• Leu / EUR4.7284
  • Leu / GBP5.1609
  • Leu / USD4.2575
Afaceri de la zero

Sabin Dimian produce biciclete din bambus la Câmpina şi ţinteşte piaţa internaţională cu brandul Veltra Bikes

11 iun 2019 Autor: Georgiana Mihalache

Preţul unei biciclete ajunge la 1.200 de euro, în contextul în care în România nu mai există un alt producător de biciclete din bambus, iar publicul ţintă al Veltra este format din oameni cu venituri peste medie.

Sabin Dimian, un tânăr antreprenor, a pus pe piaţă în 2018 brandul Veltra Bikes, sub care produce biciclete din bambus într-un atelier din Câmpina, judeţul Prahova. După mai multe încercări, în noiembrie anul trecut au ieşit primele biciclete, iar aşteptările pentru anul acesta sunt de consolidare a brandului şi vânzări de peste 40.000 de euro.

„Am început acest business în 2012, atunci era doar o idee. Am citit într-o revistă de specialitate despre o companie americană care producea biciclete din bambus şi am fost uimit de preţul foarte mare pentru acest produs, undeva la 6.000 de dolari. Am zis că am putea să facem noi asta pentru piaţa din Europa“, povesteşte Sabin Dimian.

Materia primă pentru bicicletele Veltra vine din China, iar timpul de producţie este de circa patru-cinci zile. Antreprenorul vrea să reducă însă timpul la câteva ore, prin investiţii ulterioare. „Bambusul vine din China, avem furnizori, provine din păduri certificate. Am optat pentru bambus pentru că poate fi recoltat în fiecare an. Dacă am fi produs din lemn, trebuia să aşteptăm zece ani, astfel încât stejarul respectiv să ajungă la maturitate pentru a produce o asemenea bicicletă. Bambusul este cu 35% mai  rezistent decât stejarul“, a mai spus fondatorul Veltra Bikes. În plus, acest material absoarbe foarte bine vibraţiile, astfel că mersul cu bicicleta este mai confortabil în comparaţie cu produsele realizate din alte materiale. Aducerea materiei prime vine însă şi cu provocări, pentru că durează circa trei luni până când bambusul ajunge în România.

Preţul unei biciclete ajunge la 1.200 de euro, în contextul în care în România nu mai există un alt producător de biciclete din bambus, iar publicul ţintă al Veltra este format din oameni cu venituri peste medie. Bicicletele sunt vândute pe site-ul veltrabikes.com, iar pieţele ţintite pentru export sunt Germania, Austria, Olanda. „Suntem prima companie din lume care face biciclete din bambus laminat, sunt circa 100 de companii în lume care fac biciclete din lemn sau bambus. Majoritatea clienţilor sunt corporatişti sau oameni cu un venit peste medie, persoane care vor să iasă în evidenţă, pentru că este un produs care atrage“, a mai spus Sabin Dimian.

El conduce businessul Veltra alături de Ion Morozan, iar pentru fabricarea bicicletelor compania are şase angajaţi. Planurile antreprenorilor sunt de a testa pieţele externe, dar şi de a face o fabrică în România, investiţii pentru care nu exclud atragerea unui investitor din domeniu, dar şi a fondurilor europene.

„Încercăm parteneriate în America cu magazine mari de biciclete. Acolo, o bicicletă pleacă de la 2.000 de dolari. Anul acesta ne-am propus să producem undeva la 100 de biciclete, iar anul viitor cochetăm cu ideea să producem un model cu viteze şi unul electric“, a mai spus Dimian.

Trendul din piaţă merge spre modelele electrice, astfel că tot mai mulţi producători se îndreaptă spre această zonă.

„Nişa noastră este în creştere, clienţii vor produse personalizate, care să iasă în evidenţă. Vrem să venim cu lucruri noi, filosofia noastră a fost că trebuie să inovăm pentru a fi relevanţi. Acest business nu a fost gândit doar pentru piaţa din România“, a mai spus fondatorul Veltra Bikes.

El menţionează că nu vede obstacole în a găsi un distribuitor pe pieţele externe care să ducă bicicletele la export, însă produsul trebuie să fie diferit faţă de ce există deja pe piaţă, concurenţa fiind una puternică în zona producţiei de biciclete.

„Ca antreprenor trebuie să ai curaj. Când am început, nu erau atâtea oportunităţi ca acum. Văd din ce în ce mai mulţi antreprenori şi cred că şi statul începe să încurajeze acest trend“, a spus Sabin Dimian.

 

O piaţă în creştere

Românii au început să se uite spre alternativa oferită de mersul cu bicicleta, mai ales în contextul unor oraşe din ce în ce mai aglomerate.

Astfel, în România se vând anual circa 450.000 de biciclete, la un preţ mediu de 200 de euro bucata. Piaţa este estimată anual la peste 90 mil. euro, iar numărul bicicletelor este în creştere şi datorită preocupărilor pentru o viaţă sănătoasă şi pentru mediu.

Companiile Eurosport DHS (Hunedoara), Madirom Prod (Timiş) şi Mechrom Industries (Argeş) sunt cei mai mari producători locali de biciclete şi părţi componente, potrivit datelor ZF.

Aducerea materiei prime vine cu provocări, pentru că durează circa trei luni până când bambusul ajunge din China în România


Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania