Afaceri de la zero

Cu ocazia Campionatului Mondial, germanii vor sa schimbe imaginea de tara monotona

09.06.2006, 00:00
Germania, care si-a creat in timp un profil de tara cu un popor "mohorat", planuieste o schimbare de imagine care i-ar putea conferi o mai mare importanta pe plan international.

Pentru tara gazda, Germania, turneul Campionatului Mondial reprezinta mult mai mult decat sansa de a ridica trofeul.

Robert Rode, un sofer de autobuz din Berlin, intelege provocarea. El este unul dintre cei 4.000 de soferi care au urmat un curs de limbi straine special pentru Campionatul Mondial de Fotbal, scrie Financial Times.

"Cand oamenii ajung in Berlin, spre exemplu, la aeroport sau la gara, si primul german cu care stau de vorba este un sofer care ori nu-l poate intelege ori le spune sa mearga sa intrebe pe altcineva, aceasta nu creeaza o foarte buna impresie", este de parere Rode.

Pe parcursul turneului al carui moto este "A time to make friends" (Este timpul sa ne facem noi prieteni), cancelarul Angela Merkel alaturi de guvern, companiile importante, organizatiile culturale si de autoritatile locale, a planificat o multime de initiative ambitioase pentru a schimba modul in care tara este perceputa. Merkel vede turneul ca "o sansa unica pentru ca Germania sa se prezinte ca o tara ospitaliera, toleranta si moderna."

Odata cu apropierea debutului competitiei fotbalistice, un oficial german este de-zarmant de candid. "In general, lumea ne vede intr-o lumina pozitiva, dar unica. Intr-un fel ca pe masi-nile si bunurile de consum pentru care suntem faimosi, germanii sunt vazuti ca eficienti, de incredere, dar cam plicti-sitori." Trebuie sa aratam ca suntem mai mult de atat: prietenosi, surprinzatori si distractivi. Transformarea este vazuta ca vitala daca Berlinul doreste sa maximizeze potentialul postunificare al tarii pe plan mondial.

Doar comunitatea de afaceri a investit mai mult de 10 mil. de euro pentru a promova tara ca "un taram al ideilor". "O oportunitate de acest fel nu se va mai intoarce decat peste 50 de ani", spune Franz Beckenbauer, presedintele comitetului de organizare al Campionatului Mondial.

Campania Cupei Mondiale nu marcheaza doar inca un punct in competitia cu restul lumii, ci reprezinta si un fel de experiment de laborator pentru a testa daca strategiile de imagine sunt eficiente.

Multi sunt sceptici. Un ambasador german care a refuzat sa fie citat, sustine: "Nu poti vinde o tara ca pe un detergent. Sa crezi ca le poti spune altora ca dintr-o data am devenit amuzanti si aratosi, este gresit. Nu poti insela oamenii."

Euforia germana, care a inceput de acum trei ani, include si un program de arta de 30 de mil. euro care leaga sportul si cultura, incluzand ghiduri care invata cum trebuie intampinati oaspetii straini, si sculpturi gigantice sub forma de ghete de fotbal si aspirine pentru a ilustra creativitatea germana.

Incercarea de a manevra mandria nationala ridica niste paralele neconfortabile. "Nu poti cuceri istoria, sau sa o stergi doar fiind fericit", spune primarul orasului Nurnberg, Ulrich Maly, care va gazdui o parte dintre partidele Campionatului Mondial.

Campania germana face parte dintr-o dezbatere mai larga asupra valorii diplomatiei publice si a "soft power" - instrumentele folosite din ce in ce mai mult de catre guverne pentru a-si spori influenta fara a recurge la puterea economica sau militara.

Joseph Nye, profesor la Harvard si autor al cartii "Soft Power: mijloacele de succes in politica mondiala care pot fi folosite pentru a complementa diplomatia traditionala" este de parere ca "amenintarile tangibile sau compromisurile" sunt inlocuite prin initiative de a influenta stereotipurile unei tari.

Potrivit unei strategii guvernamentale vazuta de Financial Times, aceasta abordare a stat, in parte, in spatele deciziei de a folosi Campionatul Mondial de Fotbal ca o oportunitate pentru a modifica imaginea Germaniei in strainatate. "Competitia intre state a crescut pentru piete, turisti, sisteme de valori si influenta politica", si in acest context "Germania trebuie sa adopte o pozitie", sustin cei de la FT.

"Aspectele emotionale, cum ar fi cafenelele de pe strazile din M?nchen, brandurile cum ar fi Adidas si Boss, precum si fericirea reunificarii trebuie sa fie puse in evidenta", concluzioneaza Financial Times. Cupa mondiala ofera o unica oportunitate de comunicare.

Germania nu este prima care incearca o cosmetizare nationala. Marea Britanie a incercat - cu succes limitat - sa se eticheteze drept "Cool Britania" la inceputul mandatului lui Tony Blair.

Japonia, care a gazduit impreuna cu Coreea de Sud turneul Cupei Mondiale din 2002, a implementat o campanie de imagine mai putin elaborata decat Germania.

Vizitatorii au fost surprinsi sa descopere o tara mult mai accesibila decat si-ar fi imaginat majoritatea. De atunci, guvernul japonez a folosit "soft power-ul" pentru a exploata popularitatea desenelor animate, a modei si designului japoneze. Numarul turistilor a crescut simtitor - in parte ca rezultat al unei campanii turistice oficiale, dar si ca efect al raspandirii vestii dupa Cupa Mondiala.

Nathalie Thiemann-Huguet, conducatorul proiectului Land Of Ideas, spune ca sculpturile gigantice din Berlin au devenit o atractie turistica majora.

O serie de probleme organizationale si de alta natura care au perturbat pregatirile pentru turneu au adus o imagine negativa in media.

Recent, cancelarul german Angela Merckel a fost nevoita sa impartaseasca indrijorarea Congresului SUA ca Germania ignora o crestere a traficului de carne vie cu ocazia acestui turneu. Insa, cel mai rau dintre toate a fost atacul, aparent rasist, impotriva unei tinere etiopiene de luna trecuta.

Expertii sustin ca asemenea evenimente nu vor submina campania germana. Ulrich Sacker de la Institutul Goethe spune ca turneul final al Campionatului Mondial va ramane in mintile a milioane de oameni.

"Trebuie sa-i surprindem pe oameni, sa-i facem sa se gandeasca: Germania este diferita de tara pe care mi-o imaginam", spune el.

Retoric punand intrebarea "se va reintoarce imaginea tarii la vechiul cliseu despre urata Germanie?", specialistii sustin ca acest lucru este improbabil, si ca imaginea rezultata din campania dusa de oficialitati va ramane impregnata cel putin pentru o anumita perioada. constantin.budulan@zf.ro
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania