Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Corina Zlătaru a creat brandul FotoliiPuf şi a ajuns la peste 27.000 de fotolii produse anual. „Mi-aş dori ca în viitor să avem o fabrică“

11.06.2020, 00:07 Autor: Florentina Niţu

„În 2002 am făcut acasă primul fotoliu cu perle de polistiren găsite pe un şantier, iar din 2004, când am pornit businessul, până acum am realizat peste 400.000 de fotolii.“

Corina Zlătaru este absolventă a Academiei de Studii Econo­mi­ce şi a lucrat mai mulţi ani la Bursa de Valori Bucureşti, pâ­nă în 2004, când a luat o pauză şi s-a dedicat pasiunii sale de a realiza fotolii confortabile pentru casă, grădină, terase sau plaje. Hobby-ul său a devenit curând un business, iar până astăzi din atelierul din Bucureşti, unde lucrează 12 persoane, au ieşit 400.000 de fotolii, de diverse culori şi modele.

„Prietenii îmi spuneau că îşi doresc fotolii din puf şi împreună cu soţul meu am ales să mergem pe acest drum. El este cel care ţine afacerea în spate, ocupându-se de producţie. Am început în septembrie 2004, la târgul Baby Expo, unde am vândut în jumătate de oră 10 fotolii, iar în trei ore am vândut toate cele 50 de fotolii pe care le aveam. Am mers acasă, am mai făcut altele şi atunci am considerat că este momentul să facem mai mult“, îşi aminteşte Corina Zlătaru, cofon­da­toarea FotoliiPuf.

Pe atunci avea 36 de ani şi totul era nou pentru ea, iar cea mai mare provocare a fost să găsească furnizori de perle de polistiren, pen­tru că mulţi nu erau dispuşi să livreze can­ti­tăţi mici. În ceea ce priveşte piaţa de des­facere, tânăra antreprenoare a găsit rapid o soluţie, iar din decembrie a început să co­mer­cializeze produsele în lanţul de magazine Cora.

„Am intrat în Cora, apoi am intrat în Carrefour. Pentru a investi în idee am vândut casa şi ne-am mutat într-o garsonieră. A fost foarte greu, dar a meritat. La Cora livram 150 de fotolii dimineaţa şi la ora 10:00 nu mai aveau. Am făcut câteva mii de fotolii încă din primul an“.

Astăzi, în atelierul din Bucureşti lucrează 12 oameni, o echipă mică, care face lucruri mari, la propriu, după cum spune antreprenoarea. „În 2019 am produs 27.000 de fotolii, iar din 2004 până acum am făcut 400.000 de fotolii.“

Cele mai ief­ti­ne fotolii cos­tă 100 de lei şi sunt din material im­per­meabil, apoi compa­nia mai realizează fotolii din materiale mai re­zis­tente şi fotolii foarte mari pentru plajă. De altfel, de-a lungul anilor a realizat şi perne pen­tru paleţi sau perne pentru fotolii, dar mereu motto-ul businessului a fost „atâta timp cât faci un lucru bine, e important să îl faci pe acela“.

Produsele au diverse culori, iar când vine vor­ba de modele, ele pot fi de orice formă. FotoliiPuf produce chiar şi cornete de înghe­ţa­tă, gogoşi, prăjituri, pungi de detergent, pungi de bomboane, fulgi de zăpadă, capace de Coca-Cola, croissante, mere, banane sau portocale. De altfel, compania a realizat fotolii şi umbrele pentru Therme Bucureşti.

„Unul dintre cei mai importanţi clienţi ai noştri este Kaufland, pentru că au multe evenimente la care sunt sponsori.“

În prezent, majoritatea clienţiilor companiei sunt persoane juridice şi, în special, agenţii de publicitate. De altfel, FotoliiPuf, marcă înregistrată din 2005, se găsesc în Cora, în Leroy Merlin, în Artsani şi Staer şi în curând vor fi şi în Brico Depot.

„Corona mi-ar plăcea să-mi fie client. Este un client la care nu am reuşit să ajung. Mi-ar plăcea să lucrez şi cu Mega Image. Îmi doresc să fac şi produse premium pentru plaje, fotolii care costă 200-300 de euro. Acum, acestea se găsesc pe malul lacului Snagov“, explică Corina Zlătaru. Ea spune că a avut clienţi direcţi şi din străinătate, iar produsele au ajuns în Sri Lanka, în Indonezia, în Anglia, în Olanda, pentru cele din urmă având colaborări cu persoane juridice pentru a produce sub eticheta lor. Pielea pentru îmbrăcarea fotoliilor vine din Turcia, iar materialele ţesute provin din Portugalia şi România.

„Cel mai bun an pentru noi a fost 2018, pentru că au fost multe festivaluri şi am lucrat pentru toate companiile prezente acolo. În 2019 cifra de afaceri a fost de 500.000 de euro, iar în 2018 a fost 700.000 de euro. Acum, oamenii au comandat fotoliile pentru casă şi pentru grădină, dar nu putem vorbi de o creştere, însă ne-am menţinut la nivelul de anul trecut“, afirmă Corina Zlătaru. Ea menţionează că roşu este culoarea anului 2020.

Pe lângă producţia de fotolii, compania oferă şi servicii de mentenanţă, iar produsele sunt curăţate periodic. În acest moment, antreprenoarea crede că ar avea nevoie de investiţii de 10.000-20.000 de euro pentru a dezvolta afacerea, iar primul pas este să finalizeze un site de prezentare ce va funcţiona şi ca magazin online.

„Mi-aş dori ca în viitor să avem o fabrică frumoasă, colorată, dar acum sunt mulţumită de ceea ce am. Extinderea internaţională cu siguranţă va exista şi îmi mai doresc să fac o gamă de fotolii de lux cu materiale mai speciale, cu imprimeuri deosebite, cu blănuri“.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania