Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Matei Iosipescu a făcut din pasiunea pentru fundraising un business pe cont proriu. Cum a reuşit? „Este un moment interesant pentru această activitate în România“

18.09.2023, 00:06 Autor: Roxana Petrescu

În 2021, Matei Iosipescu a lansat compania Prinos Consulting, axată pe fundraising, training, consultanţă şi coaching, dar cu un focus deosebit pentru prima activitate. Pasul spre antreprenoriat nu a fost întâmplător, ci după o experienţă de peste 8 ani în cadrul UNICEF. Cum a transformat însă Matei Iosipescu o carieră construită în jurul strângerii de fonduri pentru cauze umanitare într-un business propriu în acest domeniu?

„Îmi place să scriu, să călătoresc şi să cunosc oameni. Chiar din liceu mi-am dat seama că îmi plac interacţiunile unu la unu”, spune Matei Iosipescu, fondator şi managing director în cadrul Prinos Consulting, în cadrul unei noi emisiuni Afaceri de la Zero.

La fel ca mulţi alţi tineri, şi Matei a dorit să se angajeze în timpul facultăţii, punctul de pornire pentru acest prim job fiind o organizaţie care putea să îi ofere o experienţă internaţională.

„Am găsit un job la UNICEF (organizaţie globală destinată sprijinirii copiilor defavorizaţi – n. red.) pe zona de strângere de fonduri. Simţeam că de acest lucru aveam nevoie, iar câţiva ani mai târziu mi-am deschis propria mea companie.”

Numele Prinos Consulting, compania deschisă în 2021, înseamnă belşug, activităţile principale desfăşurate fiind cele de fundraising, training, consultanţă şi coaching, cea mai importantă fiind desigur cea de strângere de fonduri.

„Mi-am dorit ca mai mulţi tineri să treacă prin experienţa pe care le-o dă strângerea de fonduri. Am avut în echipe de la studenţi până la persoane de peste 30 de ani. În România, se face fundraising de câţiva ani, dar în vest există deja o tradiţie de decenii.“

Update: După filmare Matei Iosipescu şi AIDA Group au început dezvoltarea în România a companiei de Fundraising AIDA România pe care plănuiesc să o extindă în Europa Centrală şi de Est.

„Ce mi-am dorit eu a fost să livrez servicii de fundraising de calitate, la standarde internaţionale. Dar mi-am dorit şi să fiu antreprenor.” Principala modalitate folosită este fundraising-ul stradal, astfel că partea de construcţie de echipă este extrem de importantă în fiecare misiune. „Un fundraiser merge în zonele aglomerate. Sunt o grămadă de aptitudini pe care ţi le construieşti fără a-ţi da seama prin această activitate. Pe lângă faptul că legăm oamenii de o cauză, este şi o bucurie de moment prin faptul că ai creat o interacţiune.”

Acum, Matei lucrează cu un partener, Cristian Ioniţă, iar mai departe în funcţie de proiectul obţinut se construiesc echipe dedicate de strângători de fonduri. Unul dintre cei mai importanţi colaboratori din acest moment ai Prinos Consulting este SOS Satele Copiilor.

„E un proces de recrutare variat, derulat şi prin platforme dedicate, dar şi direct, în licee, de exemplu. Colaborăm cu profesorii. De cele mai multe ori se face un interviu de grup unde vezi din start care ar fi cei mai potriviţi oameni. Apoi vine tabăra de training şi apoi ieşim pe teren. Provocările sunt cele cu care se confruntă toate companiile pe partea de recrutare şi retenţie a angajaţilor. Acum avem 10 oameni şi de la un moment încolo îţi este greu să îi ţii lângă tine.”

Ca investiţie, Prinos Consulting nu a avut nevoie de un capital semnificativ, cea mai importantă parte fiind chiar cea de contacte cu care Matei a lansat compania. Mai departe, deşi scopul companiei este de a strânge fonduri pentru cauze umanitare, există şi un calcul astfel încât echipa să fie plătită şi motivată, dar să mai şi rămână ceva pentru dezvoltare.

„Donatorii pe care reuşim să îi apropiem de cauză prin dialog direct au parte de cea mai personală interacţiune cu organizaţia pentru că ei rămân cel mai mult timp alături de cauză. Iar acest lucru arată că nimic nu poate să înlocuiască interacţiunea umană.”

Mai departe, spune Matei, parteneriatul cu SOS Satele Copiilor va continua, dar ideea este de a mai aduce câţiva clienţi. Mai mult, Prinos Consulting este în discuţii pentru lansarea unui parteneriat cu o agenţie australiană internaţională, cu o experienţă de peste 17 ani în strângerea de fonduri. Cum discuţiile sunt ongoing, Matei nu dă mai multe detalii, dar cert este că timingul este foarte bun. „Sunt momente interesante pentru activitatea de fundraising în România, iar eu mă bucur că sunt în driving position şi că pot determina aceste schimbări.”

 

Update:

După filmare, Matei şi AIDA Group au început dezvoltarea în România a companiei de Fundraising AIDA România pe care plănuiesc să o extindă în Europa Centrală şi de Est


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania