Eduard Burghelia a creat confidas.ro, o platformă de analiză financiară a companiilor, pe care a lansat-o în decembrie 2018, când avea doar 21 de ani, şi care a atras până în prezent investiţii de 130.000 de euro în dezvoltare şi a furnizat informaţii pentru jumătate de milion de oameni.
Eduard Burghelia, un tânăr de 22 de ani, originar din Constanţa, a participat când avea 16 ani la o conferinţă „Vreau să fiu antreprenor“ şi a pornit apoi o firmă de curierat pe bicicletă în Constanţa, un start-up la care a renunţat când a mers la facultate în Bucureşti, dar care i-a deschis drumul spre businessul actual, platforma confidas.ro, care analizează activitatea economică a companiilor din România.
„Conferinţa a fost un deschizător de drumuri. Am înţeles ce este antreprenoriatul, deşi îl aveam model în familie pe tatăl meu. Am trăit de mic cu antreprenoriatul în casă, am văzut ce înseamnă munca şi aveam o idee despre antreprenoriat. Când am participat la conferinţă, am văzut şi alte modele de antreprenori, care m-au motivat să învăţat. Aşa am deschis o firmă de curierat pe bicicletă“, îşi descrie Eduard Burghelia începutul în business la vârsta de doar 16 ani.
El îşi aminteşte că atunci când avea compania de curierat vindea exclusiv B2B, cu plata la termen, dar la finalul lunii când se uita în cont vedea că unii clienţi nu plăteau la timp şi nici nu găsea informaţii despre obiceiurile de plată ale firmelor partenere. Atunci s-a gândit prima dată să adune într-o platformă online informaţii relevante din viaţa companiilor, date care să îi ajute pe micii antreprenori în relaţiile de business. „Dacă exista Confidas când eu aveam 16 ani, în momentul în care cineva nu mă plătea aş fi pus factura neplătită pe platformă, astfel încât alte companii să vadă ce mi s-a întâmplat. Nu a existat o astfel de platformă, aşa că am făcut-o eu cu investitori şi programatori.“
La dezvoltarea confidas.ro au luat parte până acum zece programatori, alături de Eduard Burghelia.
„În primul an de facultate, la 19 ani, m-am apucat de crearea confidas.ro, dar la 21 de ani am lansat platforma, deşi iniţial am crezut că o voi termina în trei luni. În decembrie 2018 am lansat versiunea beta, iar de atunci şi până acum am furnizat informaţii pentru jumătate de milion de oameni gratuit, iar 5.000-7.000 şi-au făcut cont pe platformă“, spune Eduard Burghelia.
Platforma cuprinde date despre cele peste 700.000 de companii din România cu bilanţ depus la Ministerul Finanţelor, de la informaţii financiare la evoluţii şi dinamică a businessului, la date despre asociaţi, acţionari, administratori, dosare în instanţă incidente de plată, contracte cu statul, auditori, unde se situează compania în piaţa în care activează, cine îi sunt principalii competitori.
„Codăm încă la ea, dar avem parteneriate cu bănci, furnizăm informaţii şi pentru corporaţii şi pentru firmele mici care îşi doresc să evite firmele rău-platnice.“
Printre sursele de informaţie pentru dezvoltatorii platformei se numără datele publice de la Ministerul Finanţelor, Registrul Comerţului, ANAF, Ministerul Justiţiei ori SEAP.
Eduard Burghelia povesteşte că după primele şapte luni de muncă, într-o perioadă în care platforma nu era încă operaţională, în care existau ideea, multă cercetare în spate şi un mic prototip, au venit şi primii investitori.
„Prima investiţie a fost de 80.000 de euro, de la trei investitori: V7 Capital, prin Iulian Cârciumaru şi Andrei Creţu, Paul Murariu şi Ioana Marcu. Era o idee care s-a concretizat.“
Între timp a intrat şi Gapminder. În total investiţia se ridică până în prezent la 130.000 de euro“.
În prezent, cei mai mulţi clienţi ai platformei vin din transporturi, apoi din distribuţie, logistică şi agricultură, comerţ, iar cea mai mare parte sunt IMM-uri. „Antreprenorii descoperă informaţii şi despre ei înşişi şi le trimitem şi alerte atunci când apar informaţii noi“.
Clienţii pot opta pentru o variantă gratuită timp de un an, unde utilizatorii pot vedea un sumar al informaţiilor relevante despre companie, dar pentru a afla informaţii mai în detaliu, pot opta pentru un abonament de 100 de euro plus TVA, unde au disponibile 30 de verificări. „Avem şi variante de abonament lunar, dar aici e vorba de abonamente personalizate pentru companii mari“.
Eduard Burghelia spune că vede o creştere a numărului de clienţi de la lună la lună, iar obiectivul său este ca platforma Confidas să devină cel mai mari furnizor de informaţii din ţară, având în portofoliu toate băncile, corporaţiile şi companiile mici din România. „În fiecare săptămână adăugăm date noi sau actualizăm datele existente. Următorul pas va fi să optimizăm aceste rapoarte de credit pentru a fi mai uşor de înţeles. Avem cel puţin un miliard de puncte de date, este nevoie de o infrastructură serioasă care să normalizeze aceste seturi de date. Utilizatorul vrea să se încarce totul în mai puţin de o secundă“.
Următorul pas în dezvoltarea platformei ar fi ieşirea pe pieţe externe, mutare care are însă nevoie de noi resurse financiare şi umane pentru a fi posibilă. Ne dorim să ieşim în străinătate după ce punem bine bazele în ţară. Nu ştim în ce ţară, dar vom face o analiză detaliată pe ţările din Europa şi Asia, însă depinde de investitori şi de profilulul fiecărei ţări“.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE