27 august 2018 este ziua în care The Box - Barbell Club, un centru sportiv care şi-a propus să îi determine pe oameni să facă sport, îşi făcea loc pe piaţa din Cluj-Napoca, iar un an mai târziu cei trei fondatori se gândesc deja să multiplice modelul şi în alte oraşe din România.
Cei trei fondatori ai The Box s-au cunoscut în urmă cu mai mulţi ani chiar în sala de sport pe care o frecventau, „mânaţi“ de dorinţa de a-şi schimba stilul de viaţă. S-au împrietenit, iar mai târziu au început să se gândească la propriul lor business în zona de sport, mai ales că şi-au dat seama că ar putea contribui la dezvoltarea unei comunităţi de oameni activi. Inspiraţi din călătoriile din străinătate, unde au văzut diferite tipuri de săli de sport şi cluburi sportive, au adus în Cluj un concept de locaţie axat pe exerciţii de forţă.
Dan Mocan, Dani Faur şi Bogdan Petrican
Firma a fost înfiinţată în 2017, iar prima parte a numelui companiei, The Box, derivă din structura sălii, care este practic ca o cutie, iar cea de-a doua parte, Barbell Club, se referă la halterele folosite pentru antrenamente.
Dan Mocan se ocupă de marketing, vânzări, relaţiile cu membrii, Dani Faur se ocupă de partea administrativă, de cea juridică şi de cea financiară, iar Bogdan Petrican gestionează latura sportivă a afacerii.
Iniţial au căutat un spaţiu de 150 de metri pătraţi, dar şi-au dat seama că în Cluj este greu să găseşti un spaţiu mic. Astfel, au regândit structura clubului şi l-au deschis într-un spaţiu de 400 de metri pătraţi, situat la 10-15 minute de centrul Clujului.
Anul trecut, în 27 august, au deschis clubul sportiv, iar în prima zi peste 20 de persoane au trecut pragul noului spaţiu.
O parte dintre participanţi erau prieteni de-ai antreprenorilor, din corporaţiile în care lucrau.
„Membrii clubului vor să-şi transforme viaţa sedentară într-o viaţă mai activă. Avem un ecosistem care cuprinde nutriţie, masaj, recuparare etc. De altfel, ne implicăm în cât mai multe proiecte din Cluj şi din afara acestuia, de exemplu Electric Castel sau Sports Festival, unde le arătăm oamenilor cum să facă sport“. Ei spun că una dintre provocările întâlnite de când au deschis The Box este de a-i convinge pe oameni să vină la sală, să înceapă să facă mişcare, să renunţe la comoditate pentru că „nu mai suntem învăţaţi să facem sport“.
În prezent, clubul are între 150 şi 200 de membri, cea mai mare parte fiind de sex feminin, însă de puţin timp au extins activitatea şi se adresează şi copiilor. La început colaborează cu echipe de fotbal din Cluj care vin şi se antrenează la The Box, dar îşi propun să ajungă şi la clienţi individuali pentru a le prezenta celor mici beneficiile unei vieţi active. „Filozafia noastră este gândită astfel încât să pună bazele pentru orice sport. Cred că în România industria sălilor de sport a explodat. E însă greu să găseşti oameni buni, antrenori, pentru că scopul este de a reduce ritmul accidentărilor şi de a reţine clienţii.“
Fondatorii The Box îşi propun ca în viitorul apropiat să aducă în echipă cel puţin trei sau patru profesionişti în domeniu şi vor să organizeze cea importantă competiţie la nivel naţional, formată dintr-o combinaţie de exerciţii cu haltere, exerciţii de gimnastică şi de anduranţă. Aceasta vine din trei sporturi olimpice şi are loc în oraşele mari din lume. Primele competiţii de acest tip sunt deja organizate şi în România.
Dan Mocan şi Dani Faur spun că este necesar să se extindă în ţară dacă vor să aibă un impact asupra persoanelor sedentare, dar şi pentru a avea un business profitabil. În 2019, primul an complet de activitate pentru companie cifra de afaceri estimată este 80.000 de euro. ?
„Ne-am gândit la francizare, ideal ar fi să găsim pe cineva dedicat pentru administrarea afacerii şi pentru partea operaţională. Noi de la început am vrut să avem un model scalabil. Avem şedinţe o dată pe săptămână, facem strategii, discutăm despre dezvoltare. Modelul actual nu s-ar susţine singur. În cinci ani văd businessul extins în mai multe oraşe din ţară“, spune Dani Faur.
El adaugă că este provocator să fii antreprenor în România, în anul 2019, dar admite că abilităţile deprinse în corporaţie sunt foarte utile, pentru că îl ajută să fie disciplinat şi organizat.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE