• Leu / EUR4.7621
  • Leu / GBP5.4436
  • Leu / USD4.2658
Afaceri de la zero

In fond, e mai sigur daca faci totul cu mana ta

30 aug 2004 Autor: Cecilia Stroe


Nu exista carti din care sa inveti cum sa tesi un covor, spune Daniel Ciusleanu, managerul unei firme care de doi ani produce la comanda covoare manuale. "Ai nevoie de o serie de cunostinte pe care daca nu ai de unde sa le <furi> trebuie sa muncesti si sa le descoperi", crede el. Pentru aceasta activitate, pe care o inscrie undeva intre arta si mestesug, Ciusleanu, de meserie inginer mecanic auto, si-a descoperit vocatia intamplator, in urma cu 14 ani: intreprinderea unde lucra se indrepta cu pasi repezi catre faliment, iar el isi cauta de lucru. Isi dorea sa se implice intr-o activitate de productie destinata exportului, astfel ca a condus o vreme o cooperativa mestesugareasca de cateva sute de oameni, care avea ca obiect de activitate productia de covoare.



A renuntat insa dupa cinci ani, nu i-a placut sistemul, despre care spune ca este si la ora actuala foarte rigid. "Mi se pare normal ca intr-o unitate in care ai multe active nefolosite sa le vinzi si sa reinvestesti, nu sa le inchiriezi, dar patrimoniul din cooperatia mestesugareasca este al tuturor si al nimanui, nimeni nu-si asuma resposabilitatea si nici nu poti sa ti-o asumi ca manager, pentru ca nu-ti ajunge aprobarea adunarii generale, ai nevoie de tot felul de alte aprobari", isi aminteste el.



Daniel Ciusleanu a pornit prima afacere pe cont propriu cu o vopsitorie: a vopsit fire de lana pentru alte firme exportatoare de covoare. "Mai multi ani am lucrat efectiv alaturi de muncitori, pentru a vedea modul in care pot obtine un vopsit foarte bun". Firele sunt vopsite cu coloranti ecologici, rezistenti la lumina si spalare, iar procedeul este traditional, dupa metode arabesti sau armenesti, pentru ca, dupa cum spune, in tehnica de vopsire romaneasca existau anumite "goluri".



A stat cateva luni in Turcia pentru a-si completa cunostintele, dar experienta de-acolo s-a dovedit in cele din urma prea putin importanta. Lana romaneasca este total diferita de cea turceasca, explica managerul. "E o lana foarte dura, data fiind diferenta mare de temperatura intre vara si iarna, de 60-70 de grade: are un strat cornos, solzi ca de sarpe pe exterior, un strat foarte dur care nu permite patrunderea usoara a colorantului in fibra, in schimb are calitati mecanice extraordinar de bune, multi spun ca ar fi chiar cea mai buna lana pentru covoare din lume", spune Ciusleanu.



El se aprovizioneaza de la firme particulare din zona Sibiului, unde lana este "curata si de buna calitate". Ulterior, pentru a trece la productia de covoare, investitia a fost mare, adauga el - o suma intre 300.000 si 500.000 de euro pentru o fabricuta a carei capacitate de productie este de 200-300 mp de covor pe luna si unde in prezent lucreaza 10 angajati.





Smocuri ca in America



Tesutul manual al covoarelor se realizeaza si acum ca in urma cu 2.500 de ani: pe razboiul de tesut, firele de urzeala se intind strans intre cele doua rame - cu cat firele de urzeala sunt mai subtiri si mai apropiate intre ele, cu atat covorul va iesi mai fin; pe aceste fire de urzeala se innoada apoi firele de lana care vor forma masa covorului. Dupa primul rand de noduri executat pe toata latimea covorului, prin firele de urzeala se introduce un fir de bumbac, tras cat mai aproape de noduri, pentru a le fixa si a da rezistenta si rigiditate covorului. Cu cat firele sunt innodate mai strans si sunt mai dese, cu atat pot fi taiate mai strans, iar cand nodurile sunt foarte dese, desenul covorului este foarte clar conturat.



Un tesator poate realiza o medie de 5-7.000 de noduri pe zi si poate lucra luni si chiar ani pentru a termina un covor; de aceea, in timp, ca alternativa la acest procedeu de innodare, laborios si costisitor, a aparut si o alta metoda, denumita "hand-tufting", mai rapida, in care mestesugarul nu mai trebuie sa innoade firele, ci sa le impinga prin urzeala pentru a realiza plusul, asa-numitele "tufts", adica smocuri. Desenul covorului este transferat pe urzeala ca un sablon, aratandu-i mestesugarului unde sa impinga smocurile de lana colorata, care sunt introduse culoare cu culoare.



Conform lui Ciusleanu, firma sa este singura din tara care la ora actuala produce la comanda covoare manuale "hand-tufted". Acestea pot avea orice forma, dimensiune sau colorit, pot fi alese din catalogul sau cu peste 100 de modele sau pot fi create dupa modelul imaginat de client.



Intreprinzatorul a importat metoda din Statele Unite. Initial, spune el, aceasta era utilizata pentru repararea covoarelor mecanice si ulterior a fost adaptata pentru productia de covoare pe suport textil. La acest tip de covoare, firul de lana este rasucit din nou in doua si se comporta ca un resort, in asa fel incat sa nu se aplatizeze dupa ce ai calcat pe el. "In plus, covoarele au pe spate un alt suport textil, o panza de bumbac care intareste covorul si rezolva anumite deficiente pe care le aveau covoarele traditionale, mai precis nu aluneca pe noile pardoseli, absoarbe condensul care se formeaza mai ales in cazul pardoselii incalzite, iar marginile nu se indoaie".



Dupa cum marturiseste, mai bine de un an Ciusleanu a facut experiente, incercand sa armonizeze cat mai bine firul de lana cu tesatura si adoptand diferite tehnici pentru obtinerea contururilor si pentru diferite inaltimi si densitati ale plusului. "Am incercat sa-mi pregatesc cu mare atentie registrul tehnic, sa nu fiu surprins in momentul in care un client imi cere un anumit tip de tesatura. Bineinteles ca am facut aceste lucruri si in sensul obtinerii unei productivitati cat mai bune raportate la calitatea produsului si am avut tot timpul in fata anul 2007, incercand sa depasesc standardele la care sunt comercializate covoarele de acest tip pe piata europeana".





Dupa verde, a venit la moda portocaliul



Una dintre etapele importante in realizarea unui covor, cea de pregatire a desenului, este si cea care dureaza cel mai mult, spune Ciusleanu. In general, el concepe desenele pentru covoare pe calculator, iar clientii fac doar modificari legate de culori. Dupa cum a observat, romanii le prefera pe cele foarte vesele, spre deosebire de cele solicitate pe piata externa, nuante mai pale.



Piata romaneasca este o piata neasteptat de selectiva, a observat el: foarte atenta asupra calitatii si chiar si mai atenta asupra coloritului. Dupa o perioada "verde", in ultimul timp portocaliul a fost foarte in voga, dar periodic se schimba preferintele, mai spune el. In momentul de fata, cele mai multe cereri sunt pentru covoare pentru camera copiilor. "Parintii chiar isi solicita copiii in alegerea desenelor si a culorilor".



Marturiseste ca recent a fost surprins foarte placut de un client care intr-o perioada de o luna si-a creat in detaliu toate covoarele din casa. "Au fost trei covoare, unele pentru copii si au fost superb create, am fost foarte surprins si de minutiozitatea cu care a ales si a asortat culorile", spune Ciusleanu. De fapt, dupa cum precizeaza, sotia clientului a facut machetele, dar el a platit.



In alte tari din Europa, acest tip de covor costa 300-400 de euro pe metru patrat, la noi pretul este insa similar cu cel al unui covor realizat in serie. Ciusleanu cere pe un metru patrat de covor 80 euro fara TVA, iar la o complexitate mai mare, adica la un numar mai mare de culori si un desen mai sofisticat, pretul mai poate urca, nu insa mai mult de 100 euro pe metru patrat. "Nu ma adresez neaparat oamenilor cu foarte multi bani", considera managerul, apreciind ca, fata de celelalte cheltuieli pe care le implica finisarea unei locuinte, pretul covoarelor dintr-o casa este similar cu cel al unei canapele si ca atare, nu reprezinta un efort deosebit.



Tot de curand, Ciusleanu a primit doua cereri si pentru covoare "antichizate", cu aspect invechit, a caror realizare implica o tehnica speciala. "In strainatate, acest tip de covoare se adreseaza unui segment de piata foarte mic si se vand la preturi foarte mari, metrul patrat depaseste 1.000-2.000 de euro si in multe cazuri este vorba despre reproduceri dupa covoare extrem de vechi".





O piata in formare



In opinia lui Ciusleanu, productia de covoare manuale "hand-tufted" este o activitate noua in Romania. In acest domeniu, piata este deocamdata in formare si din aceasta cauza, eforturile de a gasi cumparatori sunt foarte mari. "Eu trebuie sa ma ocup si de ceea ce nu doream sa ma ocup, de vanzarea marfii - nu pot ramane doar producator, cum as fi vrut", explica el. Trebuie, adica, sa-i obisnuiasca pe consumatorii romani cu acest gen de marfa si aceasta maniera de a lucra covoare personalizate. "Oamenii au fost obisnuiti sa ia dimensiuni si modele standard si chiar daca au cautat si altceva nu au stiut unde sa gaseasca", considera el.



A participat la targuri, cu rezultate relativ slabe, a lucrat si colaboreaza si in continuare cu firme de arhitectura si cu magazine de decoratiuni interioare, iar de curand si-a deschis un magazin de prezentare intr-un complex comercial din Bucuresti. "Nu ma descurajez, vreau sa reusesc in afacerea asta", marturiseste. Nu-si face insa planuri: "In acest domeniu, informatiile oficiale pe care le primim asupra evolutiei pietei sunt ori rare, ori total eronate, nu exista firme specializate care sa faca studii de piata pe baza carora sa-mi pot face un plan de afaceri".



Are totusi un plan de afaceri in minte si incearca sa "se tina" de el. "Covorul reprezinta totusi ultimul produs care decoreaza o casa, chiar si dupa perdele, dar, din ce am vazut, se construieste foarte mult, se construieste la o calitate din ce in ce mai buna si sper ca in cadrul acestei tendinte sa creasca si cererea de covoare".





In lume, cei mai importanti producatori de covoare sunt Iranul, China, India, Pakistanul, Nepalul si Turcia. Iranul inregistreaza o cota de piata de 27%, urmat de China cu 18% si India cu 17%. Evaluarea unui covor manual oriental este departe de a fi o stiinta exacta - doua covoare de aceeasi marime, realizate de aceeasi tesatorie cu aceeasi densitate a nodurilor, din exact acelasi material pot inregistra diferente de pret semnificative; unul poate costa chiar si de 20 de ori mai mult decat celalalt, datorita combinatiei de culori si desenului sofisticat. Comparate adeseori cu vinul, covoarele manuale de calitate devin tot mai pretioase o data cu trecerea timpului. Desi un covor oriental cumparat cu 400 de dolari in 1940 poate costa la ora actuala in jur de 12-15.000 de dolari, achizitionarea unui covor ca investitie este insa foarte riscanta, rezervata cunoscatorilor autentici. Consumatorul zilelor noastre nu mai are insa nevoie de un covor care sa devina mai frumos in timp, trebuie sa fie frumos atunci cand da banii pe el, spun unii - si totusi, forumurile de discutii de pe Internet sunt pline de mesaje ale altora, care au platit mii de dolari pentru un covor, crezand ca fac "afacerea secolului" si s-au inselat.





Pe segmentul covoarelor lucrate manual, concurenta pe piata romaneasca implica o serie de mici producatori, unii fiind firme nou infiintate (cazul Romart Impex, o societate infiintata in 1994 de un armean originar din Romania si care intre timp si-a deschis filiale la Braila si Craiova), altii fiind foste societati de stat privatizate dupa 1989. In ambele cazuri, producatorii tind in general sa "acopere" o singura zona a tarii, activitatea lor fiind cunoscuta mai mult pe plan local sau la export (Bacov pentru Bacau, Artex pentru Ploiesti, Oriental Carpets pentru Craiova). Aceasta se explica in parte prin faptul ca majoritatea pretind ca exploateaza traditiile de arta populara si motivele specifice cate unei zone folclorice romanesti. In fine, pe piata au ramas si parte din fostele cooperative mestesugaresti furnizoare de produse de artizanat. Acestea, grupate inainte de 1989 in reteaua UCECOM, produceau in proportie cam de 50% mergand la export. Treptat insa, scaderea cererii pe piata interna si cresterea costurilor de productie au descurajat aceasta activitate, iar tot mai multi mestesugari s-au retras, s-au reprofilat sau lucreaza pe cont propriu. In ceea ce priveste produsele artistilor populari, pe acestea le promoveaza acum Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman. La Galeria de Arta Populara de la Muzeul Satului expun si comercializeaza obiecte de artizanat mesteri din toate zonele tarii, iar preturile incep de la 5.000-7.000 de lei pentru obiecte mici de ceramica si ajung pana la cateva milioane pentru icoane si covoare. Clientii Galeriei sunt in primul rand vizitatorii muzeului, romani si straini, dar si functionari ai Guvernului sau ai ambasadelor, care cumpara pentru protocol sau cand pleaca in diverse misiuni peste hotare. Muzeul Satului vinde astfel de obiecte si prin Internet, cu plata in valuta - fie prin carte de credit, fie in contul bancar al muzeului.
cecilia.stroe@zf.ro

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania