• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Cristina Cupar creează într-un atelier din Braşov genţi sub propriul brand şi îşi doreşte să ajungă cu produsele în afara graniţelor

26.01.2022, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Antreprenoarea realizează diverse modele de genţi, de la borsete, ghiozdane până la genţi tip plic, iar costul acestora variază între 200 lei şi 650 lei.

Cristina Cupar realizează genţi sub propriul brand într-un atelier din Braşov, iar ambiţia sa este să-şi ducă produsele în afara graniţelor. Extinderea atelierului ar fi un prin pas necesar pentru a realiza acest obiectiv. 

„Investiţia în atelier ar ajunge la circa 100.000 euro, însă am nevoie de oameni, pe care, din păcate, nu îi găsesc, este foarte greu să angajez pe cineva. Însă pentru a dezvolta afacerea trebuie să investesc mult şi în partea de promovare”, spune Cristina Cupar. Ea subliniază faptul că domeniul în care activează, cel al marochinăriei, duce o lipsă acută de personal, forţa de muncă fiind ori în prag de pensionare, ori deja pensionată, iar tinerii nu se uită către o astfel de meserie. Singura soluţie, spune Cristina Cupar, este să înveţe pe cineva această meserie. 

Povestea de mic antreprenor a Cristinei Cupar a început în 2011, când ea lucra în domeniul designului interior şi cunoştea pe cineva care realiza canapele din piele. Din materialul rămas de la executarea pieselor de mobilier, Cristina Cupar a decis să realizeze câteva genţi, astfel că primele produse create de ea au fost câteva genţi de tip plic. 

Iniţial, atelierul antreprenoarei se afla în Baia Mare, însă acesta a fost mutat în Braşov, după ce Cristina Cupar a încheiat o colaborare cu o firmă din Braşov.

În businessul cu genţi mai există un angajat care o ajută pe antreprenoare, însă atunci când comenzile depăşesc capacitatea de producţie, Cristina Cupar apelează la o companie mai mare de producţie. În primii cinci ani, antreprenoarea a funcţionat sub un PFA, însă din 2016 activitatea de producţie a fost mutată pe un SRL-D. Ea spune că una dintre cele mai mari provocări pe care le-a întâmpinat în acest business a fost lipsa sprijinului din partea statului, mai ales pe partea de finanţare.

„Am încercat să accesez fonduri ca să îmi dezvolt afacerea, dar nu am reuşit, este foarte greu în România, statul nu îi ajută pe micii antreprenori”. Pandemia a afectat considerabil micul business de producţie, însă motivaţia de a rămâne în piaţă a antreprenoarei a venit din partea clienţilor. 

De asemenea, înainte de criza pandemică produsele Cristina Cupar Bags se găseau şi în câteva magazine fizice din Bucureşti şi oraşele mari, însă antreprenoarea a ales să rămână doar cu partea de online. „Online-ul este de viitor şi mă ajută mai mult să mă organizez, mai mult de atât, în magazinele fizice, produsele care stau o lungă perioadă de timp se deteriorează.”

Antreprenoarea are circa 100 de produse în portofoliu din categorii diferite, precum borsete, genţi, ghiozdane, genţi tip plic, portofele. Preţurile variază între 200 lei şi 650 lei. Pe lângă stocuri, Cristina Cupar realizează produse şi la comandă, în funcţie de preferinţele clienţilor şi opţiunile care se află în stoc.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

♦ Proiect editorial susţinut de Vodafone Business.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone