Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Stup edition. Alice Stan a plecat din mediul corporatist pentru a merge cu propriul său business în domeniul marketingului. „Dacă ajut un antreprenor să se dezvolte, îi ajut şi pe angajaţii săi“

05.10.2023, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Businessul a fost deschis în urmă cu câteva luni şi investiţia iniţială în business a ajuns la circa 6.000 de euro.

Alice Stan a lucrat timp de mai mulţi ani în mediul corporatist pe partea de management, însă şi-a dorit să îşi creeze propriul business şi a deschis Tropic, o agenţie de marketing. Principalul său obiectiv este de a ajuta micile businessuri să se dezvolte şi să crească. 

„Fiind din mediul corporatist, am lucrat foarte mult pe partea de management, îmi ştiu puterile, ştiu că pot mai mult, vreau să fac ceva pentru mine, de altfel sunt foarte creativă şi urmăresc să ajut pe toată lumea”, spune Alice Stan.

Tropic Marketing Agency oferă un serviciu integrat pentru tot ce înseamnă zona de marketing, de la web desing, branding, videografie, fotografie, logo, design şi altele. Alice Stan îşi doreşte să ajute micii antreprenori să crească şi să aibă o identitate online care să ajute la dezvoltarea businessurilor. 

„Dacă ajut un antreprenor să se dezvolte, implicit, ajut şi salariaţii, dacă antreprenorii au mai multe vânzări, îşi poate permite mai mulţi salariaţi”, precizează ea. Businessul a fost deschis în urmă cu câteva luni. Investiţia iniţială în business a ajuns la circa 6.000 de euro, iar aşteptările antreprenoarei sunt ca în acest an să încaseze un profit de 10.000 de euro.

Antreprenoarea spune că nu şi-a stabilit un target de clienţi, ci îşi doreşte să colaboreze cu businessuri cât mai diverse.  „Consider că orice domeniu vom alege are nevoie de îmbunătăţire, putem studia mai multe despre afaceri, trebuie să înţelegem ce îşi doresc clienţii clienţilor noştri. Nu pot spune că mă concentrez pe o anumită nişă, îmi place să fiu creativă, să descopăr, să fac research cât mai amplu asupra tuturor domeniilor. Vreau să ajut pe toată lumea”, spune ea. 

În prezent, agenţia are doar şase clienţi, însă există multe discuţii pentru viitoare proiecte. De asemenea, proiectele actuale sunt susţinute de claboratori ai agenţiei, nevând încă angajaţi. Pe viitor, antreprenoarea îşi doreşte să îşi extindă businessul şi în afara graniţelor. Totodată, un alt plan de viitor este crearea unei platformei prin care antreprenorii să îşi poată construi singuri website-urile. 

„Vreau să dezvolt o platformă, investiţia decurge în această direcţie. Va fi o platformă de website-uri self-learning, adică oricine să fie capabil să îşi facă un site singur, să îşi updateze stocuril în timp real, să facă totul acolo, să fie totul foarte uşor pentru ei”, explică ea.

Alice Stan îşi doreşte ca agenţia de marketing să crească, să îşi formeze propia echipă în cadrul Tropic şi să îşi mărească portofoliul de clienţi.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania