Afaceri de la zero

Si vopseaua de oua s-a modernizat

20.04.2006, 00:00
Traditionalele oua rosii, care intre timp au devenit albastre, verzi si galbene, sunt nelipsite de pe masa de Paste a romanilor. Le admiram, le mancam cu pofta sau pur si simplu le pastram ca un simbol religios. Dar nu stim ca unele companii au facut un business profitabil din vopseaua de oua.

Pana nu de mult multi dintre noi foloseau pentru vopsirea oualor fierturile din plante ori vopselele industriale. Daca prima varianta necesita prea mult timp, cea de-a doua era toxica. Acum insa au aparut si pe piata din Romania jucatori care produc sau distribuie vopsele de oua usor de folosit si "sanatoase".

Societatea Alex& Comp din Galati a fost infiintata in 1994 si a pornit ca o fabrica de ambalare a condimentelor si aditivilor de patiserie. Cu timpul, de la ambalarea piperului, a zaharului vanilat sau a nucii de cocos s-a trecut la mixuri de condimente pentru fripturi, precum si la produse cu reteta proprie. "Vopseaua de oua a fost de la inceput in portofoliul companiei, dar pe atunci se realiza in forma traditionala a comertului de stat", spune Catalin Ungureanu, directorul comercial, facand referire la obiceiurile de productie din timpul comunismului.

Produsul era pe atunci comercializat in pliculete de hartie de 7 grame in patru culori: rosu, galben, albastru si verde. "De-abia in 2002 vopseaua de oua a luat o noua forma, mai moderna, deoarece piata produselor de oua este o piata a produselor sezoniere si nu a facut subiectul unor inovatii decat atunci cand au intrat si jucatorii internationali", a explicat Ungureanu.

Capitalul de pornire a fost exact capitalul minim de care aveai nevoie pentru deschiderea unei societati in 1994. Nici numarul de angajati nu era mare la inceput, dar pe parcurs de la 3 angajati s-a ajuns la 180 de angajati.

"Ca in orice afacere, s-a pornit cu bani putini si cu entuziasm mult. Fiind la putin timp dupa revolutie, nu era greu sa intri pe piata, pentru ca cererea de produse era mare, iar oferta mica. Totodata, accesul la finantare era greoi, iar obiceiurile de consum putin dezvoltate", isi aminteste Ungureanu.

In 2000 concurenta a devenit mult mai ridicata, la nivel national fiind aproape 350 de ambalatori. Tot atunci au intrat pe piata si marii jucatori de pe piata condimentelor, Fuchs, si de pe piata aditivilor de patiserie, Dr. Oetcker. "Din acel moment, produsele nu mai constituiau doar obiectul comercializarii en-gross, iar piata a intrat intr-un proces de maturizare accelerat", explica Ungureanu.

Incepand cu 2002 vopseaua Alex&Comp si-a schimbat imaginea in fiecare an pentru a mentine atentia consumatorilor. Chiar daca pliculetele din hartie de 7 g (contin vopsea pentru 5 oua) se mai vand si astazi la nici 0,1 euro, dar pe langa acestea au mai aparut alte trei sortimente.

In 2004 galatenii au lansat vopseaua de oua Alex in plic lucios de 20 de grame, care se vinde impreuna cu un plic de condimente Fain la pretul de 0,7 euro.

Iar, in 2005, a aparut pe piata vopseaua Fain de 30 de grame la 0,3 euro, disponibila doar in doua culori, rosu si galben.

Alex&Comp a lansat anul acesta un produs nou, Vopseaua Fain Curcubeu, de 48 de grame. Aceasta costa 5 euro si contine 6 plicuri de vopsea cu care se pot vopsi 60 de oua.

,,Clientii romani au devenit mai pretentiosi si de aceea ne-am gandit sa lansam mai multe oferte promotionale", explica Ungureanu. De exemplu, in 2005 s-au comer-cializat oua fierte vopsite, distribuite de clienti de tip IKA (supermarketuri, hypermarketuri), iar anul acesta, vopseaua de oua este oferita gratuit la o caserola de 10 oua Toneli.

Clientii companiei sunt persoane traditionaliste, conservatoare, cu venituri si studii medii. "Desi nenumarate culori de vopsele au invadat piata romaneasca, vopseaua rosie ramane pe primul loc in vanzari, cu mai mult de 50% din total", specifica Ungureanu.

Alex&Comp are un capital social de 57.749 euro, iar in perioada 2001-2005 a investit peste 3 milioane de euro in capacitati tehnice de productie, spatii tehnologice si teren, logistica si promovare.

Cifra de afaceri a producatorului galatean de vopsea de oua a crescut cu 17% in 2005, pana la 7,9 milioane euro. "Pentru anul acesta estimam o crestere de 20% a cifrei de afaceri a companiei si cu 25% a afacerilor cu vopsea de oua", explica Ungureanu, a carei companie a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 286.640 euro din vopsea de oua.

Produsele Alex&Comp se comercializeaza prin intermediul distribuitorilor la nivel national si direct in cazul clientilor precum Selgros, Billa, Metro, Cora, Aritma, CBA, Kaufland, Plus, Interex.

Un alt jucator de pe piata vopselelor de oua este Elgeka Ferfelis, din Bucuresti, importatorul vopselelor de oua produse de compania greceasca Anatoli. Cele doua vopsele de oua de origine greceasca sunt Anatoli si Fer Pastel, ce exista pe piata romaneasca de aproximativ 5 ani. Inca de la lansare, aceste produse au beneficiat de un buget de marketing de aproximativ 100.000 de euro.

"Cel mai greu a fost sa ne luptam cu mentalitatea romanilor care erau obisnuiti cu vopsitul traditional al oualor. Chiar daca foloseau vopsele toxice, consumatorii obisnuiau sa fiarba ouale si nu doar sa le scufunde in apa fierbinte cateva minute", explica Gloria Soanca, senior brand manager in cadrul departamentului de marketing al companiei Elgeka Ferfelis. Dupa ce au investit aproximativ 100.000 euro in promovarea acestor produse, cei de la Elgeka Ferfelis au ajuns la concluzia ca se pot educa consumatorii. "Mentalitatea clientilor s-a schimbat odata cu timpul, iar acum clientii nu se mai orienteaza doar spre vopselele traditionale in care ouale se fierb. Romanii devin din ce in ce mai interesati de produse mai practice", a adaugat ea.

Soanca se asteapta la o crestere a numarului de oua vopsite in 2006, ca urmare a trendului pozitiv din ultimii ani. "Piata vopselelor de oua este in crestere, atat din punctul de vedere al calitatii, cat si din punctul de vedere al ofertelor."

Vopseaua de oua produsa de Anatoli este insotita de o pereche de manusi si o solutie vegetala pentru luciul oualor proaspat vopsite. Ea este disponibila tot in patru culori, iar cele doua tipuri de produse incearca sa se adapteze nevoilor clientilor cu diferite venituri. Anatoli nu a venit cu un produs nou pe piata in acest an, dar doreste sa introduca anul viitor si abtibildurile pentru oua produse de grecii de la Anatoli.

Cifra de afaceri a companiei Elgeka Ferfelis a crescut cu 40% in 2005 fata de 2004, atingand 42 de milioane de euro. ,,Rezultatul a venit pe fondul extinderii activitatii si prin consolidarea portofoliului de produse", a declarat Soanca. Elgeka Ferfelis se asteapta la o crestere a cifrei de afaceri pana la 65 de milioane de euro, in 2006. "Cresterea va veni ca o consecinta a extinderii activitatilor de distributie in Bulgaria. In ceea ce priveste vopseaua de oua, cifra de afaceri a fost de aproximativ 300.000 de euro, iar pentru anul acesta nu estimam o crestere majora", a explicat Soanca. Ea crede ca piata produselor de oua este una profitabila, intrucat beneficiaza de suportul traditiei si al impulsului de a achizitiona care insoteste oamenii in aceasta perioada. "Pe de alta parte, chiar daca venitul este incurajator, el nu este constant, ci strict corelat cu sezonul".
O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania