Afaceri de la zero

Pretul aurului, la un maxim de 25 de ani

10.04.2006, 00:00
Investitorii se protejeaza de presiunile inflationiste din lume prin achizitiile masive de metale pretioase.

Cererea mare de aur a urcat pretul metalului galben peste pragul psihologic de 600 de dolari uncia (496 de euro) pentru prima data in 25 de ani, in timp ce pretul argintului a atins de asemenea un record de 22 de ani, investitorii continuand sa investeasca masiv in metale pretioase, scrie International Herald Tribune.

Contractele futures pe aur cu scadenta in iunie au inchis ziua de joi in crestere cu 1,2%, pana la 599,7 dolari la Bursa de Marfuri din New York, dupa un maxim de 601,9 dolari atins in cursul sesiunii de tranzactionare. Pretul argintului a atins 12,15 dolari uncia, in crestere cu 2,9%.

La Bursa de Marfuri din Tokio, in cursul zilei de vineri, aurul s-a apreciat cu 1%, pana la 603,1 dolari uncia, dupa ce atinsese si 605,4 dolari uncia, cel mai ridicat nivel din octombrie 1987.

Aurul, care se tranzactiona anul trecut la 436,5 dolari uncia, a atins ultima oara valoarea de 600 de dolari uncia in anul 1981, in timp ce argintul, al carui pret era de 7,41 dolari cu un an in urma, n-a mai urcat peste 12 dolari uncia din 1983.

Pretul metalelor pretioase a inceput sa creasca de la inceputul lui 2002 si nici acum nu arata prea multe tendinte de incetinire a ritmului de crestere, creand confuzie in randul analistilor.

Printre explicatiile date de catre acestia cu privire la preferinta tot mai mare a investitorilor pentru aceste metale se numara influenta pe care o exercita oamenii bogati din China si India, care s-au inmultit in ultimul timp, pretul ridicat al petrolului, investitorii care cauta rate mai ridicate de rentabilitate si ingrijorarile privind o reaparitie puternica a inflatiei pe piata mondiala.

La acestea putem sa adaugam declaratiile oficialilor din Zimbabwe, o natiune a carei principala preocupare o reprezinta extractia pretiosului metal, conform carora acestia ar putea sa preia controlul unor mine care acum se afla in proprietatea unor investitori straini, fapt ce ar putea sa creeze o intarziere in distribuirea aurului pe pietele internationale cu consecinte asupra ofertei.

Unii analisti sunt de parere ca achizitiile speculative au avut cea mai importanta contributie la cresterea consistenta din ultima perioada a preturilor acestor metale.

"Pretul acestor metale se autoalimenteaza", considera Jessica Cross, director executiv la Virtual Metals, o companie de cercetare din Londra.

"Sunt resurse uriase investite pe piata marfurilor, iar aurul si argintul sunt beneficiarele", a adaugat ea.

Cross, care urmareste piata aurului de 20 de ani, precum si alti analisti, sunt de parere ca multe companii producatoare nu pot tine pasul cu actuala cerere de pe piata. Ei au scos in evidenta faptul ca preturile ridicate la energie au contribuit la cresterea inflatiei, iar aurul este principalul mod de aparare impotriva acestui flagel.

Unii investitori nu sunt convinsi ca Fed si alte banci centrale au inflatia sub control. Astfel, acestia considera ca politica SUA s-a indreptat in mod eronat spre stoparea preturilor din cosul de consum care nu include pretul energiei si cel al alimentelor, iar acest lucru face ca inflatia sa atinga 2,1% anual. Insa, per total, indicele preturilor de consum s-a apreciat cu 3,6% pe an. Altii cred ca bunurile, in special aurul, au devenit mai usor de cumparat prin fonduri mutuale si burse, fapt ce contribuie la inmultirea tranzactiilor si la cresterea pretului acestor metale.
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania