Debut cu dreptul pentru sovietici si ibericii franchisti

Editia cu numarul unsprezece a Campionatului european de fotbal sta sa bata la usa. Pentru a intra in atmosfera acestei competitii, incepand din acest numar, Ziarul financiar isi propune sa treaca in revista istoria plina de substanta a editiilor anterioare.

Jocurile Olimpice moderne, Cupa Campionilor Europeni, Campionatul Mondial si cel european de fotbal sunt toate rodul ambitiei francezilor de a da lumii competitii sportive de inalta tinuta. Ideea Cupei Europei pe natiuni, lansata in anii '30 de catre Henry Delaunay, a prins contur abia la Congresul FIFA tinut la Koln in 1957, atunci cand Pierre Delaunay, fiul lui Henry a reiterat mai vechea propunere.

La acea vreme, marile puteri Germania, Italia, Belgia, Olanda si Elvetia au boicotat competitia, punand sub semnul intrebarii debutul acesteia (numarul limita al participantelor era de 16). Demersurile initiatorilor proiectului au deblocat situatia astfel ca, la 29 septembrie 1958, pe uriasul stadion Lenin din Moscova, in prezenta a peste 100 de mii de spectatori, URSS-ul legendarului Iasin invingea cu 3-1, in preliminariile editiei 1960 a Cupei Henry Delaunay, formatia Ungariei.

Pana in faza sferturilor de finala competitia a fost lipsita de surprize. Scandalul a izbucnit in momentul in care Spania a refuzat, din ratiuni politice - guvernul de extrema dreapta condus de generalul Franco nu a dat unda verde echipei -, sa intalneasca echipa URSS, reprezentanta de vaza a blocului comunist rasaritean. Calificati fara joc, sovieticii si-au vazut nestingheriti de drum pana in finala. Acolo undeau invins cu 2-1 Iugoslavia, la 10 iulie 1960, pe stadionul Parc des Princes Paris, devenind primii campioni continentali. Lipsita de valorile Apusului, editia de debut a scos in prim plan forta colectiva a formatiilor din Est, echipa ideala cuprinzand 5 sovietici (Iasin, Ivanov, Metreveli, Netto, Ponedelnik), 4 iugoslavi (Durkovici, Sekularac, Kostici, Galici) si doi cehoslovaci (Masopust, Novak).

Romania s-a aliniat la startul acestei editii animata de dorinta de a urca cat mai sus. Dupa debutul sovaielnic cu Turcia (3-0 si 0-2), tricolorii s-au izbit insa de "lacatul ceh" - 0-2 la Bucuresti si 0-3 la Bratislava cu puternica Cehoslovacie - pe care experimentatii Apolzan sau Tataru si debutantii Mandru sau Mateianu n-au reusit sa-l desfaca, parasind prematur competitia.

Pentru editia Europenelor din 1964, sistemul de calificare a ramas acelasi, adica acel al eliminarilor directe. Competitia a fost marcata si de aceasta data de un incident politic, Grecia refuzand sa intalneasca Albania. Dupa ce a remizat la Madrid (1-1), Spania a smuls calificarea in fata Irlandei la Dublin (gol Gento).

In sferturi, "invincibila armada" spaniola a dat piept cu Romania. La Madrid, ibericii au defilat realmente, scorul de 6-0 spunand totul. Era limpede ca Spania era o piatra prea tare pentru ai nostri. Ramanea doar setea de revansa. Una pe care, cei 80.000 de spectatori prezenti pe stadionul 23 August la 25 noiembrie 1962, au savurat-o din plin. Au fost de ajuns 61 de minute pentru ca Tataru, Manolache si Constantin sa ingenuncheze "taurul". Desi au ratat calificarea, tricolorii au iesit cu fruntea sus din dubla mansa cu viitoarea campioana a Europei, Spania reusind sa invingaan finala, cu scorul de 2-1, la Madrid, pe 24 iunie 1964, "dusmanul de moarte" URSS. Suprematia iberica a fost confirmata de cei 6 selectionati in echipa ideala (Rivilla, Olivella, Amaro, Zoco, Suarez, Pereda), ceilalti apartinand Ungariei (Novak, Bene, Albert), si URSS (Iasin si Ivanov).