un con de brad, o aripa de liliac, misterul masculin, relatiile sociale care se stabilesc intre expertii in marketing, efortul cu care minerii scot carbune sau felul in care o femeie iese pe fereastra. Nu ma simt aproape de proza (ma rog, de o anumita proza), iar prozatorii de care m-am apropiat sunt foarte putini si, in general, rusi. Altceva ma intereseaza: paradoxul, tragi-comicul faptului ca exist. Exprimat abrupt, nervos, grotesc, fabulos, surprinzator si plastic.
- Nu voiati sa fabricati teatru, ati spus, ci sa intelegeti teatrul altfel. Voiati sa-l recreati?
- Ce conteaza pana la urma este, cu un cuvant imbecil, opera pe care o lasi, ceea ce apuci sa faci cu adevarat. Dorintele noastre nu au nici o relevanta. Ar fi ridicol sa-mi povestesc spectacolele nescrise. Daca spun ca vedeam teatrul altfel, o spun gandindu-ma la felul in care simteam teatrul si scriam. Mie imi place tare mult sa ma joc. Cand imi scriam piesele, le si jucam in imaginatie, inventandu-mi, in acelasi timp, actorii, pentru ca voiam sa-i vad, sa-i pipai, sa le aud cat mai bine replica. Daca nu tasnea din ei, replica nu avea nici o valoare, era inutil s-o pun pe hartie. Nu cred ca trebuie stricata prea multa hartie, mi-e tare mila de paduri.
- Sunteti chiar atat de hotarat sa nu mai scrieti teatru?
- Deocamdata nu stiu. Poate da, poate nu... Se poate intampla orice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
