El este omul nostru din Varsovia

Rar trece saptamana fara ca numele lui sa nu apara in presa. De obicei, numai de bine: cu o noua investitie, o noua donatie sau pur si simplu cu o declaratie despre ce se intampla cu economia poloneza si despre cum ar trebui sa fie incurajat capitalul polonez in raport cu cel strain. Si, din cand in cand, cu cate o informatie despre nivelul lui de trai: de pilda, faptul ca e posesorul celui mai scump avion personal din Polonia, un Gulfstream in valoare de 30 de milioane de dolari.

Omul se numeste Jan Kulczyk si a fost catalogat anul trecut de revista Wprost drept cel mai bogat cetatean din Polonia si de revista EuroBusiness drept unul din cei mai bogati europeni, cu o avere personala de 3,3 miliarde de dolari (12,5 miliarde de zloti). A fost primul polonez inclus, in 1997, pe lista Forbes a celor mai bogati oameni din lume, cu o avere estimata atunci la 200 de milioane de dolari. Proprietar, impreuna cu familia, al celui mai mare holding industrial din tara, ale carui companii produceau la un loc, acum doi ani, venituri de 40 de miliarde de zloti, Kulczyk este presedintele Consiliului Investitorilor Polonezi si unul din cei mai influenti oameni din tara, chiar daca n-a intrat niciodata oficial in politica. Si, ca orice capitalist de tranzitie care se respecta, si-a completat imperiul si cu o echipa de fotbal din prima divizie, cumparand clubul Lech Poznan.

In varsta de 54 de ani, polonezul e prezentat in textele biografice elogioase de pe Internet drept doctor in drept international si reprezentand "a treia generatie de intreprinzatori din familia Kulczyk", desi prima lui afacere, dupa 1990, a fost comertul cu masini Volkswagen si Skoda. Ca destui alti insi intreprinzatori cu fler, a izbutit sa profite rapid de deruta primilor ani de tranzitie la economia de piata, bazandu-se pe doua lucruri: relatiile bune cu puterea politica si abilitatea de a-i convinge pe investitorii straini ca el e omul potrivit care sa le deschida calea catre piata poloneza. "Noi invitam intotdeauna companii multinationale importante care ne garanteaza ca ulterior n-o sa avem probleme cu managementul proiectelor", declara Kulczyk in 2000 pentru o revista financiara occidentala, care remarca indeosebi luxul biroului sau ticsit cu obiecte de arta si antichitati. La vremea aceea, Kulczyk devenise deja actionar semnificativ al celui de-al doilea producator de bere din tara, al uneia din cele mai mari companii de asigurari, exporta energie electrica ruseasca in Germania si pusese mana pe lucrativul contract de constructie a unei autostrazi catre Germania.

Cea mai importanta tranzactie a sa era insa intrarea in parteneriat cu operatorul francez France Telecom pentru a participa la privatizarea companiei nationale de telecomunicatii, Telekomunikacja Polska (TPSA). In 2000, consortiul format din France Telecom si Kulczyk Holding a cumparat 35% din actiunile TPSA, pentru 4,3 miliarde de dolari. France Telecom a luat 25%, iar restul Kulczyk, cu optiunea de a cumpara ulterior inca 16%. Contractul a inclus si o anexa secreta care garanta ca guvernul nu va impune consortiului limite maxime ale tarifelor la serviciile de telecomunicatii, ca liberalizarea pietei de telefonie internationala nu va fi permisa inainte de 1 ianuarie 2003 (ceea ce insemna garantarea monopolului France Telecom) si oferea investitorului anumite facilitati la capitolul telefoniei mobile, inclusiv garantarea unei licente de telefonie 3G, inainte de orice licitatie in acest sens.

Cand saptamanalul Polityka a dezvaluit, in 2001, continutul anexei secrete, scandalul a fost imens si a dus la numeroase demiteri in randul oficialilor din Ministerul Telecomunicatiilor, dar si la intelegerea de catre opinia publica a importantei lui Kulczyk ca intreprinzator privilegiat, in virtutea relatiilor sale la nivelul puterii. Au aparut studii ale unor economisti polonezi si straini despre specificul capitalismului incipient din tarile in tranzitie, unde Kulczyk a fost folosit drept exemplu perfect al modului cum acumularea capitalului privat in aceste tari s-a facut numai in masura si in sectoarele in care a dorit statul si uneori chiar cu banii acestuia, insasi privatizarea insemnand tot o forma de interventie a statului in economie. Asa se explica soiul de parteneriat public-privat unde intreprinzatorul privat nu se fereste sa ceara sprijinul statului pentru proiecte pe care statul i le-a incredintat aproape ca unui reprezentant al lui: dupa ce a castigat contractul de constructie a autostrzaii catre Germania, Kulczyk a insistat ca statul sa contribuie pe mai departe la finantarea proiectului, motivand ca in primii ani, autostrada nu va fi suficient de profitabila ca sa asigure amortizarea investitiei.

Acest rol paradoxal al statului (care, in teorie, ar fi trebuit sa-si ia mana de pe economie) din tarile in tranzitie explica, potrivit studiilor respective, imposibilitatea de a construi o afacere mare in lipsa relatiilor personale, deseori clientelare dintre intreprinzatori si oamenii din sfera puterii, ca si faptul ca schimbarea guvernelor a atras de atatea ori decaderea unor afaceri sustinute de vechea putere, in favoarea altora promovate de noua putere. In 1993, de pilda, guvernul de centru-dreapta al Uniunii Democratice, adept al incurajarii capitalului autohton in concurenta cu investitiile straine, a scos la privatizare 40% din producatorul de bere Lech Browary, anuntand ca pot participa doar companiile poloneze; Kulczyk a castigat licitatia si a devenit astfel client al puterii. La sfarsitul anului respectiv a venit la putere insa Alianta Stangii Democrate (SLD), care a dorit sa-l pedepseasca pe Kulczyk pentru amicitia sa cu politicienii de dreapta: a dispus o majorare de capital la Lech Browary, stiind ca Kulczyk n-are bani sa-si consolideze participatia; prin urmare, Kulczyk a fost silit sa-si caute un partener privat altundeva, iar acesta a fost compania South African Breweries.

Cea mai aprinsa lupta pentru putere economica in care s-a implicat Kulczyk pana acum este insa cea legata de perla imperiului sau, compania petroliera PKN Orlen, unde el este cel mai important actionar privat. Desi oficial nu detine aici decat aproape 6% din actiuni, are insa peste 10% din drepturile de vot si toate sansele sa-si mareasca participatia in continuare, ca si valoarea acestei participatii: om cu relatii excelente la varful companiei ungare MOL, Kulczyk este principalul promotor al fuziunii PKN cu MOL, adica al celebrului proiect de formare a celui mai important grup petrolier din Europa Centrala, cu o valoare de piata de aproape 7 miliarde de dolari. Polonezul a incercat si acum doi ani sa-si promoveze viziunea despre un mare grup petrolier zonal, cand la putere era inca guvernul Actiunii pentru Solidaritate Electorala (AWS), caruia ii apartine planul de vanzare a 17% din actiunile PKN catre MOL sau catre grupul austriac OMV. Guvernul respectiv a cazut insa, fiind inlocuit de un nou guvern SLD, cel al lui Leszek Miller.

In ultimele luni, data de 1 mai a ajuns un reper obsesiv pentru toti cei implicati: faptul ca aceasta data reprezenta momentul planificat pentru demisia Cabinetului lui Miller, din cauza scaderii popularitatii partidului sau, a dus inevitabil la tergiversarea planului de fuziune cu MOL; pe de alta parte, dupa 1 mai, adica dupa intrarea Poloniei si a Ungariei in UE, proiectul de fuziune ar intra in vizorul autoritatilor europene antitrust, care l-ar putea bloca, de unde si insistenta ungurilor pe langa polonezi de a grabi lucrurile. Asa se explica de ce jocurile de interese au devenit tot mai intense si mai confuze. Recent, Kulczyk a reusit sa-l impuna in fruntea Consiliului de Administratie al PKN Orlen pe directorul Kulczyk Holding, Jan Waga. Pe de alta parte, omul lui Miller la PKN, directorul Zbigniew Wrobel, a devenit tinta unor acuzatii tot mai grave de frauda, in special pentru ca a tinut sa incheie un contract ciudat prin care o firma cipriota (in spatele careia de fapt s-ar afla concernul rusesc Lukoil) a primit exclusivitatea in materie de furnizare a titeiului pentru PKN.

Rusii par, de altfel, sa fie elementul de confuzie pe care unii si-l arunca altora in incercarea de a se discredita reciproc. Au aparut in presa diverse rapoarte, atribuite serviciilor secrete, conform carora o companie formata de MOL cu PKN ar reprezenta de fapt un cal troian al rusilor care urmaresc sasi extinda influenta catre Vest. In fine, fostul ministru de finante i-a acuzat deopotriva pe Miller si pe Kulczyk ca s-au asociat ca sa-l inlature din functie, in 2002, pe fostul presedinte al Consiliului de Administratie, Andrzej Modrzejewski, arestat la acea vreme sub acuzatii asemanatoare celor care i se aduc acum lui Wrobel: fostul ministru sustine ca de fapt Miller si Kulczyk ar fi vrut sa profite ei de pe urma contractelor de furnizare incheiate cu rusii si nu sa vada cum Modrzejewski sau altii isi iau comision pe sub nasul lor. Acum, ca s-a schimbat guvernul, poate ca sunt sanse ca lucrurile sa se mai limpezeasca un pic in acest aproape scandal PKN si, de ce nu, sa vedem in ce masura va izbuti Kulczyk sa se puna bine cu noua putere.
crenguta.nicolae@zf.ro