Afaceri de la zero

Imi permit orice sejur, dar ma gåndeam la o croaziera de lux pe credit

28.06.2005, 17:46 Autor: Andreea Groenendijk
Daca acum cåtiva ani o excursie la piramidele din Egipt sau pe plajele din Mallorca era considerata o adevarata odisee, accesibila numai celor cu venituri ridicate, anul acesta, moda charterelor (cursele cu avioane inchiriate) a redus cu peste o treime costul cu transportul, iar ofertele agentiilor s-au ieftinit substantial. In plus, creditele de vacanta si de nevoi personale ale bancilor comerciale, neglijate påna acum de consumatori, au inceput din acest sezon sa atraga mai multi clienti.

In acest an, pentru persoanele cu venituri mari destinatiile cele mai cautate sunt Cuba si Mexic, iar pentru cei cu venituri medii si mici se poarta Spania, Grecia, dar si croazierele pe Nil.

a??Destinatiile preferate de turistii romåni pentru anul acesta sunt, in principal, cele care presupun mare si soarea??, spune Caludia Stan, director de marketing al agentiei de turism Aerotravel, care opereaza pe piata romåneasca pentru reteaua Lufthanasa City Center International. Agentia vinde anual pachete turistice in valoarea de circa 12 milioane de euro.

Principalul motiv al optiunilor din aceasta vara il constituie faptul ca pe toate destinatiile mentionate sunt prevazute operari de curse charter, care reduc simtitor costurile pachetelor de vacanta. Astfel, un sejur de o saptamåna intr-o insula din Grecia, cu transport charter, nu depasese 300 de euro. Iar un sejur similar in Egipt, la Sharm el Sheikh, cu mic dejun, se invårte in jurul sumei de 400 de euro, iar la un hotel de patru stele a??all inclusivea??, nu depaseste 600 de euro.

Concurenta in domeniu nu numai ca a dus la scaderea preturilor, dar a si impins agentiile catre a aduce mereu noi oferte pe piata, cu destinatii exotice si servicii de calitate superioara.

Turistii cu venituri medii opteaza pentru cursele charter, care presupun un numar scazut de pasageri intr-un avion sau intr-un autocar, spun reprezentantii industriei. Mijloacele de transport sunt inchiriate de agentie special pentru acea cursa.

a??Charterele sunt o consecinta fireasca a nevoii turistului romån care, dupa ce a descoperit Creta, in Grecia, si Palma de Mallorca, in Spania, simte nevoia sa cunoasca noi locuri de petrecere a vacantei de vara in tarile respectivaa??, spune Mircea Vladu, director general al agentiei Prestige Tours din Bucuresti.

Potrivit lui Vladu, cei ce opteaza pentru astfel de vacante sunt persoane din clasa de mijloc. a??Anul acesta, cererea a crescut cu peste 40 de procentea??, a adaugat directorul Prestige Tours.

Pentru agentiile de turism este imposibil sa faca o previziune cu privire la destinatiile favorite in fiecare sezon deoarece, spun acestia, turisii isi schimba optiunile foarte des, in functie de ceea ce apare nou pe piata. Numarul tot mai mare de turisti romåni care aleg destinatii in strainatate, in detrimentul locatiilor din Romånia, a creat un catalizator pentru programele din ofertele agentiilor de turism.

a??Cresterea cererii este determinata si de faptul ca, pe an ce trece, clasa de mijloc din Romånia devine din ce in ce mai consistenta, aceasta fiind principala furnizoare a consumatorilor de produse turistice. Un al doilea motiv este scaderea preturilor la pachetele turistice pe fondul aparitiei multor oferte pe piata, iar al treilea, faptul ca multe firme au inceput sa sponsorizeze concediile angajatilor in procente de 50-100%a??, mai spune Claudia Stan, de la Aerotravel.



Crestere cu 50% pentru Grecia

a??Anul acesta estimam o cerere de peste 50% pentru Greciaa??, afirma Ciprian Enea, director de marketing la agentia de turism Romantic Travel din Bucuresti. Reprezentantul Romantic declara ca agentia are 8.000 de turisti care au optat pentru vacante cu autocarul, foarte accesibile ca pret, dar si circa 3.000 de persoane care isi doresc sa calatoreasca cu avionul.

a??In acest an sunt foarte multe curse charter, atåt cu avionul, cåt si cu autocarul, pe destinatii din ce in ce mai variate. Toate vizeaza o zona de plaja din Europa (Grecia, Turcia, Italia, Franta, Spania, Malta) sau de pe alte continente (Egipt, Tunisia etc.)a??, declara Enea. a??Acest lucru vorbeste de la sine despre nevoia turistului romån de a calatori cåt mai mult, de a descoperi locuri exotice si de a beneficia de servicii de cea mai buna calitatea??, a adaugat reprezentantul Romantic.

a??Avem clienti din toate categoriile socialea??, spune Camelia Nonis, de la agentia Sun Holidays din Bucuresti. a??Ne gåndim optimist ca 50.000 de turisti vor cere agentiilor destinatia Grecia anul acestaa??. Potrivit reprezentantei Sun Holidays, anul trecut turistii romåni au evitat tara elena, ca urmare a desfasurarii Olimpiadei, perioada in care preturile au fost mai mari. Agentia a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa un milion de euro, iar pentru acest an asteapta 1,5 milioane de euro.

Pe masura ce le cresc veniturile, consumatorii de turism devin tot mai preocupati de excursiile alese si isi organizeaza mai atent vacanta.

a??Se observa o spectaculoasa schimbare a comportamentului consumatorului de turism, in sensul ca nu mai asteapta påna in ultimul moment pentru a-si stabili vacanta, ci din timp isi planifica si efectueaza rezervarilea??, a declarat Marcel Preda, director de operare al tour-operatorului CMB Travel din Bucuresti, care vinde anual pachete turistice in valoare de circa 6 milioane de euro.

Potrivit lui Preda, cererea pentru programele agentiei a crescut cu 708% anul acesta, de la 342 de pachete våndute in 2004 la peste 2.400 in 2005. a??Cei ce aleg aceste pachete sunt persoane cu vårsta cuprinsa intre 25 si 50 de ani, cu venituri lunare de, in general, peste 300 de euroa??, afirma el.

Circa 20% din totalul turistilor romåni aleg destinatii interne, spun agentiile de turism. Desi in comparatie cu orice alta destinatie Romånia se afla pe primul loc, spune reprezentantul CMB, faptul ca majoritatea turistilor aleg sa mearga in strainatate reflecta o dorinta de a cunoaste locuri noi. Mai mult, tarifele pentru destinatiile charter au ramas aproximativ egale, pe cånd cele pentru litoralul romånesc au crescut in medie cu 10%, ca urmare a cresterii preturilor la utilitati (energie electrica, gaze, utilitati).

a??Acum doi ani, pe primul loc a fost Turcia, anul trecut Spania, anul acesta Greciaa??, precizeaza Marcel Preda, de la CMB Travel.



In voga, Mexicul si Cuba

Exista insa si un segment de consumatori de turism care aleg locatii exotice sau croaziere in jurul lumii. Pentru acestia, problema transportului sau a preturilor nu mai prezinta atåt de mult interes. Desi cererea pentru aceste pachete este mai scazuta, operatorii de turism considera ca piata destinatiilor exotice este in crestere, mai ales in råndul celor cu bani si cu dorinta de a vizita locuri inedite. Acestia aleg destinatii precum Republica Dominicana, Cuba, Tahiti, Mexic, Singapore, Tenerife, Monaco, Tunisia, Jamaica sau Costa Rica.

Destinatiile exotice preferate de romåni anul acesta sunt cele din Mexic si Cuba, spune Ana-Maria Moanta, marketing manager la Marshal Turism. a??Tendinta generala este de crestere anul acesta fata de anul trecut, existånd o categorie de oameni cu bani care vor sa vada ceva nou, nu numai tari din Europa sau din vecinatatea??, a adaugat ea. Astfel de pachete se invårt in jurul sumei de 1.500 de euro pentru un sejur intr-o destinatie exotica si circa 1.000 de euro pentru o croaziera.

a??Acestia sunt oameni cu posibilitati financiare, cu venituri peste medie. Nu pot sa cred ca o persoana cu venituri medii poate merge in aceste locuria??, a conchis reprezentanta Marshal.

Croazierele pe Nil nu mai sunt de mult timp ceva iesit din comun. O mare parte a gentiilor de turism ofera acest pachet, iar Egipt este o destinatie potrivita pentru o persoana cu venituri medii. Pentru o suma sub 500 de euro, se poate merge intr-o croaziera pe cel mai mare råu al Africii, sau poate petrece cåteva zile vizitånd piramide.

Alte optiuni sunt croazierele in Grecia, Norvegia, Caraibe sau Alaska, distractii pentru care scot din buzunar cel putin 1.000 de euro, fara sa includem aici tariful pentru biletele de avion påna si de la locul de plecare sau excursiile de pe tarm.

a??Sunt doua aspecte in ceea ce priveste vacantele de luxa??, spune reprezentantul Romantic Travel. a??Cei ce opteaza pentru asa ceva sunt oameni foarte activi, care vor sa isi inchida telefoanele mobile pentru o saptamåna de relaxare totala. Si vor sa fie serviti impecabil, la un confort de prima clasa.a??



Vacanta pe banii bancii

Cererea tot mai mare pentru pachete turistice in strainatate a creat o oportunitate de cåstig si pentru banci. Majoritatea bancilor de pe piata au lansat oferte de credite pentru vacanta, iar o parte dintre ele investesc si in promovarea lor in media.

a??In cazul Bancii Comerciale Romåne cererea de credite de vacanta, inregistreaza o tendinta de crestere continua, de circa 3-4 procentea??, spune Corneliu Cojocaru, director executiv la Directia de Comunicare din cadrul BCR.

BCR ofera credite in valuta, pentru petrecerea de sejururi in tara si in strainatate, cu limita maxima de 10.000 de euro, fara avans, pe o perioada de 5 ani.

Alaturi de BCR, printre bancile care ofera astfel de credite se numara si BRD - SocGen si Banc Post. BRD ofera creditul Expresso de vara, cu o limita maxima de 2.000 de euro, fara avans, fara giranti si cu 3 luni perioada de gratie, iar Banc Post, creditul pentru vacanta si calatorii, cu limita maxima de 3.000 de euro, cu termen de rambursare de maximum 24 de luni, cu giranti sau cu polita de risc financiar.

a??BRD are in portofoliu atåt credite pentru nevoi personale nenominalizate, cåt si credite special concepute pentru vacanta. Cele mai cautate sunt, tocmai datorita faptului ca nu trebuie justificata cheltuirea banilor, creditele pentru nevoi personale nenominalizatea??, spune Traian Traicu, reprezentant al BRD. Potrivit acestuia, creditele de vacanta sunt populare in råndul turistilor romåni deoarece nu impun foarte multe conditii si restrictii, banca permitånd clientilor sa aleaga singuri agentia de turism cu care doresc sa colaboreze. In cazul Raiffeisen Bank creditul pentru nevoi personale nenominalizate, ajunge la 5.000 de euro, fara avans, fiind insa nevoie de girant.

a??Curba de crestere se inregistreaza, indeosebi, de la sfårsitul primaverii si påna la inceputul toamnei. Acest credit rezolva problemele financiare privind petrecerea concediului atåt pentru cei care prefera Romånia, cåt si pentru cei care se deplaseaza in strainatatea??, a adaugat reprezentantul BCR. Suma medie pentru care opteaza turistii in astfel de cazuri este de circa 3.500 de euro, spune Cojocaru.

Potrivit acestuia, romånii apeleaza la acest tip de credit pe de o parte, pentru modul relativ facil de obtinere de la banca, dar si de la agentiile de voiaj partenere, iar pe de alta parte, datorita avantajelor evidente ce deriva din plata din credit prin virament, inaintea plecarii, a serviciilor turistice, astfel incåt solicitantii pot pleca fara griji sa isi petreaca vacanta dorita.

andreea.groenendijk@zf.ro
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania