Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Mihaela Ciobanu produce prin turnare lumânări decorative într-un atelier din Rădăuţi şi a ajuns la afaceri de 50.000 de lei

03.07.2020, 00:07 Autor: Florentina Niţu

„Într-o zi produc 30-40 de lumânări pentru evenimente. Ca mic antreprenor sunt multe probleme de gestionat, dar sunt mândră că am răzbit în perioada stării de urgenţă“.

Magia Lumânărilor s-a năs­cut la Rădăuţi în urmă cu şase ani şi jumătate, din dorinţa Mihaelei Ciobanu de a fi independentă şi de a avea propriul business, iar ideea de a pro­duce lumânări decorative şi pentru eveni­men­te i-a venit soţului său. Până în prezent a rea­lizat mii de lumânări şi în 2019 a obţinut o cifră de afaceri de 50.000 de lei.

„Soţul meu era antreprenor şi s-a gândit la acest business. Am început cu un kit de pro­­ducţie de lumânări pentru începători şi în­tr-o lună ştiam că aşa se face Magia Lumâ­nă­rilor. (...) La început am investit 10.000 de euro, a fost destul de greu, iar investiţiile în afa­cere nu se opresc niciodată, trebuie mereu să te adaptezi“, povesteşte Mihaela Ciobanu, care deţine Magia Lumânărilor II (între­prin­dere individuală).

Ea îşi aminteşte că din investiţia iniţială şi-a cumpărat matriţe din silicon, o plită elec­tri­că şi oale cu termostat, iar acum îşi doreşte să achiziţioneze un cazan mai mare pentru to­pirea materiei prime, adusă din Europa de im­por­tatori din România. Cea mai mare pro­vocare a fost căutarea furnizorilor de materie pri­mă de calitate, a aditivilor, a coloranţilor, a parfumurilor şi apoi diversificarea tehnicilor.

Lumânările sunt realizate artizanal, prin turnare, fără utilaje, iar durata realizării lor este mai mare şi produsele sunt fabricate în serii mici. La început, antreprenoarea a făcut doar lumânări decorative, apoi a a produs şi lumânări de botez şi de nuntă.

„Primii clienţi ne-au dat foarte mult curaj. Era în luna decembrie şi am luat o sacoşă cu câteva lumânări şi m-am dus la cunoscuţi, iar ei au fost primii mei clienţi şi mi-au dat şi contacte de la alte cunoştinţe. (...) Am avut experienţa unui magazin fizic, dar fără online nu ţineam businessul pe picioare“.

Mihaela Ciobanu adaugă că are clienţi din aproape toată ţara, iar în luna martie s-a sim­ţit cel mai tare o scădere a  comenzilor sau amâ­narea lor, în contextul opririi evenimen­te­lor din cauza pandemiei de COVID-19, însă acum lucrurile au revenit la ritmul normal de lucru.

„Lucrez singură de acasă cu copiii, iar de multe ori depăşesc 8-10 ore de producţie. Am în plan în viitor să creez o echipă. Într-o zi produc 30-40 de lumânări pentru eveni­men­te, iar decorative pot produce mai multe“.

Preponderent, produsele sunt vândute prin colaborări, prin organizatori de eve­ni­men­te. Preţul depinde de lumânare, dacă este decorată pentru botez, costă între 80 şi 200 de lei.

„Eu dau lumânarea simplă, ei se ocupă de decor, pun în practică ideile lor.“

Cifra de afaceri a companiei creşte de la an la an, susţine Mihaela Ciobanu, adăugând că anul trecut businessul a atins pragul de 50.000 de lei. Ea menţionează că în 3-5 ani i-ar plăcea să poată produce pe stoc, astfel încât să răspundă rapid la nevoile clienţilor.  „Ca mic antreprenor este provocator în România în 2020, avem multe probleme de gestionat, dar sunt mândră că am răzbit în perioada stării de urgenţă. Eu cred că oricine are o idee trebuie să se ţina de ea, să ştie unde să caute clienţi şi să îşi aprecieze munca“.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania