• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Afaceri de la zero

Marginalii tardive la mitul oligarhului bun



La inceputul lunii iunie, la Moscova se va tine prima Conferinta Internationala despre Guvernanta Corporatista si Crestere Economica in Rusia, cu invitati de vaza de la Banca Mondiala, OECD, BERD si Citigroup. "Suntem absolut incantati de raspunsurile primite din partea participantilor. Vom fi onorati sa aflam perspectiva expertilor din mediul academic, de afaceri si guvernamental asupra importantei relatii intre buna conducere a companiilor, performanta, valoare si crestere economica", a declarat Vladimir Potanin, presedintele Consiliului National pentru Guvernanta Corporatista si presedinte al holdingului Interros.



Aceasta stire, difuzata marti de agentiile de presa, este singura de aproape doua luni incoace in care mai apare vreo declaratie a domnului Potanin. Limbajul uscat al comunicatului care sta la baza stirii nu permite insa nici o concluzie despre imprejurarile in care Potanin a facut declaratia: ar fi putut fi trimisa prin fax, luata prin telefon sau pur si simplu formulata cu mai multe saptamani inainte. Nimeni n-ar fi bagat in seama insa stirea de mai sus daca in ea n-ar fi aparut numele lui Potanin, avand in vedere ca la ora actuala cunoscutul oligarh rus, magnat al metalelor si unul din cei mai bogati cetateni ai tarii, este printre cele mai cautate persoane din Rusia - nu de politie sau de procuratura, ci de investitorii si ziaristii stupefiati de faptul ca, de saptamani intregi, nu reusesc sa afle despre el decat zvonuri care se contrazic unul pe celalalt.



La sfarsitul lui aprilie, un post de radio de la Moscova a anuntat ca magnatul metalelor a fost chemat pentru o audiere la procurorul general; Interros, holdingul controlat de Potanin, a dezmintit stirea, cei de la compania miniera Norilsk Nickel, controlata de Interros, s-au abtinut s-o comenteze, iar surse din procuratura au afirmat ca "nu au informatii despre o audiere a lui Vladimir Potanin la biroul procurorului general", lasand sa se inteleaga ca este posibil ca audierea sa fi avut loc in alt cadru. Acelasi post de radio a completat ca, imediat dupa audiere, Potanin a plecat din Rusia, informatie confirmata apoi de surse din Interros. De aici au inceput speculatiile: o agentie de presa a anuntat ca a plecat in Israel, la un campionat de baschet (?), alte ziare au sustinut ca e in Spania, unde isi petrece vacanta de 1 Mai, iar altele au avansat varianta unei calatorii de afaceri in aceeasi tara.



In ultimele zile, ziaristii straini care au incercat zadarnic sa afle de la Interros unde le e seful au priceput ca Potanin insusi, de oriunde ar fi, si-a instruit subordonatii sa nu dea nici o informatie despre el, despre asociatul sau Mihail Prohorov sau despre alti oficiali din conducerea companiei. Cu fiecare zi care a trecut insa fara nici un semn de viata de la magnat, pretul actiunilor Norilsk Nickel s-a prabusit la bursa din Moscova: pana la jumatatea lunii mai, capitalizarea bursiera a companiei miniere a scazut cu nu mai putin de 4,5 miliarde de dolari (ceea ce, in treacat fie zis, a redus averea lui Potanin si a lui Prohorov, ambii miliardari de pe urma NorNickel, unde ambii detin cate un sfert din actiuni).



Iar "factorul Potanin", cum i-au spus analistii, a lovit toata bursa moscovita: la 29 aprilie, ziua cand a fost difuzata stirea audierii si apoi a plecarii din tara a lui Vladimir Olegovici, indicele bursier RTS a pierdut peste 5%, dobanzile la creditele interbancare au crescut de la 10% la 40%, iar pretul euroobligatiunilor rusesti pe piata internationala a scazut de la 92% la 89% din valoarea nominala in doar cateva minute, ceea ce inseamna ca datoria externa a tarii a crescut cu cateva zeci de milioane de dolari.



Nu e nici o noutate in faptul ca pietele sunt extrem de sensibile la orice veste proasta legata de oligarhi si de proprietatile lor industriale; de cand cu Hodorkovski si Iukos, orice zvon capata proportii apocaliptice pe piata, iar ziaristii occidentali aflati in Rusia vorbesc necontenit despre "deschiderea sezonului la vanatoare de oligarhi", incearca sa ghiceasca cine va fi urmatorul arestat dupa miliardarii de la Iukos si fac pronosticuri sumbre despre viitorul unei economii rusesti de unde statul alunga prin toate mijloacele investitorii straini. Dar Potanin? Nimeni nu s-ar fi gandit ca tocmai pe el il paste vreo primejdie din partea Kremlinului. Presa occidentala incearca sa inteleaga ce se petrece la Moscova folosindu-se mai ales de impartirea schematica intre oligarhi "buni", care urmeaza ordinele Kremlinului si se comporta cu companiile lor cam ca niste administratori numiti de stat, si oligarhii "rai", care se aventureaza in politica, isi vand actiunile unor firme straine care astfel pun mana pe bogatiile naturale rusesti ori nu investesc in tara, ci in cluburi de fotbal straine sau in vile si iahturi. In aceasta impartire, Potanin a fost mereu simbolul cuminteniei oligarhice: omul n-a facut politica, n-a avut treaba cu investitorii straini si si-a vazut de treaba, reusind sa faca din Norilsk Nickel o companie ultraprofitabila si o sursa imbelsugata de venituri pentru orasul siberian Norilsk.



Unul din cei mai vechi oligarhi ai tranzitiei (el este autorul celebrului plan de privatizare "credite contra actiuni"), imbogatit gratie relatiilor bune cu familia Eltan si ca atare santajabil (in 2000, autoritatile au avut o prima tentativa de a cerceta privatizarea dubioasa a Norilsk Nickel), Potanin a stiut sa ramana in relatii bune si cu administratia Putin. Cand a izbucnit scandalul arestarii lui Hodorkovski, el s-a desolidarizat iute de colegul sau, iar la orice disputa intre Kremlin si oamenii de afaceri, n-a ridicat niciodata glasul sa apere interesele celor din urma. Si n-a fost nici afectat, ca Abramovici, de dorinta de a-si "albi" banii in fotbal: n-a stiut cum sa dezminta mai inversunat zvonurile ca ar vrea sa cumpere Arsenal Londra sau, mai nou, Manchester City.



Numai ca uneori devine prea dificil sa te tii de porunca Kremlinului, fiindca tendinta naturala de extindere a afacerii e mai puternica. La sfarsitul anului trecut, Kremlinul a aprobat in graba o lege in baza careia NorNickel ar fi obtinut dreptul de a publica date despre productia, vanzarile si stocurile de metale din grupa platinei, considerate pana atunci secrete de stat. Aceasta ar fi permis listarea NorNickel la bursele straine si, in consecinta, cresterea capitalizarii companiei. In februarie, cand functionarii de la Kremlin si-au dat seama ca astfel s-ar fi deschis drumul spre scurgerea afara din tara a unor fonduri ale NorNickel si spre cumpararea unei participatii semnificative de catre investitorii straini, Putin a blocat legea.



Potanin tocmai iti anuntase atunci intentia ca, in virututea legii respective, sa lanseze o emisiune de obligatiuni NorNickel convertibile in actiuni in valoare de un miliard de dolari, ceea ce insemna ca el isi va insusi banii, iar strainii vor capata control in companie. Unii comentatori au speculat imediat ca Potanin a vrut sa lanseze obligatiunile speriat fiind de soarta lui Hodorkovski si vrand sa-si puna deoparte, adica in strainatate, niste bani. Oricum ar fi fost insa, a fost o prima nota proasta pentru magnatul neferoaselor.



A doua, inca mai grava, a fost un targ pe care Vladimir Olegovici l-a facut aproape peste noapte: la 29 martie, dupa doar cateva zile de negocieri, NorNickel anunta ca a cumparat cu numerar, prin subsidiara sa londoneza Norimet, 20% din actiunile companiei miniere sud-africane Gold Fields Limited, subsidiara a Anglo American, pentru suma de 1,16 miliarde de dolari. Era o achizitie destul de logica, in conditiile planurilor NorNickel de a se extinde pe piata aurului: in Rusia, compania detine deja exploatari de aur si are ca obiectiv declarat sa preia si altele. La 5 aprilie, un nou comunicat anunta ca achizitia a fost incheiata, o parte din suma fiind asigurata din fondurile NorNickel, iar restul printr-un imprumut pe sase luni ("bridge loan") in valoare de 800 de milioane de dolari, acordat de grupul financiar Citigroup.



Nu e prima achizitie in strainatate (in 2002, NorNickel cumparase o companie miniera americana, Stillwater Mining, pentru 341 milioane de dolari), dar e cea mai mare, ba inca una din cele mai scumpe achizitii facute vreodata de o firma ruseasca. Pentru astfel de transferuri de fonduri in strainatate e nevoie de aprobarea bancii centrale: la tranzactia din 2002, NorNickel a obtinut cu usurinta aprobarea, insa acum nici nu a cerut-o, pentru ca stia ca nu-i va fi acordata, atata vreme cat politica bancii centrale e de a descuraja imprumuturile de sume mari din strainatate, mai ales cele garantate cu metale rare. Desi cei de la NorNickel au sustinut ca imprumutul nu implica nici un fel de garantie materiala, surse din Citibank au dezvaluit ca de fapt NorNickel a depus o garantie de 50.000 de tone de nichel.



Dupa anuntarea tranzactiei, banca centrala a comunicat ca studiaza conditiile de acordare a imprumutului, ceea ce a alarmat Citibank, care acum se afla in cautarea altor banci care sa formeze un sindicat de creditori capabili sa refinanteze imprumutul dupa cele sase luni cat e scadenta. Sursele mentionate au declarat ca se tem ca investigatia autoritatilor asupra contractului sa nu sperie bancile contactate de ei (Societe Generale, BNP Paribas, Credit Lyonnais) si astfel sa apara riscul ca la scadenta Citibank sa suporte singura riscul de neplata. Acest risc de neplata pare cu atat mai amenintator cu cat autoritatile ar putea declara ilegala tranzactia si sa oblige NorNickel sa vanda participatia la Gold Fields abia cumparata.



Nemaipunand la socoteala dusul extrem de rece pe care un astfel de deznodamant l-ar reprezenta pentru investitorii straini dispusi sa-si riste banii in afaceri cu rusii, enervarea Kremlinului pe un Potanin suficient de imprudent ca sa faca un asemenea targ pe sub nasul autoritatilor si fara sa le ceara voie ar putea avea insa consecinte mai rele pentru NorNickel. Rectorul Institutului Minier din Sankt-Petersburg, Vladimir Litvinenko, consilier al presedintelui Putin pe probleme de resurse minerale, si-a exprimat de curand parerea ca statul ar trebui sa aiba o actiune de aur la Norilsk Nickel, pentru a-si asigura astfel controlul asupra bogatiilor subsolului rusesc. Ca sa evite o nationalizare obtinuta prin mijloace asemanatoare cu cele de la Iukos (acuzatii de evaziune fiscala sau de alte incalcari ale legii), Potanin s-ar putea vedea nevoit sa-si vanda catre stat macar o parte din actiunile detinute la NorNickel. Caci oligarhul care nu e in stare sa fie un administrator eficient al averii statului nu merita sa fie nici macar pe hartie proprietar peste o bucatica din ea.



Vladimir Potanin s-a nascut in 1961 intr-o familie suspusa in ierarhia sovietica. Tatal sau facea parte din Comitetul Central al Partidului Comunist si a lucrat in Ministerul Comertului Exterior. In 1993 isi termina la Moscova studiile universitare de economie si incepe sa lucreze in Ministerul Comertului Exterior. In 1989, impreuna cu cativa asociati infiinteaza o societate de comert numita Interros, care va deveni rentabila gratie iscusintei sale in a canaliza fondurile partidului in folosul afacerii sale. In 1992 si 1993 infiinteaza doua banci - MFK (Mejdunarodnaia Finansovaia Kompania) si Oneksimbank, unde numeroase intreprinderi de stat isi vor transfera conturile, astfel incat Oneksimbank ajunge a treia mare banca din Rusia, iar MFK a patra. In 1995, impreuna cu alti oligarhi, propune guvernului celebrul plan "credite contra actiuni", in cadrul caruia bancile au imprumutat statul cu bani, preluand drept colaterale actiuni la marile societati de stat; acest plan a permis privatizarea activelor statului, la preturi mici, in folosul oligarhilor. Oneksimbank a fost, tot atunci, unul din principalii finantatori ai campaniei electorale a lui Boris Eltan. In 1996, Potanin ajunge prim-viceprim-ministru responsabil cu politica economica, iar afacerile sale incep sa se extinda spectaculos, in urma achizitiei a peste 20 de societati de stat, intre care compania petroliera Sidanko, compania metalurgica Norilsk Nickel, combinatul siderurgic Novolipetki, ziarele Komsomolskaia Pravda si Izvestia, holdingul de telecomunicatii Sviazinvest. In ultimii ani, a cumparat prin Norilsk Nickel mine in Australia si Montana. Conform Forbes, in 1997 averea sa era de 700 de milioane de dolari, pentru ca anul acesta sa fie estimata la 5,4 miliarde de dolari.
crenguta.nicolae@zf.ro

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805