Afaceri de la zero

La Galati, "argintul viu" Ion Viorel a innobilat Otelul

11.09.2000, 00:00 Autor: Alexandru Dida


Dintre cele patru partide disputate in avanpremiera etapei a cincea a Diviziei A "Ursus", cea disputata la Galati intre Otelul si Rocar a justificat toate anticiparile. "M-am temut de acest joc pentru ca stiam foarte bine ce a reusit ?iti sa faca la Rocar.

Nici eu nu ma pot plange fiindca mi-a lasat aici la Galati un nucleu de jucatori foarte bine pregatiti. Tocmai pentru ca stiam la ce sa ma astept din partea adversarului am abordat o tactica de joc pe contraatac, mizand si pe forma foarte buna manifestata de Ion Viorel", au fost primele cuvinte rostite de antrenorul ?icleanu la finele jocului.

In contrast cu echilibrul afisat de antrenorul galatean s-a situat declaratia lui Mihai Stoica, presedintele clubului galatean fata de arbitraj, acesta apreciindu-l drept "incalificabil si profund partinitor Rocarului.

Asa ceva nu am mai intalnit pe un teren de fotbal. Jucatorii nostri au primit sase cartonase galbene in vreme ce Nemtanu si Necula, care au faultat in nestire au scapat fara avertismente".

Dincolo de impresiile la cald rostite de reprezentantii gazdelor se desprind cateva concluzii.

Prima se refera la modul de asezare al galatenilor pe teren, unul de tip arici, in care otelarii s-au aparat supranumeric in fata atacurilor Rocarului, directionate in mod gresit in zona centrala, acolo unde trioul Pelin-Balint-Tofan l-au strans ca-ntr-un cleste pe Vrajitoarea, varful bucurestenilor nereusind nici o actiune periculoasa in cele 95 de minute de joc.

In schimb, in tabara gazdelor, aripa de buzunar Ion Viorel, a amintit de vremurile sale de glorie care i-au purtat pasii la Steaua sau VfL Bochum (Germania) dandu-i batai de cap fostului sau antrenor ?iti Dumitriu, aflat acum pe banca adversa.

Galateanul a tras pur si simplu intreaga echipa dupa el, jucand pe ambele laturi ale terenului. A recuperat numeroase baloane, si-a servit excelent coechipierii - Bastina, Bogdan Andone, Gurita sau Bukvici - si, cel mai important lucru in economia jocului si a pozitiei in clasament, a obtinut cele doua penaltiuri care au determinat victoria echipei sale.

In minutul 20, Viorel a luat o actiune pe cont propriu, a fortat in doua randuri patrunderea in careu obligandu-l pe fundasul Rocarului Ursu sa-l faulteze. Penaltiul a fost transformat cu destule emotii de capitanul Tofan, portarul Ritli plecand pe directia balonului sutat de fundasul galatean.

La cea de-a doua faza de penalti, petrecuta in minutul 82, extrema galateana la pierdut in careul advers pe Necula, obligandu-l sa recurga la fault. A urmat lovitura de pedeapsa transformata exemplar de Bogdan ndone si se parea ca Otelul a scapat de griji.

Poate ca lucrurile ar fi stat cu totul altfel daca in minutul 45, centralul Augustus Constantin din Rm. Valcea, fiul fostului arbitru Gheorghe Constantin, ar fi acordat gol la executia lui Gurita - balonul a fost respins de dincolo de linia portii de catre Ritli.

Sau daca, dupa expirarea celor trei minute de prelungire, ar fi fluierat sfarsitul jocului si ar fi scapat de penibilele momente petrecute in minutul 95 atunci cand l-a eliminat pe portarul Munteanu, pentru proteste si injurii, la penaltiul acordat oaspetilor.

Acesta a fost transformat de catre Luca, in poarta adversa aflandu-se atacantul Gurita. Una peste alta, victoria galatenilor este mai mult decat meritata.

In celelalte trei partide disputate sambata, Argesul a invins, din nou chinuit, acasa, cu 1-0 pe Petrolul (Albeanu '8), Rapidul a trecut si el la limita de Gloria Bistrita in Giulesti, tot cu 1-0 (gol Pancu, '60), iar Marius Lacatus si-a salvat scaunul in urma succesul obtinut la scor de FC National, 5-0 cu Foresta Falticeni (Petcu '3, 35, '43, N.Raducan '21, Lita '70).


O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania