Afaceri de la zero

Obligatiunile municipale, model exportat in Bulgaria

04.01.2005, 00:00 Autor: Diana Sava


De regula, bugetul municipalitatilor, format din banii incasati anual din taxe si impozite, este mult prea mic comparativ cu nevoile financiare ale unei comunitati. De aceea, autoritatile locale sunt nevoite sa gaseasca alte surse de finantare - obtinerea unui credit de la banca sau, mult mai avantajos, emiterea de obligatiuni municipale, ceea ce este echivalent practic cu obtinerea unui credit de la populatie. Banii astfel obtinuti sunt folositi fie pentru modernizarea unor segmente de infrastructura, fie pentru proiecte turistice indraznete, care au drept scop dezvoltatea comunitatilor respective.



Prin emiterea de obligatiuni municipale, autoritatea locala imprumuta fonduri direct de la cetateni si de la investitori institutionali, platind periodic dobanzi si returnand creditul pe parcursul existentei obligatiunilor. In tarile dezvoltate, obligatiunile municipale reprezinta o componenta extrem de importanta a pietei de capital. In SUA, volumul total al obligatiunilor municipale emise in decursul unui singur an, 1998, a fost de peste 285 miliarde dolari. Acolo, majoritatea proiectelor de investitii - zgarie-nori, poduri suspendate de zeci de kilometri, autostrazi cu opt benzi pe fiecare sens, cladiri publice - s-au realizat si se realizeaza prin emitere de astfel de obligatiuni. Pornind de la exemplul american, VMB Partners SA, companie de consultanta in acest domeniu, a reusit sa importe si sa adapteze la realitatea romaneasca un model de succes care "presupune initiativa managerilor din administratia locala si dorinta de a face ceva pentru localitatea lor fara a astepta de la bugetul de stat".





35 de emisiuni



In 1999 cand s-a infiintat compania, nu exista acest tip de finantare pe piata romaneasca, desi Legea privind finantele publice locale stabilea din 1998 cadrul general al emisiunilor de obligatiuni municipale. Baza legala a devenit completa o data cu Legea 81/1999 a datoriei publice, iar pentru ca obligatiunile municipale sunt valori mobiliare, ele sunt guvernate si de Legea 297/2004 privind valorile mobiliare si bursele de valori.



Din 2001, cand VMB Partners SA a initiat, structurat si coordonat, pentru prima data dupa 1989, emisiunile de obligatiuni la Mangalia si Predeal, si pana in prezent, au fost 35 de emisiuni de obligatiuni, cu maturitati intre un an si sapte ani. Valoarea acestora se apropie de 1.000 de miliarde de lei. "Randamentele obtinute de investitori pentru obligatiunile rambursate integral sunt semnificative: intre 25% si 37% in conditiile unui risc scazut", spune Valentin Miron, director general al VMB Partners.



Echipa VMB are experienta in domeniul administratiei publice locale, in domeniul descentralizarii si al intaririi managementului strategic si a capacitatii de gestiune economica la nivelul autoritatilor locale din Romania, dar si din SUA, Canada, Irlanda, Marea Britanie, Germania. "Am infiintat compania tocmai pentru ca ne-am dat seama de necesitatea atragerii de resurse financiare suplimentare pentru dezvoltarea locala si pentru investitii in proiecte de infrastructura de interes local. La ora actuala, compania este lider de piata in domeniul structurarii emisiunilor de obligatiuni municipale din Romania avand 17 emisiuni structurate, a caror valoare totala depaseste 370 de miliarde de lei."



Instrumentul conceput de VMB Partners reprezinta un mod de finantare ieftina pentru autoritatile locale, mai ieftina decat creditul bancar la momentul respectiv, si, totodata, o investitie atractiva pentru investitori, datorita modului transparent de calcul a formulei dobanzii ca medie BUBID, BUBOR plus un premium variind de la 0,5 la 2 puncte procentuale. "Astfel, produsul 'obligatiuni municipale' s-a adresat din punct de vedere financiar unei nise de piata generata de ecartul dintre dobanzile bancare active si cele pasive, de nevoia de flexibilitate si adaptabilitate a conditiilor de creditare la specificul municipalitatilor", explica Miron.





Randament mare, risc mic



Obligatiunile municipale au avut si au si in prezent un randament mai inalt decat cel al depozitelor bancare, al titlurilor de stat si al obligatiunilor corporative. "In ultimii doi ani o rentabilitate superioara obligatiunilor municipale a inregistrat-o Bursa pe ansamblu - multe dintre actiuni (dar nu toate) au avut cresteri anuale superioare dobanzilor titlurilor de valoare municipale. Nu trebuie luat in calcul insa numai profitabilitatea, ci binomul rentabilitate / risc. Evident, riscul actiunilor este superior obligatiunilor", declara Viorel Udma, presedintele VMB Partners.



Riscul obligatiunilor municipale este imediat superior titlurilor de stat, care, se spune in lumea financiara, sunt singura investitie cu risc nul. In analiza riscului insa, spune Udma, trebuie avute in vedere, pe langa volumul veniturilor si cheltuielilor emitentului, si stabilitatea surselor de venit. "In termeni simpli, sunt riscante emisiunile prea mari fata de bugetul local. In realitate, trebuie urmarit raportul intre excedentul operational al municipalitatii si serviciul anual al datoriei".



Obligatiunile municipale au diferite grade de risc. Chiar daca riscul este perceput ca fiind unul minim, el totusi exista, este riscul de neplata la timp, probleme care probabil ca pot aparea la un moment dat si la noi pentru ca, spune Udma, sunt inerente oricarei piete financiare. "Insa spre deosebire de obligatiunile corporative unde falimentul emitentului inseamna adesea pierderea integrala a investitiei, in cazul obligatiunilor municipale problemele inseamna cel mult intarzieri la plata a dobanzilor si a principalului. Sursa de plata a obligatiunilor, impozitele si taxele locale, chiar daca se strang mai tarziu, se strang cu siguranta. Nu vad aparand insa prea curand o asemenea situatie in cazul obligatiunilor romanesti".



Atractia principala a obligatiunilor municipale o constituie dobanda oferita. In conditiile in care nici o obligatiune nu coboara in momentul actual dobanda sub 18%, ele se vand foarte bine. Dar rentabilitatea unei obligatiuni tine, pe langa dobanda, si de frecventa acesteia si de pretul la care au fost cumparate obligatiunile. Acestea au caracteristici diferite, dobanzi variabile in functie de diversi indicatori (cel mai adesea ratele interbancare BUBID si BUBOR la trei sau sase luni) sau dobanzi fixe.





Titluri cu valoare indexata



Pe parcursul a mai putin de trei ani de la lansarea pietei creditului municipal obligatar, acest segment al pietei de capital s-a dezvoltat natural pe baza cererii si a ofertei inregistrand o crestere semnificativa a numarului de emitenti, a volumului finantarilor obtinute, precum si a maturitatilor acestor titluri, dupa cum precizeaza directorul general al VMB Partners. "Desi este inca o piata mica, creditul obligatar municipal in Romania are un potential foarte mare de dezvoltare. Daca investitorii sofisticati cunosc deja in detaliu elemente privitoare la atractivitatea acestor titluri si, mai mult, sunt familiarizati cu avantajele reale oferite de obligatiunile structurate de companie, la nivelul investitorilor 'mai putin sofisticati' decizia de a achizitiona este de cele mai multe ori legata numai de numele localitatii, necesitatea proiectului sau de valoarea primei rate a dobanzii".



In opinia lui Viorel Udma, aceasta tehnica defectuoasa de acum 2-3 ani (de a investi in obligatiuni municipale aproape excusiv dupa cat de bine suna numele municipalitatii) a fost inlocuita de o alta - se investeste in orice obligatiune municipala, fara a tine cont de caracteristicile acesteia. "In urmatorii ani vor exista doua directii distincte: pe de o parte, obligatiunile adresate pietei interne isi vor majora maturitatea peste nivelul de 10 ani, iar in acest context se va pune accent pe emisiunile in euro sau pe cele indexate in functie de inflatie (TVI - tituri cu valoare indexata), iar pe de alta parte municipalitatile mari vor putea sa se adreseze direct unor piete internationale", preconizeaza Viorel Udma.





Fond de investitii specializat



+Inca un semn ca acesta piata se dezvolta este aparitia in acest an a primului fond de investitii specializat in obligatiuni municipale, Orizont, administrat de Certinvest, societate de administrate a investitiilor. Pentru investitori avatajele sunt multiple: se creeaza o lichiditate (in loc sa cumpar si sa vand obligatiuni pe o piata lichida, pot cumpara si vinde mult mai repede si mai usor unitati de fond. A cumpara sau vinde direct obligatiuni municipale la BVB este dificil datorita numarului redus de ordine de vanzare si cumparare din piata); se da posibilitatea accesului la obligatiuni; cumparand unitati Orizont se poate investi indirect oricand in obligatiuni, nu trebuie asteptat momentul unei emisiuni; dobanda platita de obligatiuni nu se distribuie investitorilor, ci le sporeste valoarea unitatilor de fond detinute (daca se detin direct obligatiuni periodic, trimestrial sau semestrial se incaseaza dobanzile care trebuie sa fie personal reinvestite).



Valentin Miron afirma ca cifra de afaceri a VMB Partners SA nu reprezinta un indicator relevant pentru a masura un obiectiv asa de important cum este dezvoltarea pietei creditului obligatar in Romania. "Mult mai relevanta este cresterea "cifrei de afaceri" anuala a clientilor VMB Partners. Astfel, pentru 2003 putem aprecia ca bugetele cumulate ale municipalitatilor-clienti, ca urmare directa a serviciilor noastre, au crescut cu zeci de milioane de euro. Piata fiind inca la inceput, dar cu un potential si o viteza de crestere foarte mare, estimam ca pentru anii urmatori aceste cifre vor fi din ce in ce mai mari".



VMB Partners mai desfasoara activitati si in domeniile de consultanta destinata elaborarii si implementarii strategiilor de dezvoltare economica locala si atragere de investitii, ofera consultanta manageriala si de afaceri in domeniul asigurarilor si al managementului interimar al societatilor comerciale. "Tarifele noastre difera de la client la client si depind foarte mult de dimensiunea bugetului si capacitatea manageriala a clientului, valoarea totala a imprumutului, nivelul de complexitate a structurii emisiunii, caracteristicile si evolutia pietei la momentul respectiv".



Echipa VMB se implica in proiecte complexe de dezvoltare locala, de tipul elaborarii strategiilor de dezvoltare pe termen lung a municipalitatilor, dar lucreaza si la consolidarea pietei fondurilor de investitii si la pregatirea aparitiei fondurilor de pensii. "Parte din echipa coordoneaza in cadrul unui proiect USAID relansarea si eficientizarea pietei obligatiunilor municipale in Bulgaria", explica Miron.
diana.sava@zf.ro

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania